În spatele ultimatumului dat României de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului stau două septuagenare şi o nonagenară.

Pe 12 octombrie, CEDO a anunţat România că are la dispoziţie 18 luni pentru a schimba legislaţia privind despăgubirile acordate în cazul imobilelor naţionalizate. Hotărârea istorică vine după ce Curtea a fost "bombardată" cu nu mai puţin de 1.500 de cereri ale unor persoane care nu au găsit dreptatea în România. Pusă în situaţia jenantă de a da decizii repetitive, CEDO a decis ca două dintre dosare să fie considerate hotărâri-pilot în cazul ţării noastre.

În primul dintre dosare, Maria Atanasiu şi fiica acesteia, Ileana Poenaru, au solicitat Curţii despăgubiri pentru un apartament situat într-un imobil de pe Calea Dorobanţilor. Era penultimul pe care îl aveau de recuperat, dintr-un total de 10 care au aparţinut lui Ioan Atanasiu şi fraţilor acestuia, naţionalizate printr-un decret din 1950.

Cazuri mici, probleme grave

Judecata de la CEDO a arătat că statul român e vinovat, aşa cum s-a întâmplat în alte 1.000 de dosare ajunse la Strasbourg. Şi a obligat statul ca, în trei luni, să plătească Ilenei Poenaru despăgubiri de 65.000 de euro. Cazul Atanasiu şi Poenaru împotriva României nu este nici pe departe cel mai important dosar ajuns pe masa CEDO, dar este edificator pentru modul în care România nu reuşeşte să-şi pună la punct o legislaţie privind naţionalizările.

La fel este şi cazul Solon, unde o bucată de pământ din capitala Băniei a fost disputată ani buni de proprietarul istoric şi beneficiarul din comunism, Universitatea din Craiova.

Cu clădirea securiştilor la Strasbourg

Calea Dorobanţilor este una dintre cele mai scumpe zone din Bucureşti, iar atunci când clădirea e la doi paşi de sediul Televiziunii Române, valoarea este uriaşă. La numărul 189, este un imobil care datează din 1942.

O clădire de cinci etaje, gard în gard cu TVR-ul, cu apartamente spaţioase şi realizate cu gust. Unul dintre locatarii de acum a plătit, în urmă cu doi ani, peste 200.000 de euro pentru un apartament de 113 metri pătraţi în această zonă exclusivistă. Soţia acestuia spune că, şi după 1989, "clădirea aceasta era plină de securişti".

"În România, cererea pentru apartamentul la care se referă judecata de la CEDO fusese considerată inadmisibilă. Este absurd.", CORINA POPESCU, avocatul Ilenei Poenaru

DREPTATE LA 98 DE ANI

"În '90, credeam că în zece ani primim tot"

"Tatăl meu de-al doilea a construit blocul", spune Ileana Poenaru, fiica vitregă a lui Ioan Atanasiu. Acesta a lucrat ca inginer de instalaţii pentru construcţii, fiind asociat cu Emil Prager, omul sub coordonarea căruia a fost ridicat Palatul Senatului.

Ioan Atanasiu avea vreo 30 de ani când a ridicat clădirea din Dorobanţi. "Şi n-a apucat să stea în ea mai deloc", adaugă fiica Ileana. Decretul 92 din 19 aprilie 1950 arată că inginerul pierde cele 10 apartamente din Dorobanţi, o garsonieră din Edgar Quinet (lângă Universitate) şi un teren în Calea Văcăreşti.

"Dacă nu plecam, muream toţi trei de foame"

După 1950, blocul Atanasiu - aşa îl ştiau bucureştenii vremii - a ajuns "pe mâna nomenclaturiştilor". Cu munca de-o viaţă confiscată, Ioan Atanasiu şi soţia sa, Maria, s-au mutat în Drumul Taberei, unde aveau să locuiască până după Revoluţie.

"Tata era un fel de don Quijote. A avut o serie de inovaţii în perioada comunistă, pentru care s-a bătut cu birocraţia. Însă, la bătrâneţe, a reuşit cu greu să obţină o pensie de mizerie", povesteşte femeia. De la situaţia excelentă din anii ‘40, familia Atanasiu ajunsese în sărăcie. În 1977, Ileana a reuşit să plece din România, primind viză pentru Germania de Est. Îşi aminteşte că le trimitea părinţilor pachete cu alimente şi haine. "Dacă rămâneam aici, am fi murit toţi trei de foame", spune ea. În Germania, a lucrat în proiectare până în 2001, făcând parte din echipa care a reconstruit, în 1997, renumitul Hotel Adlon, din Berlin.

A murit fără dreptate

După 1990, bătrânul Ioan Atanasiu a încercat să-şi recupereze clădirea din Dorobanţi. A început cu un apartament dintre cele zece, a câştigat la prima instanţă, dar a pierdut la recurs. S-a stins în 1996. Niciunul dintre apartamente nu-i fusese înapoiat.

Acţiunea a fost continuată de soţia lui, Maria Atanasiu, şi apoi de fiica revenită din Germania. Acestea au reuşit să recupereze, în 14 ani, opt dintre cele zece apartamente şi terenul din Văcăreşti. Cu al nouălea dintre apartamente au ajuns la CEDO. "Este singurul loc în care am simţit că se face dreptate", spune Ileana Poenaru care, pe 8 iunie 2010, a asistat la procesul de la Strasbourg.

Are 73 de ani şi este hotărâtă să recupereze şi al zecelea apartament, caz aflat în atenţia instanţei din România.

Peste 30 de dosare, în 20 de ani de procese

Acum locuieşte într-o vilă de lux din spatele Liceului Şincai, la doi paşi de Parcul Tineretului. Mama sa, Maria Atanasiu, a împlinit anul acesta 98 de ani. Ştie despre procesul de la CEDO, dar preferă să vorbească despre bătrâneţe şi pasiunea pentru cuvinte încrucişate. Fiica Ileana a pierdut şirul dosarelor, spune că a avut vreo 33 de dosare pentru care s-a perindat prin instanţe, cu avocaţii. "Am trecut prin atâtea mizerii încât nici nu m-am putut bucura după decizia CEDO", spune femeia.

"În 1990, când tata a depus o cerere la primărie, mă gândeam că în zece ani se rezolvă. Dar a fost o mare deziluzie. Nici acum nu am recuperat totul", face Ileana Poenaru rezumatul ultimilor 20 de ani.

CAZUL SOLON

Ping-pong cu Grădina Botanică

CEDO a obligat România să plătească despăgubiri de 115.000 de euro către Ileana Solon (75 de ani), proprietara unui teren de 2.000 de metri pătraţi pe care se întinde acum Grădina Botanică a Craiovei. Potrivit avocatului Raluca Niculescu-Gorpin, prima cerere a fost înaintată de Ileana Solon în 2001. Mai întâi, aceasta s-a adresat Universităţii din Craiova.

A fost trimisă să facă o cerere la Prefectura Dolj. În 2003, cazul a ajuns în instanţă, dar Judecătoria Dolj i-a comunicat femeii că ar fi trebuit să aştepte răspunsul prefectului. Familia Solon a contestat decizia, iar Curtea de Apel a decis că universitatea trebuie să plătească despăgubiri.

Totuşi, banii nu au venit nici după ce, pe 8 iunie 2010, statul se angaja în faţa CEDO să trateze "prioritar" cazul Solon. Fiul Ilenei Solon, Marius, spune că a fost un proces pe care vrea să-l uite rapid. "Este o victorie, dar este păcat că un drept al omului este respectat abia după o asemenea luptă", arată Marius Solon.

ULTIMATUM

"Curtea s-a săturat să condamne România"

În 18 luni, România trebuie să găsească soluţii pentru a despăgubi peste 63.000 de proprietari care au cerut despăgubiri pentru că regimul comunist le-a confiscat proprietăţile. Până în luna mai 2010, la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au fost depuse 63.335 de cereri, dintre care doar aproximativ 4.000 au fost rezolvate.

"Este nevoie de aproximativ 21 de miliarde de euro pentru a plăti aceste despăgubiri", spune Raluca Niculescu-Gorpin, avocata Ilenei Solon în cazul împotriva României, soluţionat recent la CEDO.

Probleme din 2000, nerezolvate până în 2010

Cum suma reprezintă a şasea parte din produsul intern brut al ţării, aceşti bani vor fi plătiţi probabil eşalonat, până undeva în 2025, crede avocata. Însă, pentru aceste plăţi, statul trebuie să-şi revizuiască legislaţia, astfel încât proprietarul "să primească o despăgubire justă", după cum se arată în hotărârea CEDO anunţată pe 12 octombrie.

"Curtea s-a săturat să dea decizii repetitive, s-a săturat de cererile asemănătoare care tot vin din România. Primeşte astfel de cereri de peste zece ani şi se pronunţă la fel, doar sumele acordate ca despăgubire diferă", arată Corneliu Liviu Popescu, avocat în cazul Poenaru şi Atanasiu împotriva României. Între 1999 şi 2000, Popescu a fost agentul Guvernului României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. "După cazul Brumărescu (caz înaintat la CEDO în 1998 şi rezolvat în favoarea proprietarului în 2001) am făcut o serie de recomandări pentru schimbarea legislaţiei în ceea ce priveşte aceste despăgubiri", spune Popescu. "Nu au fost însă respectate, iar acum CEDO a ajuns un fel de agent imobiliar de lux al Guvernului României. Personal, nu cred că ne permitem un astfel de agent", adaugă acesta.

Opt procese dintr-o sută vizează România

Un raport din 2009 al CEDO arată că 8,4% dintre toate cazurile judecate de Curte vizează România, iar cele mai multe dintre acestea sunt cereri referitoare la despăgubiri pentru naţionalizările din comunism. Dintre ţările Europei, doar Rusia, Turcia şi Ucraina au avut mai multe cazuri judecate în 2009.

CEDO a adăugat că nu poate înţelege cum statul român propune ca oamenii să fie despăgubiţi prin Fondul Proprietatea. Argumentul Curţii este că acest fond nu este nici măcar listat la Bursa de Valori. "În acest caz, proprietarii care primesc compensaţii sub formă de acţiuni la Proprietatea nu le pot vinde legal pe Bursă, ci doar pe piaţa neagră, unde pot încasa mai puţin de 40% din valoarea reală", spune avocata Raluca Niculescu-Gorpin.

Cade Fondul Proprietatea?

Statul deţine 60% din Fondul Proprietatea. Dacă acesta ar fi listat la Bursă, valoarea totală a despăgubirilor datorate de stat ar fi de 3-4 ori mai mare decât în prezent. Astfel, statului nu îi convine listarea fondului la Bursă. "CEDO a spus că statul român trebuie să găsească soluţii, nu să salveze Fondul Proprietatea", arată Niculescu- Gorpin.

În 2005, la înfiinţarea Societăţii Comerciale Fondul Proprietatea SA, se arăta că durata sa de viaţă este 10 ani. Cum România nu îşi poate plăti despăgubirile până în 2015 - ar trebui să aloce anual circa cinci miliarde de euro, cam cât bugetul educaţiei, numai pentru asta - Niculescu- Gorpin crede că una dintre variante este chiar dizolvarea fondului.

21 de miliarde de euro este suma de care are nevoie statul român pentru despăgubiri