A fost trimis pe Frontul de Est imediat după ce a terminat liceul şi a făcut un an de şcoală militară de aviaţie. Intrat la doar 19 ani în focul luptelor sângeroase, el a scăpat cu viaţă deşi avionul pe care îl pilota a fost lovit de o Katiuşa, temuta armă rusească. Nume, parcă, predestinat, Katiuşa a fost şi numele unei fete care l-a ascuns în casa ei de furia militarilor bolşevici, până în anul 1948.
Pe veteranul Petre Osana, acum general de flotilă aeriană în rezervă, l-am găsit tăcut, contemplând cerul albastru şi avioanele de vânătoare care brăzdau zarea deasupra monumentului Eroilor Aerului, chiar de ziua Aviaţiei Militare. La aproape nouă decenii de viaţă, el a venit să admire avioanele care survolau cerul Capitalei.
Uniforma albastră cu vulturul argintiu pe buzunarul stâng îi venea ca turnată, chiar şi la cei 87de ani ai săi. Cu greu îşi lua ochii albaştri de la „păsările de fier”, dragele vieţii lui. Cu un regret înţeles doar de cei din branşă, îşi aduce aminte clipele frumoase, dar şi cele de durere prin care a trecut cât timp s-a aflat la manşă.
Botezul de foc
 Cu regretul unei despărţiri dureroase, pilotul veteran şi-a coborât ochii abia după ce avioanele s-au pierdut în zare. A oftat de parcă le-ar fi văzut pentru ultima oară. Apoi a a acceptat un dialog cu reporterul EVZ şi a început să povestească despre evenimentele care au avut loc în urmă cu şase decenii de parcă mai ieri ar fi avut loc.
Botezul aerului l-a primit în plin război pe unul dintre cele mai dure fronturi: frontul din Basarabia. În plină ofensivă sovietică, când trupele româno-germane se retrăgeau, tânărul pilot de atunci s-a îmbarcat la bordul unui IAR 80. Aparatul de zbor aflat în dotarea Armatei Române i-a fost tovarăş în mai multe bătălii împotriva avioanelor inamice. „Am omorât mulţi bolşevici. Pe unii i-am doborât, pe alţii i-am bombardat…Nu le ştiu numărul”, a povestit generalul Petre Osana.
Katiuşa, demon şi înger
 În ultima sa misiune, la sfârşitul anului 1943, „bătrânul” IAR 80 a fost lovit de un proiectil tras de sovietici cu temuta armă de asalt Katiuşa. „M-a lovit în aripa stângă. Abia dacă mai puteam să controlez avionul. Am fost nevoit să aterizez forţat, pe un câmp, pe lângă Chişinău”, a rememorat veteranul clipele de groază pe care le-a trăit. Scăpat ca prin minune cu viaţă, pilotul român a încercat să se ascundă într-un pâlc de copaci aflat la marginea câmpului pe care aterizase. A fost zărit de o copilă de 16 ani aflată cu vitele la păscut.”O chema Katiuşa. M-a luat la ea acasă şi mi-a dat să mănânc. Apoi, am stat cu familia ei până după război. Era frumoasă foc”, spunea, zâmbind trist, bătrânul aviator. „Prima lui dragoste”, cum a denumit-o el pe cea care i-a salvat viaţa, i-a marcat viaţa pilotului care cu greu s-a hotărât să se reîntoarcă în ţară. A trăit precum ceilalţi localnici sub ocupaţie sovietică, până în 1948. Fata nu l-a dat pe mâna ruşilor. Se îndrăgostise de militarul chipeş care căzuse din cer.
Dezamăgirile unui veteran
Pilotul s-a reîntors în ţară cu inima frântă. Avea, însă, o teamă în suflet:ce se întâmplase cu părinţii lui, cu familia sa?. Ajuns în Bucureşti, i-a regăsit pe cei dragi teferi. Ţara era, însă, în haosul postbelic iar armata decimată. A hotărât să rămână, în ciuda urii nestinse pe care o avea faţă de bolşevici. A continuat să piloteze avioane militare până în anii 70. În faţa statuii Eroilor Aerului el a mărturisit că are trei mari regrete. Primul este acela că, deşi a luptat pentru ţară, România a fost uzurpată de comunişti. Al doilea e că a trăit o revoluţie din care s-a ales praful „că tot comuniştii au ajuns la putere”. Al treilea este acela că românii au devenit o naţiune fără Dumnezeu.