Klaus Iohannis face anunţul momentului! Mesaj important pentru unguri: „Un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”

Klaus Iohannis face anunţul momentului! Mesaj important pentru unguri: „Un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”Sursa: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a adresat, marți, 15 martie, un mesaj pentru cetățenii români de etnie maghiară, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Șeful statului român afirmă că „suntem într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică”.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre importanta cetățenilor de etnie maghiară în societatea românească şi despre rolul rolul semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării țării noastre.

Președintele României, Klaus Iohannis, a adresat marți, 15 martie 2022, un mesaj cetățenilor români de etnie maghiară în care spune că suntem păstrătorii unui tezaur de valori umaniste și ne revine răspunderea să transmitem noilor generaţii exemplul şi practica, mereu dezvoltată şi cultivată, a bunei conviețuiri.

Mesajul președintelui României de ziua Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

În această zi în care maghiarii de pretutindeni îşi reafirmă identitatea şi ataşamentul pentru locurile natale, urez sănătate, pace şi prosperitate cetăţenilor români de etnie maghiară din România. Folosesc acest prilej pentru a sublinia contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, pentru a aprecia rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării țării noastre.

Prin hărnicie şi prin tradiţii pe care le menţin mereu vii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii. Şi dacă, în mod firesc, identităţile ne diferenţiază, valorile pe care le împărtăşim sunt punţile trainice care ne apropie. Ele ne unesc în jurul democraţiei, libertății și demnității umane.

Suntem păstrătorii unui tezaur de valori umaniste și ne revine răspunderea să transmitem noilor generaţii exemplul şi practica, mereu dezvoltată şi cultivată, a bunei convieţuiri.

Educarea tinerilor în spiritul respectului pentru celălalt, preţuirea diversităţii etnice şi confesionale, respingerea discursului incitator la ură, cultivarea dialogului intercultural, interetnic şi interconfesional sunt tot atâtea obiective în care comunitatea maghiară din România se regăseşte, împreună cu întreaga societate.

Într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urez comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!”, a transmis președintele României.

Unde se va sărbători Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, care coincide cu izbucnirea Revoluției pașoptiste în Ungaria, va fi marcată marți în mai multe localități din județul Covasna, între care şi municipiul Târgu Secuiesc, unde vor fi instituite o serie de restricții de circulație.

Manifestările vor începe cu o slujbă la Biserica reformată din localitate, urmată de ora 11,00 de tradiționala paradă în piaţa centrală, unde vor avea loc ceremoniile oficiale la care vor fi prezenţi, printre alţii, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, europarlamentarul Vincze Lorant şi reprezentanţii Consulatului General al Ungariei la Miercurea Ciuc şi se vor încheia cu un spectacol omagial la Casa de Cultură Vigado.

Ne puteți urmări și pe Google News