La Chișinău, majoritatea realizată din PL, PDM grupul „comuniștilor pro-europeni” și grupul lideral democraților pro-guvernamentali a reușit să treacă Guvernul Filip. Un guvern tern, de încropeală, făcut la repezeală și fără prea mari ambiții, dar un guvern care trebuie să facă reforme majore și trebuie să mai treacă un prag major în luna martie, la alegerea Președintelui. În caz contrar, nealegerea unui președinte în Parlamentul Republicii Moldova duce la alegeri anticipate într-un interval de un an.
Calvarul de la Chișinău e stopat doar de nevoia acută de sprijin și de evitarea prăbușirii totale în faliment a economiei, finanțelor, a statului însuși. Nici o negociere reală sau ofertă reală făcută celorlaltor partide pro-europene, nici un echilibru al funcțiilor în stat – să vedem dacă președintele Parlamentului Candu va opta să facă rocada cu vreun coleg al său liberal democrat – și nici o alegere reală a celor mai buni în funcțiile de miniștri, ba chiar a unor liberal democrați, pe principiul atragerii mai multor voturi. Ca și cum doar votul de investire conta și evitarea spectrului anticipatelor.
Republica Moldova e într-o situație la fel de incertă ca și ieri. Cu actualul guvern, intrarea în reforme trebuie să se facă abrupt, și cu costuri majore. Și nu va fi simplu. Pentru că declarațiile de luni de la București în baza acordurilor româno-americane nu garantează decât sprijinul pentru crearea rapidă a unui guvern, care să livreze, nu e nicidecum o poliță în alb la dispoziția cuiva. Și nici măcar un sprijin pentru Vladimir Plahotniuc sau pentru PDM, cum a încercat opoziția să prezinte situația. Și e liberă să o facă.
Asta pentru că partidele neparlamentare și cele rămase în opoziție au drept unic scop poziționarea și câștigul de sprijin politic în vederea viitoarelor alegeri, pe care și le doresc cât mai repede, e normal. Însă tuturor le priește un intermezzo pentru consolidare, și oricum reformele vor aduce costuri partidelor la putere și vor putea fi mai bine criticate. Mai mult, absența unei balansări și echilibrări credibile de putere între diferitele componente ale guvernării, dezechilibrul creat de monopolul PDM asupra funcțiilor în stat, ba și preluarea miniștrilor vechi și doar peticirea guvernului cu anumiți reprezentanți tehnocrați asumați de partide, nu ajută. Iar echilibrarea făcută din opoziție și din stradă crează riscuri majore pentru destabilizare sau tendințe unilaterale ale unui singur partid dominant, ca să nu spunem a unei singure persoane. Pe de altă parte, nu e cu adevărat un guvern făcut din cei mai buni și capabili reprezentanți, ci graba pare să fi definit formarea actualei formule guvernamentale.
În ceea ce privește soluțiile, există o soluție pe termen scurt, și una pe termen mediu pe care reuniunea de la București a reușit să o asigure cetățenilor Republicii Moldova. Pentru că ei trebuie să trăiască și azi, și mâine, și nu pot aștepta o nouă rundă de alegeri și alte runde de negocieri, mai complicate, cu mai multe partide, după o nouă perioadă electorală. De aceea, cu condiția unui guvern reformist pro-european, un ajutor umanitar poate sosi la Chișinău relativ repede, odată ce orientarea politică și pentru reforme este probată. Asta pentru că nimeni nu mai ia un guvern pe încredere, pe baza programului sau a aspirațiilor unui premier, ci evaluarea se va face strict pe modul în care sunt aplicate reformele, pe viteza lor și perspectiva de echilibrare economico-financiară.
Momentul crucial va fi remanierea și restructurarea Guvernului, pe care o așteptăm în martie. Fără a avea presiunea alegerilor anticipate, cu o eventuală imagine exactă asupra reformelor de făcut și a dorinței de a le face, poate cu unele parcurse consecvent, partidele pro-europene vor trebui să reia discuția pentru votarea Președintelui Republicii Moldova cu 61 de voturi în Parlament. Aici drumul negocierii cu cele două partide pro-europene rămase în afara majorității e fără intoarcere. Și poate, de această dată, o ofertă serioasă la pachet va fi pe masă, și ea va putea asigura și echilibrarea puterilor în stat și distribuirea echitabilă între diferitele partide, și o lărgire a majorității viitorului guvern reformat și remaniat.
Până atunci, constatăm doar o guvernare ternă, insipidă, de continuitate, e adevărat, dar a minimei rezistențe, în care personalitățile nu s-au înghesuit să-și asume responsabilitatea și să-și cheltuiască resurse de încredere în actul guvernării. Un guvern încropit, improvizația cea mai facilă a unei formule fără pretenții majore, în care doar voința majorității pentru reforme va conta.
Recomandările noastre
