Kim Jong Un se răzbună, după ce s-a făcut de râs

Kim Jong Un se răzbună, după ce s-a făcut de râsKim Jong Un. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dictatorul comunist din Coreea de Nord a decis arestatarea  trei oficiali implicați în construirea unei noi nave de război, după un accident survenit săptămâna aceasta pe distrugător, a transmis duminică agenția oficială de presă KCNA, citată de AFP.

Phenianul a reținut oficiali implicați în accident

Phenianul a raportat un „accident grav” în timpul ceremoniei de lansare a noului distrugător, când o parte din fundul navei a fost strivită. Liderul țării, Kim Jong-un, prezent la lansare, a condamnat un „act criminal”, atribuindu-l „neglijenței absolute” și „iresponsabilității” mai multor instituții de stat, printre care se numără Departamentul Industriei Munițiilor, Universitatea de Tehnologie Kim Chaek și biroul central de proiectare a navelor.

Persoanele reținute includ inginerul-șef al șantierului naval Chongjin, șeful atelierului de construcții și un director administrativ, toți considerați „responsabili pentru incident”, conform KCNA.

Posibilele daune

Serviciile de informații din Statele Unite și Coreea de Sud au raportat că „încercarea Coreei de Nord de a lansa nava din lateral” a eșuat, iar nava se află în prezent înclinată în apă, a declarat armata sud-coreeană.

Analiști navali au afirmat că daunele cauzate unei nave după o asemenea defecțiune la lansare pot fi semnificative. Mass-media de stat nu a difuzat imediat imagini ale accidentului.

Sal Mercogliano, profesor la Universitatea Campbell din Carolina de Nord și expert maritim, a declarat pentru CNN că, în cazul în care nava nu se mișcă, tensiunile ar putea cauza deteriorarea structurii corpului navei.

De asemenea, analistul naval Carl Schuster din Hawaii, după ce a analizat raportul KCNA, a spus că tensiunile ar putea deforma corpul navei, induce fisuri și, posibil, rupe chila, în funcție de zona cu cea mai mare tensiune.

Eșec în modernizarea navală a Coreei de Nord

Eșecul lansării reprezintă o problemă pentru proiectul considerat de analiști drept cel mai ambițios program de modernizare navală al Coreei de Nord din ultimele decenii. Distrugătorul urma să fie a doua navă de suprafață majoră dezvăluită recent de Coreea de Nord.

În aprilie, liderul Kim Jong Un a prezentat Choe Hyon, primul distrugător nou construit în ultimele decenii. Nava, descrisă ca o navă de război de „nouă generație”, a fost prezentată oficial, iar mass-media de stat a menționat că aceasta va întări capacitățile navale ale țării.