Prințul Andrew va da socoteală pentru distracțiile bolnave la care s-a dedat împreună cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein. Justiția britanică i-a dat astăzi o lovitură cruntă fiului mijlociu al reginei Elisabeta a II-a.
Un tribunal britanic a anunțat miercuri că intenționează să-l notifice în mod oficial pe prințul Andrew cu privire la procesul de agresiune sexuală asupra unei minore intentat împotriva sa la New York, potrivit unei declarații a instanței și a documentelor obținute de ABC News.
Justiția britanică dă peste cap strategia apărării
"Procesul legal nu a fost încă demarat, dar Înalta Curte va lua măsuri pentru a face înștiințarea în temeiul Convenției de la Haga", se arată într-o declarație remisă Agenței Reuters de purtătorul de cuvânt al instanței.
Decizia judecătorilor britanici a venit în urma obiecțiilor formulate de avocații din echipa juridică a prințului. Aceștia au susținut că avocațiiVirginiei Giuffre (cea care-l acuză pe prinț că a abuzat-o sexual pe când avea numai 17 ani) nu pot primi asistență din partea Regatului Unit pentru a-i înmâna o citație prințului.
Într-un e-mail trimis și obținut miercuri de ABC News, Gary Bloxsome - unul dintre avocații prințului - a insistat că cererea de notificare a avocaților lui Giuffre este „contrară” legii britanice. Bloxsome a susținut că acceptarea cererii constituie „o încălcare a suveranității Regatului Unit”.
Ca răspuns, Barbara Fontaine, un oficial judiciar britanic, i-a spus lui Bloxsome că, dacă echipa prințului dorește să conteste hotărârea ei, ar trebui să facă acest lucru solicitând o audiere oficială.
„Nu consider că este potrivit pentru mine să stabilesc această problemă contestată prin e-mail”, a scris Fontaine într-un e-mail către Bloxsome.
O lovitură greu de parat
Decizia justiției britanice e o lovitură grea pentru avocații prințului Andrew. Cu două zile înainte, un alt avocat al prințului Andrew s-a adresat tribunalului din New York pentru a susține că regalul său client nu a fost notificat legal cu privire la procesul intentat de Giuffre. De asemenea, avocatul Andrew Brettler a declarat că întreg cazul este „nefondat, neviabil și potențial ilegal”.
Avocații lui Giuffre consideră că strategia apărării este să întârzie sau să evite aducerea prințului în fața instanței.
"Cred că intransigența lor continuă este ceva care în cele din urmă merge împotriva credibilității lor; cred că, în cele din urmă, clarifică faptul că nu au nicio încredere în apărarea lor pe fond", a spus avocatul David Boies.
Procesul pare inevitabil
Judecătorul de district Lewis A. Kaplan care se ocupă de acest caz a stabilit o audiere pentru luna viitoare pentru a stabili dacă prințul a fost notificat legal. După anunțul instanței britanice e, însă, greu de prevăzut că prințul va mai putea evita să apară în fața instanței. Virginia Giuffre, acum în vârstă de 38 de ani, l-a dat în judecată pe prinț acuzându-l că a agresat-o sexual în 2001 la domiciliul din Manhattan al miliardarului pedofil Jeffrey Epstein, dar și cu alte prilejuri. Prințul a negat acuzațiile care i se aduc, scrie ABC News.