Ioan Aurel Pop spune că cele două zile cu însemnătate, și anume ziua când Biserica Ortodoxă Română îl celebrează pe Sfântul Andrei, urmată de Ziua Națională a României, sunt un lucru important pentru poporul român.

„Legătura evidentă din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României și a românilor nu este întâmplătoare, ci este o împlinire a proniei cerești. Identitatea națională românească nu se poate imagina și nici defini în afara limbii și credinței. Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de „preoți cu crucea-n mână”, ca și Revoluția din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele orașelor cu prapori în frunte.

Viața noastră este credința noastră, care ne-a ghidat spre marele act de voință națională din 1918, când, la 1 Decembrie, ne-am primenit sufletele de „cel rău” și am cântat o „odă bucuriei”. Este timpul să ne dăm seama că a rămâne fideli valorilor noastre, mai ales limbii și credinței, moștenirii clasice greco-latine și creștinismului, înseamnă a rămâne mereu noi înșine, adică români, în casa noastră numită România (vremelnic despărțită de una dintre generoasele sale încăperi, anume Moldova dintre Prut și Nistru). Este timpul, după atâta ură și hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor”, a scris Ioan Aurel Pop.

Ne străduim să revenim la democrația

Fostul rector al Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, ajuns ulterior președintele Academiei Române, a scris într-un editorial publicat de EvZ, că de mai bine de 30 de ani, românii își caută drumul către lumina democrației.

„În deceniile comuniste, polemicile au fost controlate, iar limbajul decent (câteodată „de lemn”) a fost impus de ideologii regimului. Decența era adesea artificială și vegheată de cenzură. Totuși, era. Azi, însă, după redobândirea libertății, pe lângă multele dezlănțuiri benefice, salutare și chiar pline de har, s-a dezlănțuit și ura față de aproapele nostru, față de autoritate, față de ordine, față de valoare și chiar față de opinia celuilalt. Istoricii studiază, între altele, și alteritatea, adică ființa privită din punct de vedere diferit de ea însăși.

Dincolo de această accepțiune de dicționar, mulți înțeleg prin alteritate acceptarea celui diferit de tine, considerarea ființei/ființelor umane sub toate fațetele ei/lor, mai luminoase sau mai puțin luminoase. Firește, acceptarea celuilalt este numită de mulți, în mod curent, toleranță, chiar dacă și sensul acestei noțiuni a suferit mari modificări de-a lungul vremii. Comunismul nu a predicat nici alteritatea și nici toleranța, decât de fațadă și doar atunci când era absolut necesar”, a scris Ioan Aurel Pop.

Potrivit academicianului democrația înseamnă, între altele, ascultarea vocii majorității, chiar dacă nu suntem de acord cu ea. Să ne amintim pentru ce au luptat și (în parte) au murit cei care s-au aflat pe străzi în decembrie 1989 și care nu știau atunci despre vreo lovitură de stat, despre vreo conspirație străină a marilor sau micilor puteri sau despre vreo recrudescență viitoare a (neo)comunismului.