Kim Jong Un, un dictator cu prea multă greutate. Obezitatea îi poate fi fatală
- Iulia Moise
- 30 iulie 2024, 14:20
Oficialii nord-coreeni sunt îngrijorați pentru sănătatea liderului Kim Jong Un, care se confruntă cu tot mai multe probleme cauzate de obezitate. Mai mult, este cunoscut ca fumător înrăit și consumator de alcool. Agenția de spionaj din Coreea de Nord și-a exprimat îngrijorările.
Se caută medicamente pentru Kim Jong Un
Liderul nord-coreean Kim Jong Un pare să aibă probleme tot mai mari de sănătate din cauza obezității. Hipertensiunea arterială și diabetul sunt două dintre ele.
Oficialii caută noi medicamente în străinătate pentru a-i trata afecțiunile, a declarat luni agenția de spionaj din Coreea de Sud, relatează AP.
Tatăl și bunicul lui Kim Jong Un au murit de inimă
Kim, în vârstă de 40 de ani, cunoscut pentru consumul intens de alcool și fumat, provine dintr-o familie cu antecedente în boli cardiace.
Atât tatăl său, Kim Jong Il, cât și bunicul lui, Kim Il Sung, au murit din cauza afecțiunilor cardiace.
Ce greutate are Kim Jong Un
Unii observatori au spus că Kim, care are aproximativ 170 de centimetri înălțime cântărește aproximativ 140 de kilograme.
El reușise să scadă în greutate în 2021 după ce a și-a impus o anume dietă. Imaginile recente arată că liderul nord coreean a luat din nou serios în greutate.
Agenția de spionaj, îngrijorată pentru sănătatea lui Kim Jong Un
Serviciul Național de Informații, principala agenție de spionaj din Coreea de Sud, le-a spus parlamentarilor într-un briefing, luni, cu ușile închise că se estimează că Kim cântărește din nou aproximativ 140 de kilograme și se află într-un grup cu risc crescut de boli de inimă, potrivit Lee Seong Kweun, unul dintre parlamentari.
Kim ar fi prezentat simptome de hipertensiune arterială şi diabet încă de la vârsta de 30 de ani şi, probabil, va suferi în cele din urmă de boli de inimă dacă nu va lua măsuri.
Se crede că obezitatea lui Kim ar fi strâns legată de consumul de alcool, fumat şi stres.