Joe Biden, o nouă gafă. „God save the Queen”, la aproape un an de la moartea Reginei Elisabeta

Joe Biden, o nouă gafă. „God save the Queen”, la aproape un an de la moartea Reginei ElisabetaJoe Biden. Sursa foto: EPA/JIM LO SCALZO

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, face gafă după gafă. Aproape că nu este apariție publică sau discurs în care liderul celei mai puternice țări din lume să nu spună sau să nu facă ceva ridicol.

Ultima astfel de întâmplare amuzantă s-a petrecut la un eveniment intitulat „National Safer Communities Summit”, desfășurat în Connecticut.

Acolo, liderul de la Casa Albă a cerut, din nou, legi mai stricte pentru controlul armelor, pe fondul atacurilor armate care au avut loc în țară, recent.

La finalul discursului, Joe Biden a spus „God save the Queen” (Dumnezeu s-o ocrotească pe Regină), urarea clasică pentru monarhii britanici. Doar că regina a murit de aproape un an, iar regele Charles al III-lea a fost încoronat de mai multe săptămâni, iar Statele Unite nu mai fac parte din Imperiul Britanic de câteva secole.

Așa că audiența a fost bulversată, din nou, de cele spuse de liderul SUA. Iar videoclipurile cu gafa președintelui au devenit virale în mediul online, utilizatorii rețelelor de socializare începând să se întrebe ce a vrut să spună, de fapt, Joe Biden.

Ulterior, secretarul de presă adjunct al Casei Albe, Olivia Dalton, a răspuns reporterilor spunând că președintele a răspuns unei persoane aflate în mulțimea adunată la eveniment. Fără însă a preciza în ce fel primul vers al imnului britanic, în versiunea neactualizată, s-ar fi potrivit cu subiectul evenimentului.

Alte gafe ale lui Joe Biden

În aprilie, Joe Biden, a felicitat-o ​​pe Prima Doamnă și a spus că  Jill Biden a fost vicepreședinte în timpul mandatului lui Barack Obama la Casa Albă. Gafa s-a petrecut cu ocazia unui evenimentul din Willmington, când Jill Biden a fost nominalizată ca sponsor la navei USS Delaware. Poziția de sponsor ar trebui să fie ca un talisman norocos pentru navă, așa cum a spus Jill Biden: „Ofițeri și echipajul USS Delaware, preluați nava noastră și aduceți-o la viață”. Echipajul a răspuns în cor: „Aye aye, ma’am”.

Două săptămâni mai târziu, pe când se afla în Republica Irlanda, președintele SUA Joe Biden a făcut o nouă gafă majoră: a confundat echipa de rugby a Noii Zeelande „All Blacks”, cu faimoasa unitate militară britanică „Black and Tans” care a luptat cu irlandezii.

Ne puteți urmări și pe Google News