Jumătate dintre angajați, dați afară! Concedieri pe bandă rulantă în administrația publică din Bihor

Jumătate dintre angajați, dați afară! Concedieri pe bandă rulantă în administrația publică din Bihor

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, vrea să facă curăţenie în instituţia pe care o conduce, după ce a constatat că multe persoane primeau salarii „pe nimic”.

Fostul primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan, proaspăt ales preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a anunţat în prima sa conferinţă de presă de la preluarea funcției că va da afară jumătate din angajații CJ: 86 vor fi concediaţi și vor rămâne 88.

Ilie Bolojan a declarat marți că mulți angajați ai CJ efectiv nu au „obiectul muncii”, dar primesc salarii mari, inclusiv bonusuri de până la 50% pentru participarea la proiecte europene „cu mize mici”. Fondul lunar de salarizare al Consiliului Județean ajunge la 270.000 de euro.

Concedieri pe bandă rulantă!

Potrivit Bihoreanul.ro, președintele CJ Bihor a anunțat că în prima şedinţă a consiliului, care va avea loc joia aceasta, va supune votului (şi, având în vedere că PNL deţine majoritatea simplă necesară, proiectul va fi şi votat) reducerea organigramei aparatului propriu al instituţiei.

Acest lucru sta înseamnă „reducerea personalului de la 174 de posturi, aşa încât din 1 decembrie ne propunem să rămânem cu 88 de angajaţi”.

Bolojan a spus că „în aproape toate compartimentele schema de personal era supraîncărcată” și că „sunt structuri întregi fără obiect de activitate”, dând ca exemplu structura care, scriptic, se ocupa de gestionarea ariilor protejate, în condiţiile în care „de peste doi ani gestionarea acestora o face o autoritate a statului, iar angajaţii structurii aveau în realitate alte însărcinări”.

Nu este suficient spațiu în birouri

Noul preşedinte de la Consiliul județean Bihor a spus că, în unele cazuri, oamenii nici nu au spaţiu corespunzător în birouri, fiind prea mulţi.

Bolojan a prezentat noua organigramă ce urmează să fie votată joi: cabinetul preşedintelui CJ va fi redus de la 6 posturi (toate ocupate) la 3, iar cele ale vicepreşedinţilor de la câte 2 posturi la câte unul singur, mai arată Bihoreanul.

Potrivit noii organigrame, unele Direcţii urmează să dispară în actuala organizare, devenind servicii sau simple compartimente (un exemplu fiind cel al Direcţiei Patrimoniu). Direcţia Generală Economică se va subţia de la 56 la 27 de angajaţi, Direcţia Arhitectului Şef de la 21 la 16, Direcţia Tehnică de la 37 la 20.

Totodată, Bolojan a precizat că începând de săptămâna viitoare, selectarea persoanelor care vor rămâne angajate în cadrul CJ se va face prin testare.

„După votarea organigramei, acolo unde vor fi două sau mai multe persoane doritoare să ocupe un post, departajarea se va face prin examen”, a spus el, conform RomaniaTV.