Diplomatul Jorge Dezcallar de Mazarredo a fost primul director civil al Centrului Național de Informații (CNI), precum și ambasador spaniol în Maroc, Sfântul Scaun și Statele Unite și director general timp de doisprezece ani la Ministerul Afacerilor Externe. Luna aceasta își prezintă noua carte, intitulată "Abrazar el mundo" (The Sphere of Books). El a vorbit pentru 20minutos.es despre situația din Ucraina, la o lună de la începutul invaziei ruse.
Reporter: Scrieţi că „Deși Putin nu are dreptate, asta nu înseamnă că nu are motive care să fie ascultate". Care sunt motivele care ar fi trebuit abordate?
Jorge Dezcallar: Putin chiar greșește. Ceea ce face el este monstruos și nu are nicio justificare, asta e clar, dar se ascunde în spatele faptului că arhitectura europeană de securitate este învechită din moment ce în 1991, când a dispărut Uniunea Sovietică, Rusia și-a pierdut statutul hegemonic. Putin înțelege că NATO și-a apropiat granițele de Rusia fără să acorde atenție anumitor garanții de securitate care existau, dar acestea au fost doar verbale, nu au fost niciodată angajamente scrise. Acum se simte hărțuit de faptul că are NATO atât de aproape și interpretează asta ca pe un risc pentru existența lui.
Reporter: Există motive care mai pot fi negociate sau s-a schimbat relația dintre Rusia și Occident după invazie?
Jorge Dezcallar: S-au făcut multe eforturi diplomatice pentru a încerca să prevină această invazie, dar odată ce invazia este în curs, civili sunt uciși, tancurile intră pe teritoriul ucrainean și încalcă suveranitatea unei țări vecine și granițele acesteia. Este foarte greu să poți negocia cu pistoalele de pe masă. Primul lucru de făcut ar fi să oprim invazia, să retragem trupele și apoi am putea vorbi, dar acum este foarte greu să facem asta.
Reporter: În cartea d-voastră "Abrazar el mundo", asiguraţi că Putin și-a asumat misiunea de a restaura măreția Rusiei și de a o readuce în primul rang al geopoliticii.
Jorge Dezcallar: Lui Putin îi este greu să poată juca în această Ligă Campionilor pentru că țara lui nu ar suporta costul pe care acest lucru îl presupune. Rusia este o țară de 140 de milioane de locuitori care exportă doar materii prime: gaze și petrol; are, de asemenea, un PIB puțin mai mare decât Italia și o populație îmbătrânită. Cu aceste date este greu să te poți preface că te afli la înălțimea Chinei sau a Statelor Unite. Asta nu înseamnă că nu este o putere, pentru că are un arsenal nuclear foarte important și un scaun permanent cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU.
Reporter: Invadarea Ucrainei se apropie sau este mai departe de acest obiectiv?
Jorge Dezcallar: Putin crede că dispariția Uniunii Sovietice a fost principala tragedie a secolului XX și vrea să restabilească această măreție. Astfel, se leagă de un naționalism rus care a existat de-a lungul secolelor, dar are dificultăți obiective în a ajunge din urmă cele două mari puteri hegemonice ale secolului XXI.
Reporter: În primele luni de tensiuni, am văzut cum Statele Unite au realizat o strategie inedită de informații, publicând informațiile pe care le aveau despre invazie. Care credeți că a fost scopul acestei strategii?
Jorge Dezcallar: A fost ceva nou în istoria serviciilor de informații. În mod normal, statele primesc informații, le păstrează pentru ele însele și acționează asupra lor la momentul potrivit. Faptul că Statele Unite – care, de altfel, erau singurele care avertizau că invazia este iminentă când noi ceilalți refuzam să credem – au făcut publice aceste rapoarte tocmai pentru a preveni anumite lucruri; de exemplu, ca soldații ruși deghizați în ucraineni să facă ceva în Donbas și apoi să dea vina pe ucraineni. Sau informațiile actuale care indică faptul că Rusia ar putea folosi arme chimice sau bacteriologice. Evidențierea acestor lucruri împiedică realizarea lor.
Reporter: De ce a luat Putin decizia de a invada acum?
Jorge Dezcallar: Putin a perceput în mod eronat o anumită slăbiciune în Occident. El credea că Biden este foarte contestat de Partidul Republican, deoarece o bună parte din acesta nu acceptă legitimitatea alegerii sale și că a ieșit afectat din războiul din Afganistan. De asemenea, a crezut că Franța este ocupată cu alegeri imediate, că în Germania este un cancelar nou ales și fără experiență, că în Marea Britanie Johnson are probleme din cauza unor petreceri în perioada pandemiei. Cred că a perceput că este un moment de slăbiciune și asta l-a determinat să ia această decizie. Acolo s-a înșelat foarte tare, pentru că deocamdată ceea ce a reușit a fost să întărească NATO, care ieșise grav afectată din epoca Trump, și să întărească foarte mult unitatea Uniunii Europene.
Reporter: Credeți că Putin, venit din lumea informațiilor fiind fostul director al Serviciului Federal de Securitate (fostul KGB), ar fi putut avea informații proaste despre răspunsul militar ucrainean?
Jorge Dezcallar: Rusia a calculat greșit capacitatea Ucrainei de a rezista. A crezut că va fi un război scurt și rapid. S-a înşelat și dovada este ceea ce se întâmplă. Serviciile de informații ar fi trebuit să raporteze ce se întâmplă și ar fi putut să o facă bine sau greșit, nu știu despre asta; sau ar putea să informeze bine și să nu fie ascultate. Putin vine din această lume a serviciilor de informaţii și îmi imaginez că a apreciat rapoartele pe care i le-au dat oamenii lui. În orice caz, se pare că directorul de informații străine și un alt oficial înalt al serviciului respectiv au fost demiși și puși în arest la domiciliu. Nu știu dacă sunt acuzaţi că au informat greșit despre posibilitățile acestei invazii.
Reporter: Cum este serviciul rus de informații?
Jorge Dezcallar: Este un serviciu de informații vechi, bine dotat, competent, puternic, are o lungă tradiție și are oameni foarte competenți în funcții de conducere atât în Serviciul Federal de Securitate, cât și în serviciul de informații militar.
Reporter: Și la nivel tehnic, cum se pot obține asemenea informații?
Jorge Dezcallar: Prin multe mijloace, atât digitale, cât și umane. Oamenii lor sunt infiltrați în centrele de comandă ale adversarului, care au contacte care le spun lucruri... așa cum face în mod normal orice serviciu de informații din lume. Sunt sigur că Rusia are agenți dislocați în Ucraina pentru a ști ce vor face ucrainenii; și sunt, de asemenea, sigur că alte țări au informatori în Rusia care le spun ucrainenilor despre intențiile comandamentului militar rus.
Reporter: Tot în cartea d-voastră spuneţi că noul coronavirus a împins lumea în multipolarism cu două mari puteri hegemonice. Ce rol poate juca China în acest conflict?
Jorge Dezcallar: China este singura țară care poate avea o anumită influență asupra Rusiei pentru că este singura capabilă să ușureze sancțiunile pe care le suferă, așa că influența sa poate fi foarte importantă pentru a-l încuraja pe Putin să dea înapoi. Pe de altă parte, China a clarificat că este un partener strategic, dar nu un aliat al Rusiei. Nu vrea să fie târâtă într-o politică pe care nu o împărtășește și sunt sigur că chinezii sunt foarte incomodaţi de ceea ce se întâmplă.
Reporter: Incomodaţi?
Jorge Dezcallar: China nu acceptă că au fost încălcate două principii clare ale diplomației sale, cum ar fi principiul integrității teritoriale și principiul neamestecului în afacerile interne, pe care Rusia le-a încălcat. La fel, volumul de afaceri pe care Rusia îl are cu China este de 150.000 de milioane de dolari pe an, ceea ce înseamnă o mulțime de bani, dar cu Europa are 830.000 de milioane și cu Statele Unite ale Americii 750.000. Prin aceasta vreau să spun că are de zece ori mai mult de câştigat cu Europa și Statele Unite decât cu Rusia. În plus, sprijinul puternic pentru Rusia pentru a ajuta la depășirea sancțiunilor ar fi contestat de Occident, iar SUA au avertizat deja China să nu facă acest lucru, deoarece ar suferi consecințe. (Rador)