Klaus Iohannis spune că Ucraina a făcut doar lucrări de întreținere la Canalul Bâstroe

Klaus Iohannis spune că Ucraina a făcut doar lucrări de întreținere la Canalul BâstroeUn constănțean, supărat pe Klaus Iohannis. Totul a pornit de la un cadou. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Președintele Klaus Iohannis a declarat că Ucraina a efectuat doar lucrări de întreținere ale Canalului Bâstroe, și nu de adâncire. Șeful statului a mai adăugat că România trebuie consultată în cazul în care autoritățile de la Kiev ar fi vrut să adâncească canalul

Klaus Iohannis a declarat că cea mai mare parte din exporturile de cereale din Ucraina se face prin România. Șeful statului a mai adăugat că o mare parte din veniturile Kievului provin din acest exporturi și a subliniat că multe state depind de aceste cereale ucrainene. Liderul de la Cotroceni a explicat că autoritățile române au căutat soluții pentru ca agricultorii din țara noastră să nu fie dezavantajați. „Cea mai mare parte din exporturi de cerealele ucrainene se face prin România. Noi am înlesnit acest export, am scutit de taxe, și credem că e un lucru corect că facem asta. De aici provine o parte semnificativă a veniturilor ucrainene. Sunt, de asemenea, multe state care depind de cerealele ucrainene. Sigur că noi am căutat și găsit căi prin care să nu fie dezavantajați producătorii interni”, a declarat Klaus Iohannis.

Ucraina nu a făcut lucrări de adâncire ale Canalului Bâstroe

Scandalul privind lucrările Ucrainei la Canalul Bâstroe încă nu s-a încheiat. Președintele susține că țara vecină a făcut doar lucrări de întreținere și nu de adâncire. De asemenea, șeful statului a explicat că Ucraina avea nevoie de acordul României și al autorităților internaționale pentru a face lucrări de adâncire în acea zonă. În același timp, ultimele măsurători făcute de specialiștii români au arătat că au fost făcute doar lucrări de întreținere.

Măsurătorile au fost efectuate pe brațul Chilia, la intrarea din Chilia în Bâstroe, unde nivelul este de 6,80-7 metri, iar pescajul marin de 6 metri ceea ce înseamnă că doar nave mici pot să intre. Rezultatele au arătat că lucrările au vizat îndepărtarea aluviunilor acumulate în ultimii ani, ajungându-se la adâncimile care erau consemnate ca referință în urmă cu aproape douăzeci de ani, la momentul diferendului dintre România și Ucraina.

Există de mult intenția ucraineană de a folosi canalul Bîstroe pentru a ieși la Marea Neagră. Rămâne de văzut. Până acum a fost un mit. Nu au fost lucrări de adâncire, ci de întreținere. Lucrările nu pot fi făcute fără autoritățile internaționale, care se preocupă de Deltă, dar și fără România. Însă e adevărat: partea ucraineană vrea să existe un trafic mai intens pe Dunăre”, a încheiat Klaus Iohannis.