Klaus Iohannis așteaptă o decizie importantă a CCR. Judecătorii se pronunță astăzi, 26 ianuarie

Klaus Iohannis așteaptă o decizie importantă a CCR. Judecătorii se pronunță astăzi, 26 ianuarie Sursa: EVZ

CCR va discuta astăzi pe baza sesizării făcute de președintele Klaus Iohannis cu privire la actul normativ pentru modificarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Sesizarea vizează modificarea art. 524-526 ce reglementează procedura contestației la tergiversarea procesului.

Președintele României, Klaus Iohannis, a depus o sesizare la Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la modificarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Miercuri, 26 ianuarie, judecătorii CCR vor discuta pe baza acestei sesizări și vor stabili dacă norma propusă a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la sistematizarea legislației și la unicitatea obiectului.

Sesizarea făcută de Klaus Iohannis la CCR

„Considerăm că art. III din legea dedusă controlului de constituţionalitate nu se integrează în conţinutul normativ al Codului de procedură civilă întrucât norma nou introdusă nici nu reglementează o cale de atac şi nici nu introduce vreun motiv de retractare/reformare a unei hotărâri judecătoreşti.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din conţinutul normativ al art. III rezultă că se propune reglementarea unei noi acţiuni, cu aplicare limitată în timp, prin care se repune în discuţie o statuare ce a intrat în puterea lucrului judecat. Or, acţiunile în materie de filiaţie sunt reglementate în Codul civil, iar nu în cel de procedură civilă. Prin introducerea unui articol distinct, respectiv art. III, în legea criticată, articol care nu se integrează nici în Codul de procedură civilă, nici în Codul civil, norma va rămâne exclusiv în această lege, fără a avea conturat un regim juridic necesar pentru punerea în aplicare, ceea ce contravine normelor de tehnică legislativă, astfel cum acestea au fost dezlegate prin jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale.

Considerăm că paternitatea stabilită pe cale judecătorească nu poate fi contestată, printr-o nouă acţiune, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, de către "tatăl din afara căsătoriei" - întrucât hotărârea judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat. Or, prezumţia de adevăr a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit paternitatea nu poate fi înlăturată/răsturnată decât prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac prevăzute de lege. În ceea ce priveşte acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, aceasta este o acţiune personală în reclamaţie de stare civilă ce are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său, şi, de aceea, ea aparţine copilului", spune președintele Klaus Iohannis.