Judecătorul Mircea Moldovan rămâne cu pedeapsa. Iese la termen în...
- Ionut Muresan
- 27 octombrie 2019, 10:55
Fostul judecător Mircea Moldovan de la Tribunalul București rămâne cu pedepasa de 12 ani și 2 luni de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv contestația la executare declarată împotriva deciziei definitive. Mircea Moldovan a fost trimis după gratii în 2016, alături de alți trei magistrați, după ce a fost găsit vinovat că a luat bani și bunuri de la omul de afaceri Iosif Armaș.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul Moldovan Mircea împotriva sentinţei penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 2968/2/2019 (1438/2019)”, se arată în minuta Înaltei Curți.
Dosarul la care face referire instanța supremă este fondul contestației la executare, depusă de fostul judecător la Curtea de Apel București, acțiune repinsă pe data de 10 iunie.
Pe data de 27 mai 2016, Mircea Moldovan a fost condamnat definitiv la 12 ani și 2 luni de închisoare. Tot atunci au fost condamnați și alți trei foști colegi ai lui Moldovan: Ion Stanciu — 3 ani și 4 luni închisoare cu executare; Elena Rovența — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare; Ciprian Sorin Viziru — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare.
Pedeapsa lui Mircea Moldovan a fost aproape înjumătățită de instanța de apel, la Înalta Curte. La fond, care s-a judecat pe rolul Curții de Apel București, fostul judecător a primit o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Dan Adamescu a fost condamnat și el la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru mituirea celor patru judecători de la Tribunalul București. Omul de afaceri a decedat în timp ce executa pedeapsa, după ce instanțele i-au respins mai multe cereri de eliberare condiționată.
În iunie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, aceştia fiind acuzaţi că au dat mită unor judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine soluţii favorabile în instanţă pentru firme ale lor aflate în insolvenţă.
Potrivit DNA, cei patru judecători au pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/nu îndeplini acte în procedura de insolvență. Dan Adamaescu a negat până în ultima zi a vieții lui implicarea în acest caz.