Vadim Skibiţki, reprezentantul Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev, a vorbit despre tactica rușilor în regiunea Herson, susținând că Rusia va folosi aici aceleași manevre pe care le-a utilizat și la cucerirea Crimeii.
Reprezentantul GUR a susținut că în Herson vor fi aduși buriați, locuitori din Buriatia, o regiune de la graniţa dintre Mongolia şi Siberia, astfel încât regiunea să devină complet rusă. Aceeași tactică a fost folosită și în cucerirea peninsulei Crimeea, cu tătarii, în anul 2014.
GUR anticipează mișcările Rusiei în Ucraina
Skibițki a afirmat că forțele ucrainene vor avea nevoie de un timp îndelungat pentru a cuceri complet Hersonul, iar tactica Rusiei de a deporta civilii din această regiune este folosită doar pentru că „astfel, este mai ușor să desfășori operațiuni militare”. În prezent, regiunea este apărată de 30.000-50.000 de invadatori ruși și de aceea va fi mai greu de înaintat pentru trupele ucrainene.
Acesta a oferit câteva motive pentru care rușii evacuează civilii.
„În al doilea rând, pentru a întrerupe informațiile pe care noi le primim de la partizani. În al treilea rând, pentru că ei urmează principiul Uniunii Sovietice: deportarea populaţiei. Vor fi aduşi buriaţi, pentru ca această regiune să devină nu numai pro-rusă, ci complet rusă. La fel s-a făcut şi în Crimeea cu tătarii", a adăugat Vadim Skibiţki, informează știripesurse.ro.
Rușii încep să se retragă din Herson
Trupele ruse încep să se retragă din regiunea Herson, după ce ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a dat ordinul în acest sens. Anunțul său a fost făcut în urma unei propuneri în această direcție, din partea comandantului operaţiunilor ruse în Ucraina, generalul Serghiei Surovikin.
Potrivit lui Surovikin această decizie de retragere a trupelor nu este deloc una ușor de luat, însă aprovizionarea corespunzătoare a orașului Herson nu mai poate fi posibilă.
Retragerea rușilor constă în părăsirea de către armata rusă a malului de vest al fluviului Nipru. „În aceste circumstanţe, cea mai sensibilă opţiune este să organizăm apărarea de-a lungul barierei fluviului Nipru”, a susținut Surovikin într-o reuniune cu comandanţi militari de rang înalt.