Dictatorul comunist nord-coreean, Kim Jong Un, a slăbit considerabil în ultima perioadă, după cum arată ultimele imagini transmise de agenția oficială de presă KCNA.
În vârstă de 37 de ani, Kim Jong Un este mai slab ca niciodată în imaginile oficiale postate online de Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord (KCNA). Fotografiile au fost realizate în timpul unei reuniuni a Partidului Muncitoresc Coreean care se defășoară în această perioadă. Întrunirea a fost convocată în vederea planificării strategice pentru anul viitor.
Regimul condus de Kim Jong Un se confruntă cu numeroase probleme de natură economică, ca urmare a sancțiunilor internaționale, a dezastrelor naturale şi crizei provocate de pandemia de coronavirus. Chiar dacă țara nu a raportat nici un caz pozitiv la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este greu de crezut că acestea nu există.
Reuniunea celui de-al 8-lea Comitet Central al Partidului Muncitoresc Coreean a început luni, după cum a anunțat agenţia de presă de stat KCNA. Este cea de-a patra sesiune pe care Kim Jong Un a convocat-o în acest an, în ianuarie, februarie și iunie.
Cât a slăbit Kim Jong Un
Dincolo de interesul politic și strategic stârnit de reuniune, presa internațională a remarcat că dictatorul nord-coreean a slăbit foarte tare, de la ultima sa apariție publică, de la care au fost transmise imagini oficiale. Din cauza aceasta, multă vreme s-a speculat că Kim Jong Un ar avea probleme cu sănătatea. Se pare că acesta ține doar o cură de slăbire.
Un raport al serviciilor de informații din Coreea de Sud a arătat că dictatorul comunist nu este suferind și că este sănătos. Cu acel prilej, Serviciul Național de Informații (NIS) sud-coreean a apreciat că greutatea lui Kim a scăzut de la aproximativ 140 de kilograme la 120 de kilograme. Înălțimea liderului nord-coreean a fost estimată la 1,70 m.
Crizele cu care se confruntă Coreea de Nord
După aproximativ 10 ani de mandat, Kim se luptă să depășească una dintre cele mai dificile crize cu care se confruntă Coreea de Nord. Guvernarea sa a fost grevată de numeroase dificultăți economice care s-au agravat și mai tare din cauza pandemiei de coronavirus.
Iar peste toate, se accentuează criza alimentară, iar foametea și-a făcut apariția în mai multe zone ale țării. Potrivit unor surse interne, Kim Jong Un ar fi transmis poporului nord-coreean că în următorii 3 ani va trebui să strângă cureaua și să mănânce mai puțin.