Licantropia (din limba greacă, lykánthrōpos, „om-lup”) este denumirea științifică dată capacității legendare a unor oameni de a se transforma în lupi.

Licantropia este practic o tradiție totemică, întâlnită pentru prima dată la unele populații primitive și intrată mai apoi în deprinderi și ritualuri simbolice din antichitate, în cadrul unor superstiții, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozării în lup. Primul vârcolac este menționat încă din antichitate. În „Metamorfoze”, Ovidiu face referințe la povestea regelui Arcadiei, Lycaon. În semn de dispreț față de Zeus, Lycaon i-a servit acestuia mâncăruri preparate din trupul propriul fiu, ca pedeapsă fiind transformat în lup. Din punct de vedere medical, licantropia se referă la tulburare psihică în timpul căreia subiectul se crede lup (monomanie, zoopatie). Persoana afectată se percepe ca atare și acționează în consecință. În fapt, această afecțiune (denumită licantropie clinică) este o halucinație, deoarece cel afectat nu prezintă nici o metamorfoză reală.

Mai mulți autori moderni au încercat să raționalizeze fenomenul ca interpretări ale vârstei bolilor acum bine cunoscute. În 1963, Lee Illis a efectuat primul diagnostic retroactiv, sugerând că acesta ar putea fi porfiria, o boală genetică rară, care implică o modificare a uneia dintre enzimele care sintetizează grupul de celule hematice, provocând paloare, anemie, fotosensibilitate, înroșirea dinților și psihoză. Ipoteza acestuia presupune că unii dintre pacienți ar fi fost confundați cu un vârcolac, deoarece se presupune istoric că, în țările din Europa de Est, adesea figurile de vârcolac și de vampir aproape s-au suprapus. Dar Ian Woodward a respins imediat ipoteza: vârcolacii mitologici au fost invariabil reprezentați ca lupi în formă umană și nu au fost descriși niciodată ca pacienții cu porfirie.

 

O altă ipoteză a fost hipertricoza, o altă boală genetică ce implică o creștere extinsă a părului și a părului pe tot corpul, astfel încât oamenii se aseamănă cu lupii. Dar Woodward a respins și această ipoteză: este o boală prea rară pentru a putea fi asociată cu numeroasele cazuri de licantropie raportate de Evul Mediu târziu. Mai mult decât atât, adesea, victimele au fost totuși prinse „sub formă umană". Woodward emite o altă ipoteză: rabia. Virusul rabiei se înmulțește în țesutul muscular și conjunctiv și apoi ajunge la sistemul nervos central și afectează funcțiile cognitive și motorii.

 

Simptomele includ hidrofobia, mișcările violente, confuzia, agresivitate, simptome care ar putea fi asimilate ca un principiu al transformării. Poate fi transmis printr-o mușcătură, mai ales de la un câine sau un lup infectat, practic se potrivește cu superstițiile blestemului de licantropie care este transmis prin mușcătură. Și această teorie a fost combătută deoarece credința transmiterii prin mușcătură nu apare în izvoarele istorice, aceasta fiind o invenție a epocii contemporane. Nu este ușor să fie rezolvat misterul numeroaselor mărturii. Singurele documente ale acelor epoci legate de licantropie sunt „aprecierile tehnice" ale medicilor invitați în procese, care menționeaza o anumită condiție psihiatrică, ceea ce face ca rezolvarea să fie și mai dificilă, intrucât acest tip de tulburare halucinatorie este foarte rar raportată în literatura actuală. Unii cercetători raportează licantropia doar ca o condiție asociată unui sindrom schizofenic sau de tip schizoid.

 

Simptomatologia constă într-un spectru continuu de diferite comportamente psihotice, influențate de contextul cultural în care trăim. Acestea variază de la o ușoară disociere mentală, în care se simte ca și cum ar fi fost câine sau lup, păstrându-și în același timp luciditatea, până la o identificare totală cu stereotipul vârcolacului, cu mormăieli, urlete și progresie spre atitudine cvadrupedă. Prin extensie, pot fi incluse și alte tulburări zoo-antropice: cazurile de oameni convinși că sunt pisici, hiene, păsări sau chiar broaște și ... au fost raportate chiar și cazuri de albine!

Citiți continuarea pe LaPsihiatru.ro

 

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași.