Kremlinul vrea să pună mâna pe Belarus cu ajutorul armelor nucleare. Reacția Ucrainei după anunțul lui Vladimir Putin

Kremlinul vrea să pună mâna pe Belarus cu ajutorul armelor nucleare. Reacția Ucrainei după anunțul lui Vladimir Putin Sursa foto: arhiva EVZ

Ucraina a reacționat la declarațiile lui Vladimir Putin referitoare la intenția de a desfășura arme nucleare pe teritoriul Belarus. Secretarul Consiliului de Securitate ucrainean Oleksii Danilov a acuzat că Rusia a luat țara vecină „ostatic nuclear”. Oficialul de la Kiev a avertizat că o astfel de decizie va avea drept consecință destabilizarea internă a Belarus.

Secretarul Consiliului de Securitate din Ucraina Oleksii Danilov (foto) a declarat că Rusia intenționează să ia Belarus ostatic nuclear. Oficialul de la Kiev a reacționat după declarațiile lui Vladimir Putin referitoare la intențiile de a desfășura arme nucleare tactice pe teritoriul aliatului său. Vladimir Putin a făcut aceste declarații la un post de televiziune rus, relatează AFP, fapt ce a provocat reacția Ucrainei.

„Kremlinul a luat Belarusul ostatic nuclear”, a denunţat într-un mesaj postat pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate ucrainean Oleksii Danilov.

El a avertizat că această decizie va duce la destabilizarea internă a țării condusă de dictatorul Aleksandr Lukașenko. Anunţul făcut de la Kremlin „maximizează nivelul percepţiei negative şi a respingerii publice a Rusiei şi a domnului Putin în societatea belarusă”, a mai spus Danilov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Twitter

Rusia vrea să disloce arme nucleare în Belarus

Vladimir Putin a anunţat că a încheiat un acord cu Minskul în vederea desfăşurării unor arme nucleare „tactice” în Belarus. Țara, care se învecinează cu Uniunea Europeană (UE), este condusă din 1994 de dictatorul Aleksandr Lukaşenko, aliatul său apropiat.

Cu toate că Belarus nu ia parte în mod direct la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, teritoriul său este folosit de Moscova. În primele zile ale invaziei, armata rusă a pornit de aici, din Belarus în ofensiva către Kiev, în 2022. Mai mult, aviația militară rusă folosește aeroporturile din Belarus pentru a lansa lovituri aeriene asupra țintelor din țara vecină.

Mai mulți oficiali ruși au amenințat, de altfel, cu recurgerea la atacuri nucleare împotriva Ucrainei, în cazul unei escaladări, iar Belarus ar putea fi baza de lansare.

Sursa: Arhiva EVZ

De ce se teme Putin de muniția cu uraniu sărăcit

Vladimir Putin și-a motivat decizia de a disloca arme nucleare pe teritoriul Belarus ca replică la anunțul venit din Marea Britanie cu privire la înarmarea Ucrainei cu muniție pe bază de uraniu sărăcit.

Muniția din uraniu sărăcit nu este radioactivă, însă poate penetra aproape orice tip de blindaj. Dacă la aceasta mai adăugăm faptul că Ucraine beneficiază de tancuri moderne, mult superioare celor rusești, forțele ruse au motive serioase de îngrijorare.

De unde și anunțul lui Vladimir Putin care se bazează pe lipsa informațiilor cu privire la acest tip de muniție.

De altfel, la scurtă vreme după invazia provocată de Rusia în Ucraina, Belarus a modificat Constituția astfel încât să se poată înarma nuclear.