Pe sârbii şi albanezii din Kosovo - separaţi de un război recent, religie, limbă şi militari înarmaţi - îi mai uneşte doar grija zilei de mâine.
Lupta pentru supravieţuire nu are etnie şi nici platformă politică. Dacă sârbii se luptă cu izolarea în enclave şi cu lipsa unui confort elementar din cauza penelor de curent, albanezii au de înfruntat sărăcia şi şomajul. În Capitală, albanezii se mai pot descurca prin mica bişniţă pe care o practică pe străzile pline de tarabe sau, în cazul cel mai fericit, angajându-se ca personal de întreţinere la instituţii precum Misiunea ONU sau KFOR. În sate însă, situaţia devine crâncenă. Etalonul succesului de o zi: o bucată de fier ruginit „Ce să facem, ne îngropăm mâinile în gunoaie pentru 10 euro pe săptămână ca să avem ce mânca“, rânjeşte Ibrahim din fundul unei gropi de vreo patru metri adâncime. Are 40 de ani, trei copii şi o bucată de fier în mână. Este fericit că a găsit-o, pentru că asta s-ar putea să însemne câţiva cenţi în plus. Pe marginea gropii, trei „colegi“ se bucură de isprava lui Ibrahim. Suntem în Janevo, un sat populat de albanezi, situat la aproape 20 de kilometri de Priştina. La marginea satului, aproape de cimitirul cu morminte străjuite de semilune, este un câmp imens, plin cu toate gunoaiele pe care şi le poate imagina mintea omenească: pungi din plastic, resturi alimentare, zdrenţe care cândva au fost haine, deşeuri de azbest sau fierul atât de râvnit de Ibrahim. De-a lungul şi de-a latul terenului luat în stăpânire de către deşeuri, vreo 15 albanezi scormonesc pentru pâinea de fiecare zi. Janevo este un sat care nu are nimic special: casele dărăpănate, drumurile neasfaltate, copiii zdrenţăroşi şi tinerii aroganţi îmbrăcaţi în treninguri lucioase sunt la fel ca în toate celelalte sate prin care am trecut. Oamenii par că se înţeleg bine unii cu ceilalţi, cu toate că, doar în urmă cu o săptămână, o familie de croaţi şi-a luat tălpăşiţa din sat după o ceartă cu albanezii majoritari. În sate precum Janevo înţelegi însă un lucru care pe străzile întortocheate ale capitalei Priştina s-ar putea să-ţi scape: lupta pentru supravieţuire este la fel de grea pentru ambele tabere ale conflictului acum mocnit din Kosovo.
Regiune cu o economie rudimentară, Kosovo are de oferit, în acest moment, extrem de puţine locuri de muncă legale şi sigure, de unde rezultă şi şomajul de peste 70%. Dacă pe lângă asta pui şi faptul că majoritatea veniturilor la bugetul regiunii provin din taxele vamale, şi nu din activităţi industriale sau comerţ, înţelegi de ce o bucată de fier găsită pe un maidan urât mirositor este atât de importantă pentru oameni ca Ibrahim. UNIUNE Traficul de maşini nivelează etniile Indiferent cât ştiu sau cât le pasă de independenţa care va veni pe 17 februarie, albanezii şi sârbii au ca prioritate viaţa de fiecare zi. Şi, în anumite situaţii, sunt dispuşi chiar să uite că aparţin unor etnii care de aproape 10 ani sunt într-un conflict continuu, pe care nici medierea internaţională pare să nu fie în stare să-l rezolve. Aceste situaţii apar, de cele mai multe ori, atunci când prima alegere pentru supravieţuire devine fărădelegea, iar şeful Poliţiei din Gracanica, Stojan Milosevic, s-a lovit de mai multe ori de asta. „Am avut o mulţime de cazuri în care sârbii şi albanezii făceau parte din aceeaşi grupare infracţională. De obicei se ocupă cu furtul şi traficul de maşini. Ultima bandă de acest fel am prins-o în urmă cu două săptămâni. Când sunt dispuşi să facă bani oricum, sunt dispuşi şi să uite că unii sunt sârbi, şi alţii albanezi“, spune Milosevic. Şi tot el mai face o precizare importantă: rata infracţionalităţii este constantă în ultimii cinci ani, semn că, după proclamarea independenţei, guvernul lui Hashim Tahci va avea două misiuni importante dacă doreşte ca statul Kosovo să intre în clubul european: criminalitatea şi economia.
Recomandările noastre
