„Huţulii duc o viaţă de pasăre pribeagă, originală şi liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi şi ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe ţăranul român de baştină cum ascultă cu atenţie la ceea ce spune oaspetele său. Şi acest oaspete vine poate din munţii Tatrei, de cine ştie unde, şi pricepe româneşte fără să fi vorbit vreodată un cuvânt.

Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că aceşti huţuli sunt dacii slavizaţi, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizaţi. Acest trib este puţin numeros, mărunt la stat şi vioi“, aşa îi caracteriza Mihai Eminescu, în stilul său caracteristic, pe huţuli.

Huțulii prin România Atractivă

Huţulii sunt cunoscuţi în istorie drept un grup etnic ce a plecat din Galiţia și a ajuns în Bucovina şi în Maramureş la sfârșit de secol XVIII din pricina birurilor, a serviciului militar, anevoios și de durată, din cauza problemelor economice, dar şi pentru că polonezii şi mai apoi austro-ungarii, cei care au pus stăpânire pe teritoriul lor, au încercat catolicizarea Galiţiei.

Lucru cu care huţulii nu au fost de acord, fiind în exclusivitate ortodocşi. De-a lungul vremii, românii au fost impresionați de acest mod liber de trai al huţulilor. La momentul de față, ei reprezintă un grup etnic care trăieşte în Bucovina, Maramureş, Transcarpatia şi Pocuţia.

Aceasta este doar o scurtă povestioară cu încrengături istorice, poate mai puțin cunoscută despre România. Astfel de istorii nu sunt puține, iar cei care doresc să afle mai multe au posibilitatea acum să acceseze noua platformă „România Atractivă“, lansată la jumătatea lunii mai 2024, în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu o sumă de peste 36 de milioane de lei.

Programul de turism cultural al României include în momentul de față 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu peste 250 de obiective de vizitat. Toate au parte de o prezentare în platforma multimedia, iar un pas important pentru viitor ar fi ca până în 2026 toate să fie semnalizate inclusiv prin infrastructură rutieră specifică. Cel puțin așa își propun autoritățile.

Ciocănești, sat de poveste

Bucovina este o regiune bogată în istorie, în tradiții și în povești de toate felurile. Satul Ciocănești din județul Suceava este un exemplu foarte bun în acest sens. Localitatea este, în sine, o operă de artă, cu toate acele case frumos ornamentate cu simboluri folclorice.

Toată povestea a început cu dorința unei femei din sat de avea o casă mai frumoasă. Era anul 1950 când Leontina Țăran a avut ideea de a-și orna căsuța sa cu motive tradiționale, inspirate din modelele ouălor încodeiate, o altă tradiție specifică zonei. Astfel, Leontina l-a rugat pe un meșter din sat, Dumitru Tomoioagă, tâmplar și zidar de profesie, să-i facă pe pereții casei câteva astfel de modele.

Meșterul a intampinat ceva probleme inițial, nu prea avea idee cum să-i îndeplinească dorința consătencei, dar, până la urmă a găsit rețeta. Dumitru Tomoioagă a făcut din mortar elementele decorative pe care le-a sculptat cât materialul era umed, totul pe baza unui șablon. La finalul întregului proces, motivele tradiționale au fost pictate și zidurile înfrumusețate.

În acest fel, se poate spune că Leontina Țăran din Ciocănești poate fi considerată, în termeni contemporani, un „adevărat influencer”. Casa acesteia, aflată în prezent în proces de reabilitare, a fost prima decorată, dar de atunci, oamenii din sat, impresionați de cât de frumos a ieșit totul, au început să-și facă și ei locunțele la fel. Tradiția continuă și în prezent în localitate. Gheorghe Tomoioagă duce talentul tatălui său mai departe, fiind cel mai cunoscut meșter care decorează în continuare casele oamenilor din zonă.

Când istoriile se întrepătrund

Castelul Rhédey din Sângeorgiu de Pădure ascunde multe povești, istorii cu impact istoric nu doar pentru România, ci și pentru întregyl continen, am putea spune. Astăzi, castelul poartă numele familiei de conți Rhédey care se trage din dinastia Aba, una dintre dinastiile conducătoare în Ungaria.

Aici s-a născut, în anul 1812, contesa Rhédey Claudia, una dintre strămoașele Familiei Regale ale Marii Britanii. Tânăra contestă Claudia a făcut cunoștință în timpul unui bal cu ducele Alexandru, fiul ducelui Louis de Württemberg. Cei doi au dorit să se căsătorească, însă nu au avut acceptul din partea tatălui Claudiei. Dar odată cu decesul acestuia din 1835, cei doi au întemeiat o familie, căci în următorii ani au reușit să aibă trei copii: Claudine, Amalie și Francisc.

Însă povestea de iubire a celor doi are un final tragic. Claudia a murit la data de 1 octombrie 1841, la vârsta de doar 29 de ani, iar motivele morții sale sunt încă incerte. Se spune, însă, că în timp ce era însărcinată cu cel de-al patrulea copil, Claudia s-a dus să-și viziteze soțul în Austria, însă drumul anevoios și oboseala acumulată au declanșat nașterea prematură și, din cauza unei sângerări abundente, aceasta s-a stins din viață. Claudia Rhédey a fost înmormântată în Biserica reformată din Sângeorgiu de Pădure.

Povestea continuă mai departe cu fiul său, Francisc, care a fost tatăl reginei Maria a Marii Britanii, consoarta lui George al V-lea al Marii Britanii, bunica reginei Elisabeta a II-a și străbunica regelui Charles al III-lea al Regatului Unit din ziua de astăzi.

Când rivalitatea aduce performanță

Saschizul este un oraș cu ambiție, un loc în care istoria și cultura se îmbină într-un mod unic. Comunitatea săsească ce a ajuns în zonă a adus nu doar o arhitectură distinctă, dat și tradiții bogate și meșteșuguri. Olăritul este o tradfiție importantă pentru locuitorii orașului, iar ceramica de Saschiz se remarcă prin elementele naturale, plante, flori, animale, pictate într-un albastru intens, special, pe obiectele ceramice.

În mijlocul orașului se află biserica fortificată, o clădire emblematică a localității. Lucrările de construcție a acestei biserici au început tocmai în 1493 și au fost terminate, ca biserică fortificată, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Turnul seamănă cu Turnul cu Ceas din Sighișoara, cu forma pe care o avea înaintea celor întâmplate în 1676, căci locuitorii din Saschiz au fost întotdeauna într-o rivalitate cu cei din capitala de județ.

Biserica fortificată s-a construit pe locul unde a fost cândva o bazilică romană și a fost ridicată din piatră de carieră, în stil gotic. În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face astă zi parte din patrimoniul mondial UNESCO.