Justiția europeană, decizie istorică în privința sacrificării animalelor! Cum se vor derula riturile religioase cu animale

Justiția europeană, decizie istorică în privința sacrificării animalelor! Cum se vor derula riturile religioase cu animale

CJUE invocă ca argument consensul ştiinţific că asomarea prealabilă este mijlocul optim de a minimza suferinţa animalului în momentul în care este ucis. Curtea constată, de asemenea, că decretul nu interzice şi nu împiedică punerea în circulaţie a produselor de origine animală derivate din animale care au fost sacrificate religios, în cazul în care aceste produse provin din alt stat membru sau dintr-un stat terţ.

În România, autoritatea veterinară este în măsură să acorde derogare pentru sacrificarea anumitor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii. Însă sacrificarea are în vedere exclusiv consumul propriu, în gospodărie, sub supravegherea medicului veterinar, iar animalele sunt asomate în prealabil, în scopul de a le ferite de suferinţă sau durere în timpul contenţionării (prinderii) şi a înjungherii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News