EXCLUSIV. România, prinsă la mijloc între NATO și Ucraina! Dezvăluiri incendiare în plin război. Secretele care abia acum s-au aflat (VIDEO)
- Andreea Vlad
- 23 martie 2022, 06:00
Tratatul cu Ucraina semnat de România în anul 1997, prin ministrul de Externe Adrian Severin, a fost foarte criticat la vremea respectivă, dar și ulterior. Odată cu începerea războiului din Ucraina subiectul a revenit pe tapet, inclusiv în podcastul EVZ Play cu Robert Turcescu. Mizele acelui tratat sunt citite azi într-o cheie mai nuanțată, în contextul în care președintele Zelenski visează ca țara sa să fie admisă în NATO.
Controversatul tratat semnat de România cu Ucraina în anul 1997, pe vremea când Adrian Severin deținea portofoliul la Externe, a fost intens dezbătut de-a lungul timpului. Pe 3 mai 1997, are loc la Kiev semnarea tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de externe ai celor două țări.
Prin acest tratat, România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică. De menționat că semnarea tratatului a fost una dintre condițiile puse României pentru a fi acceptată în NATO.
Tema tratatului din 1997 a fost readusă în discuție în podcastul de marți moderat de Robert Turcescu în studioul EVZ, de data asta în contextul dorinței Ucrainei de a fi admisă în alianța militară transnațională.
Bichir: E greu să bagi o astfel de armată ca a Ucrainei în NATO
Una dintre prioritățile anunțate de Kiev odată cu invadarea țării de către rușii este integrarea în NATO. „Zelenski, o dată pe săptămână se resemnează, nu o să intre niciodată în NATO”, a observat jurnalistul Victor Ciutacu.
Istoricul Florian Bichir a amintit că datele militare actuale ale Ucrainei nu o recomandă ca opțiune imediată pentru accederea în marea alianță nord-atlantică. „La prima confruntare pentru Crimeea, a fugit șeful armatei ucrainene la ruși. E greu să bagi o astfel de armată în NATO când îți fuge șeful, nici ăia (n.r. - șefii NATO) nu sunt niște cretini”, a punctat istoricul.
Curea: România trebuia să semneze urgent, astea erau condițiile
În acest context revine problema cât de forțată a fost România să accepte acel tratat cu Ucraina. Jurnalistul Mirel Curea a opinat că semnarea tratatului din 1997 a fost condiția pentru ca țara noastră să fie admisă în alianță.
„Regulile de admitere în NATO sunt clare, intri dacă ai rochița curată. Lumea îl acuză pe nedrept pe Adrian Severin care a semnat tratatul cu Ucraina. Nu a acceptat niciun compromis, România trebuia să semneze urgent pentru că astea erau condițiile de aderate. Dacă ești presat să semnezi, putea să negocieze că ai niște probleme cu niște teritorii. I-o fi dat cineva impresia lui Zelenski că intră repede în NATO?”, a comentat jurnalistul.
La rândul său, Victor Ciutacu consideră că lui Zelenski i-a fost indusă ideea că Ucraina va fi admisă destul de repede, ceea ce contravine situației de facto. De menționat și articolul scris de fostul secretar de stat american Henry Kissinger, publicat la debutul atacului Rusiei din 24 februarie, care opina detaliat de ce Ucraina nu trebuie să intre în NATO.
Podcastul integral poate fi vizionat aici: