Vicepreședintele SUA Kamala Harris a susținut, joi, o conferință de presă comună cu președintele Poloniei, în cadrul căreia a discutat situația Ucrainei, aflată în a cincisprezecea zi a războiului declanșat de președintele Rusiei. Vicepreședintele american a vorbit despre consolidarea flancului estic al NATO, subliniind că un atac împotriva unui stat al alianței reprezintă un atac împotriva „tuturor”. Kamala Harris a transmis că SUA vor acorda încă 50 de milioane de dolari Ucrainei pentru ajutor umanitar.
Kamala Harris: Ajutor umanitar de 50 milioane de dolari pentru Ucraina
„Ucrainenii și-au arătat dorința de a lupta împotriva războiului lui Putin și a agresiunii rusești, așa că astăzi anunțăm că, în urma celor întâmplate, vom asigura încă un ajutor umanitar de 50 de milioane de dolari prin ONU, programul pentru hrană. Președintele (Poloniei - n.r.) și cu mine am discutat despre faptul că Polonia a ajutat 1, 5 milioane de refugiați, ceea ce a adus o povară pentru această țară, așa că vom continua să susținem cu tot ce putem astfel încât poporul polonez să poată duce această povară.
Suntem încântată că am discutat cu președintele ce a făcut Congresul - un angajament de 36 miliarde de dolari ajutor umanitar și de securitate, ce va fi distribuit cu Ucraina și cu oamenii din această regiune a Europei. Înțelegem încă o dată că în acest moment este nevoie de ajutor umanitar, dar și de securitate.
Vicepreședintele SUA, despre consecințe economice majore ale războiului
De asemenea, sunt încântată să spun că suntem în discuții cu Polonia și cu aliații noștri privind eficiența sancțiunilor impuse, așa cum am mai anunțat în Statele Unite. Noi, prin departamentul de Justiție, am demarat un task force pentru a face ceea ce este necesar și corect, pentru a investiga orice activitate criminală și orice comportament criminal ale instituțiilor, ale indivizilor, oligarhilor. Am discutat cu domnul președinte despre eficiența sancțiunilor pe care le-am văzut până acum, în termeni de curaj și acțiuni curajoase care au fost luate în alianța NATO.
Am transmis un semnal clar, așa cum am promis - vor fi consecințe severe și costuri pentru agresiunea Rusiei. Până acum, vedem o cădere liberă a rublei, vedem că ratingul Rusiei a ajuns la statutul de junk. Vor fi consecințe economice ale războiului lui Putin.
„Suntem alături de poporul ucrainean”
Președintele SUA a luat deciziile necesare privind achiziționarea de petrol. Vom continua să ne concentrăm pe acest probleme, având în vedere că este un moment în care este nevoie de consecințe dure pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Voi încheia cu ceea ce spun în fiecare zi - în aceste săptămâni, suntem alături de poporul ucrainean, le admirăm curajul și suntem aliați în a le susține suveranitatea și integritatea teritorială”, a declarat vicepreședintele SUA Kamala Harris.