L-a uitat pe iubitul mort! Acum cântăreața are planuri de nuntă cu alt bărbat
- Emma Cristescu
- 4 noiembrie 2022, 18:03
Iubitul unei faimoase cântărețe din România a murit în urmă cu șapte luni, iar aceasta deja și-a refăcut viața și are planuri de nuntă. Vedeta și-a găsit alinarea lângă un alt bărbat, iar sentimentele sunt puternice.
Dana Marijuana (43 de ani) iubește din nou, chiar dacă partenerul său, Daniel Burlacu, a murit acum șapte luni. Rapperița și-a găsit liniștea lângă un alt bărbat, iar nunta este pe lista dorințelor lor.
În luna martie a anului 2022, iubitul Danei Coteanu a s-a stins din viață, după ce a căzut pe scări, la Hanul Artiștilor. Decesul lui Daniel Burlacu i-a rupt inima artistei, iar aceasta a vrut să își pună capăt zilelor. Cu toate astea, o altă prezență masculină i-a vindecat sufletul.
Zilele acestea, cântăreața supranumită „Cea mai fidelă fată”, după numele albumului său, a confirmat că trăiește o nouă poveste de iubire. Ea a început o frumoasă relație acum cinci luni și are planuri să meargă la altar cu bărbatul care i-a fost alături în cele mai grele momente.
Artista are două fetițe din prima căsnicie, cu Sebastian, pe nume Alessia (16 ani) și Iris (7 ani), dar asta nu a împiedicat-o să își găsească un nou partener. Dana Marijuana a recunoscut că va face nuntă cu acesta, dar că nu au stabilit data.
Dana Marijuana face nuntă
„În momentul de față sunt bine, sunt cu cineva împreună. Totul datorită bunului Dumnezeu. El a avut grijă de mine și de sufletul meu. De două luni suntem împreună, iar, de cinci luni îl cunosc și toate lucrurile merg așa cum trebuie între noi doi. Iubitul meu mi-a cunoscut copiii, familia, este o relație serioasă, amândoi ne-am asumat defectele și calitățile unul față de altul. Când ai un partener, trebuie să îl iei cu totul.
O să vină și acel moment când o să ne și căsătorim. Avem planuri de nuntă, recunosc acest lucru. Mai avem puțin de așteptat. Nu așa imediat, cu pași mici și siguri spre un viitor bun împreună”, a declarat Dana Marijuana pentru click.ro.
În urmă cu ceva vreme, Dana Marijuana nu mai avea speranța și credea că cineva i-a pus gând rău. „Noi doi suntem două forțe mari, care s-au întâlnit, noi ne formasem un paradis, dar și în acest paradis intervine personajul negativ pe care dacă îl lași își face treaba și încearcă să te despartă, încearcă să te distrugă și poate fără voia lui, dar asta exprimă pentru că o viață a gândit asta. Un gând al unei femei răzbunătoare asupra lui l-a slăbit de puteri și s-a întâmplat acest necaz”, a mărturisit Dana Marijuana, în cadrul emisiunii Star News.