Este o mină care nu mai există, sau aproape. Niciun panou nu indică locul minei Kizevak, uitată în pădurile de stejar din Raska, în sud-vestul Serbiei. La o aruncătură de băț, la cotul dealurilor care înconjoară râul Ibar, se conturează granița încă disputată a Kosovo.

Conflictul militar dintre Serbia şi fosta sa provincie majoritar albaneză s-a încheiat cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, dar multe secrete rămân îngropate în regiune. Timp de zece zile, buldoexcavatoare și specialiști în combinezoane albe s-au ocupat cu redeschiderea tranșeelor ​​minei Kizevak. Scopul lor: identificarea rămășițelor umane, exhumate recent. La douăzeci de ani după război, problema celor dispăruți complică dialogul lent care vizează normalizarea relațiilor dintre Kosovo și Serbia, care urma să se reia joi la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene.

După ani de cercetări, datorită imaginilor din satelit transmise de Departamentul de Stat al SUA s-a localizat groapa Kizevak. Aceasta nu este o premieră pentru grupul de lucru sârbo-kosovar înființat în 2004 și condus de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR).

„Aceasta este a cincea groapă comună descoperită pe teritoriul sârbesc cu trupuri de civili albanezi, uciși și masacrați în principal după martie 1999”, comentează Ibrahim Makolli, responsabil cu problema dispăruților pentru Kosovo. O perioadă în care statul sârb a exhumat și transportat sute de cadavre albaneze în gropi comune pe teritoriul său pentru a ascunde urmele crimelor genocidului”.

De la Sarajevo la Pristina, fantomele a aproximativ 12.000 de dispăruți încă bântuie societățile din fosta Iugoslavie. Ele alimentează, în ciuda lor, tensiuni și resentimente. În Kosovo, 1.643 de persoane rămân dispărute, dintre care peste 1.000 de albanezi și 570 de sârbi și membri ai altor minorități.

Din 2001 și cu expertiza multor organizații internaționale, rămășițele a peste 900 de albanezi au fost găsite pe teritoriul sârb. Un număr care mărturisește „angajamentul și transparența deplină” ale autorităților sârbe în această privință, potrivit lui Veljko Odalovic, președintele Comisiei sârbe pentru persoanele dispărute. „Am predat 2.500 de documente delegației de la Pristina, datorită cărora rămășițele unui număr mare de albanezi au fost exhumate, identificate și returnate familiilor lor”, asigură el.

Delegația de la Pristina nu a furnizat nicio informație care să indice o posibilă groapă comună în care să fie  înmormântate rămășițele sârbilor ucisi și a non-albanezilor. „Dispăruții din Kosovo se află în centrul conflictului diplomatic dintre Belgrad și Pristina, care se acuză reciproc de rea voință în această problemă delicată. Pristina a făcut din rezolvarea acestei probleme un element cheie în negocierile dificilede normalizare de astăzi, sub auspiciile UE. Și bătălia amintirilor este amestecată cu dorințe antagoniste de dreptate.

În partea kosovară, suntem indignați că niciun fost lider sârb nu a fost condamnat încă în Serbia pentru masacrele comise în Kosovo după intervenția NATO din primăvara anului 1999. Doar Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie l-a condamnat pe fostul general Vlastimir Djordjevic la optsprezece ani de închisoare, recunoscut vinovat pentru „crime de război” și „crime împotriva umanității”.

„Statul sârb nu a arătat voința politică de a furniza informații sau de a oferi acces la arhivele militare, lucru care ar permite identificarea de noi gropi comune”, denunță Ibrahimc Makolli. „Dimpotrivă, termenul de acces la  documentele clasificate a fost prelungit. Acest lucru arată eforturile Serbiei de a ascunde informații despre crimele comise la acea vreme”.

În partea sârbă, respingem aceste acuzații și salutăm procesul actual al foștilor lideri ai Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK), inclusiv al fostului președinte, Hashim Thaçi. „Așteptăm mult de la ancheta desfășurată de parchetul specializat pentru infracțiuni comise de UCK, precum și de la procedurile judiciare deja inițiate în fața acestei instanțe”, se bucură Veljko Odalovic. Foştii lideri ai gherilei albaneze sunt acuzați de crime comise împotriva sârbilor, romilor, dar și opozanților politici albanezi.

În umbra acestor dure lupte politice, mii de familii încă așteaptă să poată jeli. Albanezii, ca și sârbii, privesc cu durere portretele unui soț, unui fiu sau al unui frate, care au dispărut acum douăzeci de ani.

Articol de Louis Seiller

Traducerea: Rodezia Costea, RADOR