Ultimii ani au fost marcați în presă și în literatura de specialitate de dezbaterea așa numitului fenomen - „Sindromul Italia”. Inițial, „Sindromul Italia” a fost definit în mod eronat ca o patologie psihică specifică femeilor care migrează din Europa de Est, pentru a lucra ca asistenți familiali, și care se poate extinde către copiii pe care îi lasă acasă.
Trebuie subliniat faptul că ghidurile de diagnostic DSM de la ÎI până la V sau ICD 10 nu descriu în nici un fel criterii de diagnostic pentru această patologie. În final, „Sindromul Italia” reprezintă doar o asociere conjucturală cu impact social major, așa cum o arată și tezele de doctorat realizate sau articolele de specialitate publicate de sociologii italieni, multe dintre ele utilizând ca sursă bibliografică cercetarea mea și articolele publicate.
Până la urmă, „Sindromul Italia” este o depresie de care suferă persoanele care emigrează în scopuri financiare și care nu sunt satisfăcute de condițiile de muncă pe care le găsesc la față locului. Mai întâi, trebuie să stabilim ce este depresia. Aceasta se manifestă în primul rând printr-un sentiment profund de tristețe. Ea se poate manifesta printr-un cumul de simptome care pot fi remarcate atât de pacienți, cât și de anturajul lor. În cazul persoanelor care muncesc în străinătate, aceste simptome pot trece neobservate o lungă perioadă de timp și pot fi în același timp agravate de sentimentul de dezrădăcinare. Totodată, empatizarea cu persoanele pe care le au în îngrijire pot accentua simptomele depresiei.
În principiu, toți emigranții suferă de sentimente de dezrădăcinare, dor de casă, dorul de cei care au rămas acasă. Dacă în alte țări, mai ales cele dezvoltate, oamenii sunt obișnuiți de timpuriu să se adapteze la fenomenul migrațional, mai ales în privința locului de muncă, românii au tradiții în stabilitatea familiei, sunt oameni cu suflet cald care simț nevoia să socializeze în perioadele libere. Acesta este și motivul pentru care românii organizează relativ repede comunități puternice în diaspora. Faptul că foarte puțini dintre românii care muncesc în străinătate se întorc în țara este determinat, în primul rând, că reîntorși acasă nu au certitudinea unei stabilități financiare care să le permită un trai decent, apropiat de cel pe care îl au pe meleaguri străine.
Subiectul „Sindromul Italia” este foarte dezbătut, mai ales datorită puternicului impact social, așa cum am arătat și în teza de doctorat, separarea copiilor de părinți o perioadă îndelungată putând avea efecte deosebit de grave. Sinuciderea unui copil de 8 ani este un fenomen cu o puternică încărcătură emoțională, ceea ce explică și interesul deosebit pentru această asociere conjuncturală. Termenul de „Sindromul Italia” a fost propus pentru prima dată în 2005 de către doi psihiatri din Ivano-Frankivsk, un mic oraș ucrainean: Kisseleff și Faifrych au descoperit primele cazuri de o formă depresivă gravă de origine socială la femeile care munceau în străinătate. Deși cercetările din domeniu au fost multiple în ultimii 15 ani, acestea nu s-au concretizat prin publicarea unor articole în revistele de psihiatrie indexate Thomson Reuters sub denumirea sau cu referire la termenul de „Sindromul Italia”.
Recomandările noastre
