Județul Constanța, blocat în nămeți. Cazurile medicale, transportate cu elicopterul

Județul Constanța, blocat în nămeți. Cazurile medicale, transportate cu elicopterul

După o noapte în care județul Constanța a fost izolat, aproape toate drumurile județene fiind închise și naționale fiind închise, viscolul s-a potolit dimineață, însă de la ora 13,00 a intrat în vigoare codul galben de ninsori viscolite, cu intensificări ale vântului de până la 60 km/oră, valabil până la ora 23,00. Sute de oameni au fost salvați, cu bine, din nămeți. Un bătrân cu probleme medicale a fost adus cu elicopterul SMURD la Constanța. Alți doi pacienți cu probleme cardio vasculare din județ au cerut elicopterul pentru a ajunge la spital.

Bătrânul de 78 de ani din comuna Dumbrăveni urma să fie transportat, seara trecută, în plin viscol, cu o ambulanță spre Constanța. Ambulanța a rămas înzăpezită la Plopeni. Nici cu freza sau șenilata nu s-a putut interveni. Abia în urmă cu o oră, cu ajutorul elicopetrului SMURD, pacientul a putut fi  adus la Constanța, stabil, cu bronhopneumonie. O gravidă care urma să fie preluată de aparatul de zbor a rămas acasă după ce a văzut-o medicul. După plecarea elicopterului, un alt bărbat de 73 de ani din aceeași comună, Dumbrăveni,  a suferit un accident  vascular. Elicopterul a fost cerut însă și în nordul județului, la Râmnicu de Jos, la femeie de 58 de ani, cu sindrom coronarian. Iar în județul Tulcea, cazurile medicale au fost transportate cu șenilatele. 

În urmă cu puțin timp, la Spitalul Județean Constanța, polițiștii de la Circulație au adus un bărbat de 38 de ani din București pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. El a fost oprit pe DN2A la Ovidiu și, la fiolă, a fost găsit cu o concentrație de 0,65 la mie, alcool pur în aerul expirat. Și șoferul și pasagerul din dreapta. Cei doi rămăseseră blocați în nămeți, în timpul nopții, alături de alte zeci de autovehicule și, pentru a se încălzi până la desfundarea șoselei naționale, au consumat băuturi alcoolice, gândit că până dimineața, când vor porni la drum, se vor trezi din beție. Acum, bucureșteanul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a rămas fără permis.

Deși viscolul a fost cumplit, vizibilitatea aproape zero, ninsorile abundente, vântul suflând în timpul nopții cu aproape 70-80 km/oră, doar 3 sate mai sunt fără energie electrică și unul singur fără apă potabilă. Echipele de la ENEL au ajuns la intervenții cu ajutorul utilajelor de deszăpzire puse la dispoziție de Regia de Drumuri Județene.  În județul Tulcea nu au fost probleme cu energia electrică. La ora asta mai sunt închise A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea și DN 22 tronsonul Ovidiu-Mihai Viteazu, DN 3 tronsonul Murfatlar – Ostrov, DN 3C tronsonul Constanţa – Ovidiu,DN 38 tronsonul Agigea - Negru Vodă (punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria). Iar în județul Tulcea sunt închise 5 drumuri naționale,  DN 22 tronsonul Baia – limita jud. Constanța,tronsonul Smârdan – Garvăn, DN 22A ronsonul Cataloi – limita Constanța, DN 22D tronsonul Măcin – Horia,DN 22E Garvăn – IC Brătianu, DN 22F tronsonul Izvoarele – Nalbant.

Majoritatea drumurilor județene din Constanța sunt închise și la această oră. Prioritate au fost drumurile naționale care au folosit până acum frezele de la Regia de Drumuri Județene Constanța. Regia așteaptă frezele înapoi, acționând în același timp cu utilajele din dotare. Sunt multe drumuri județene debolcate însă autoritățile preferă să le  țină închise până când trece pericolul. Mașinile de intervenție pentru cazurile medicale sunt însă lăsate să treacă, fiind escortate de utilaje. Nămeții depășesc 3 metri. Directorul Regiei de Drumuri Județene Constanța, Lucian Lungoci, spune că un aport deosebit în ultimele 24 de ore l-au avut primarii din județ care, la solicitarea CJ, și-au oprit localnicii în comune.