Kamala Harris a fost de acord cu o a doua dezbatere cu fostul președinte republican Donald Trump. Confruntarea ar vrea să fie cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din SUA.
Kamala Harris vrea o nouă confruntare cu Trump
Democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, care să fie organizată de CNN pe 23 octombrie, înainte cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA.
Echipa de campanie a democratei a anunțat că „vicepreşedinta Kamala Harris este gata să-l înfrunte din nou pe Donald Trump. Cum era de așteptat, Kamala Harris a acceptat invitaţia din partea CNN de a participa la o dezbatere pe 23 octombrie, a mai anunțat echipa de campanie a democratei.
Ca dovadă, sâmbătă, Kamala Harris a postat pe X că „va accepta cu plăcere o a doua dezbatere prezidențială” și speră că Trump „i se va alătura”.
Donald Trump încă nu a acceptat sau refuzat invitația
Jen O'Malley Dillon, şefa echipei de campanie a Kamalei Harris, a declarat că „Donald Trump nu ar trebui să aibă nicio problemă în a fi de acord cu această dezbatere. Este acelaşi format şi organizare ca dezbaterea CNN la care a participat şi a spus că a câştigat-o în iunie, când i-a lăudat pe moderatori, regulile CNN şi ratingurile”.
Donald Trump a respins până acum ideea de a-şi înfrunta din nou rivala democrată înainte de alegerile din 5 noiembrie. De asemenea, echipa de campanie a lui Donald Trump nu a răspuns solicitărilor cu privire la posibilitatea ca acesta să accepte în cele din urmă să participe la o nouă dezbatere televizată.
„Nu va exista o a treia dezbatere”, a declarat Donald Trump la mijlocul lunii septembrie, luând în calcul dezbaterea televizată pe care a avut-o în iunie cu preşedintele Joe Biden, pe atunci încă candidat la Casa Albă.
Reamintim că prima dezbatere prezidențială dintre Harris și Trump, găzduită de ABC, a avut loc pe 10 septembrie la Philadelphia, unde cei doi candidați au discutat subiecte precum avortul și imigrația.