„Ne confruntăm în aceste zile cu o serie de inundaţii severe, care au afectat viața a mii de români și au produs pagube însemnate în foarte multe gospodării. În plină criză sanitară cauzată de epidemia de COVID-19 avem iată și o altă situație gravă, cu consecințe pe termen lung pentru toți cei aflați în aceste zone sinistrate. Vreau să transmit un mesaj de solidaritate familiilor greu încercate.

Autoritățile depun toate eforturile pentru a-i ajuta pe oameni, pentru a le proteja pe cât posibil gospodăriile și a le asigura celor afectați ceea ce au nevoie în aceste momente dramatice. Este tragic că aceste fenomene meteorologice extreme s-au soldat cu pierderi de vieți omenești și transmit condoleanțe familiilor îndoliate.

Din nefericire, inundațiile cu consecințe grave sunt fenomene care se repetă frecventă în România și trebuie să fim mult mai bine pregătiți în a le gestiona. Soluțiile există și ele vor trebui puse în aplicare. Ceea ce vedem acum este consecința amplificării schimbărilor climatice și a ignorării timp de ani de zile a acestor pericole. Odată cu schimbările climatice apar din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme și în țara noastră.

Luna iunie, de exemplu, a acestui an a fost cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani, fapt care a generat inundații severe și numeroase probleme într-un interval de timp foarte scurt. Este imperativă o schimbare rapidă de abordare, pentru a putea răspunde eficient unor situaţii de o asemenea amploare. Va trebui să depășim mentalitatea că e suficient să construim încă câteva diguri pentru a stopa inundațiile.

Digurile nu mai sunt suficiente, conservarea fondului forestier și capanii susținute de împădurire sunt soluții aflate la îndemână, care au nenumărate efecte benefice, atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru protecția malurilor, cursurilor de apă, din perspectiva combaterii inundațiilor. O parte semnificativă din fonduri europene de care va beneficia România în următorul exercițiu bugetar 2021-2027 va trebui să fie direcționată către proiecte legate de combaterea schimbărilor climatice, așa-numitul pachet Green Deal propus de Comisia Europeană.

Împreună cu guvernul vom face demersurile necesare astfel încât proiecte de acest tip să poată fi implementate și să aibă drept efect prevenirea unor inundații similare cu cele din aceste zile sau chiar unele mult mai grave. Această schimbare de mentalitate despre care vorbeam este obligatoriu să aibă loc acum, pentru a evita aceste drame pe care oamenii le trăiesc în fiecare an când avem ploi abundente.

În același timp, în contextul multiplicării avertizărilor meteorologice, fac un apel către cetățeni: rămâneți vigilenți, fiți precauți și evitați deplasările în zonele care prezintă riscul să fie puternic afectate! Este totodată nevoie de solidaritate, de sprijin din partea tuturor, mai ales în comunitățile și localităţile sinistrate, care să contribuie activ la efortul autorităților de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate ca urmare a acestor inundații”, a fostmesajul președintelui Klaus Iohannis.