Joe Biden, concluzii după participarea la Summitul de la Madrid: „Articolul 5 este sacru, vom apăra fiecare petic de teritoriu al Alianței”

Sursa foto: EPA/SHAWN THEW

Joe Biden, președintele SUA, transmite concluziile sale după participarea la Summitul de la Madrid, unde membrii Alianței Nord-Atlantice au hotărât întărirea NATO pe Flancul de Est, până în anul 2023. Președintele american anunță sporirea numărului de militari SUA în România, prin trimiterea a încă 5000 de soldați.

Joe Biden, șeful de stat al SUA, spune că Summitul NATO desfășurat la Madrid reprezintă un moment istoric, în urma căruia Alianța va deveni și mai puternică. Mai mult, oficialul american cataloghează China drept o amenințare pentru ordinea globală, la fel ca Federația Rusă.

Joe Biden, concluzii după Summitul de la Madrid

„Cred că putem fi de acord, cu toții, că acesta a fost un summit istoric. Înainte ca Vladimir Putin să invadeze Ucraina, i-am spus liderului rus că NATO va deveni mai puternică și mai unită. Asta am văzut acum aici, acest summit a fost concentrat pe consolidarea Alianței.

Ultima data, Rusia era considerata partener al NATO, China nu era menționată deloc. Lucrurile s-au schimbat. Acum, Rusia este considerată o amenințare, iar China este considerată o provocare sistemică la ordinea mondială bazată pe reguli. Este un fapt istoric faptul că două țări cu istoric de neutralitate - Finlanda și Suedia - au ales să se alăture NATO.

Articolul 5 este sacru, vom apăra fiecare petic de teritoriu al Alianței”, declară Joe Biden, președintele SUA.

Războiul din Ucraina generează o reacție globală

„Multe state NATO au acceptat pentru prima dată să aloce 2% din PIB pentru Apărare, inclusiv Germania. Din punctul de vedere al SUA, facem exact ce i-am spus lui Putin că vom facem, ne întărim poziția defensivă în Europa. Totul este ca răspuns la războiul din Ucraina. Am convins peste 50 state să ajute Ucraina. Este un efort global pe care SUA îl conduce, am acordat Ucrainei peste 7 miliarde de dolari, de când am preluat postul de președinte.

Pentru prima data, i-am invitat pe partenerii din Pacific să participe la un summit NATO. După cum i-am zis lui Putin, acest război generează o reacție globală. Nu știu cum se va termina, dar nu se va termina cu Rusia punându-și ambele picioare în Ucraina. Uitați-vă la efecte: au pierdut 50 de ani de progres în domeniu tehnologic. Au probleme din cauza restricțiilor pe care le-am impus cu privire la ce se poate exporta către Rusia. Plătesc un preț greu pentru războiul acesta. SUA și Alianța vor rămâne alături de Ucraina cât va fi nevoie, pentru a se asigura cu nu este învinsă de Rusia”, mai transmite Joe Biden, președintele SUA, după participarea sa la Summitul de la Madrid.