Când am anunţat în cercul de prieteni că urma să călătoresc în Brazilia, toţi erau pregătiţi să mă invidieze pentru săptămâna de plajă, chefuri şi samba pe care deja şi-o imaginau din stereotipurile despre această ţară tropicală şi verde. Am liniştit pe toată lumea: unde mergeam eu era departe de luminile şi mirajele închipuite de ei.

Destinaţia mea - Porto Nacional, statul Tocantins.

Tocantins este cel mai nou stat brazilian format în 1988 din partea nordică a statului Goias, aşezat în centrul Braziliei. Este străbătut de râurile Tocantins şi Araguaia, unul din tributarii importanţi ai Amazonului.

Majoritatea teritoriului este acopetit de cerrado, o vastă savană tropicală, cu o climă blânda tropicală, semi-umedă. Situat la 60 de kilometri de capitala Palmas, Porto Nacional este un mic târg provincial aruncat în mijlocul savanei, pe malul râului Tocantins, ars de soare vara şi spălat zilnic de ploi torenţiale iarna. Localitatea are o lungă istorie colonială, atrăgând exploatatorii de bogătii minerale încă din secolul XIX.

Ce căutam eu tocmai acolo? Căutam cea de-a XI-a ediţie a Jocurilor Popoarelor Indigene, un eveniment unic în lume, la care am avut bucuria de a participa între 5 şi 12 noiembrie 2011.

Dincolo de plaje aurii, samba şi cel mai faimos carnaval din lume, Brazilia oferă bogăţii incredibile: ecosisteme unice în lume şi o diversitate culturală cum rar întâlneşti. Natura a fost generoasă cu această parte de lume, dăruindu-i incredibila padure amazonică, cerradoul, pantanalul, padurea atlantică. În Brazilia există astăzi peste 200 de etnii indigene diferite, numărând aproape o jumătate de million de persoane. O diversitate rar întâlnită într-o singură ţară, însă, dacă conisderăm că la momentul conchistei existau, se estimează, cam 2000 de popoare diferite, perspectiva devine sumbră.

De când portughezul Pedro Alvares Cabral a ancorat pe coasta paradisiacă a statului Bahia acum 500 de ani, lucrurile s-au schimbat drastic pentru "brazilienii" originari. De la primul contact, aceste popoare au îndurat exterminare, discriminare, sclavie, şi-au pierdut teritoriile, le-a fost distrusă identitatea. Multe din aceste popoare au dispărut, dar multe au rezistat, sifdând istoria. Povestea contactului continuă până în ziua de astăzi. În Brazilia mai sunt încă aproximativ 70 de grupuri necontactate, toate ascunse în profunzimea Amazonului, ultimul refugiu al ultimilor oameni liberi.

Una din manifestările importante pentru recuperarea şi promovarea culturii şi identităţii indigene sunt Jocurile Popoarelor Inidgene, un eveniment unicat, conceput de fraţii Marcos şi Carlos Terena, ei înşişi aparţinând poporului Terena din statul Mato Grosso do Sul. Prima ediţie a Jocurilor avut loc în 1996.

Micul târg adormit a clocotit de activitate în prima săptămână din noiembrie, cand 1400 de inidgeni din 38 de etnii diferite au invadat străzile prăfuite şi colorate. 1400 de indigeni, cu mic cu mare, au călătorit - unii 2 zile, alţii 4 zile - cu avionul, barca, şi autobuzul, ca să ajungă în inima verde a Braziliei, pentru a participa la acest mare eveniment. Insula Porto Real din mijlocul râului Tocantins a fost centrul activităţilor: acolo s-a construit o mare arenă unde s-au desfăţurat ceremoniile tradiţionale şi competiţiile sportive. Un întreg sat traditional a fost înălţat pe un teren viran, pentu a-i găzdui pe competitor şi o armată de 100 de voluntari a muncit zi şi noapte pentru buna organizare şi desfăşurare a evenimentelor.

Vineri seara, pe 5 noiembrie, focul sacru a fost aprins în centrul istoric al oraşului pentru a marca începutul evenimentului, iar şamanii au condus o ceremonie mai restrânsă pe insula Porto Real, ca să cară voie naturii - plantelor, animalelor şi insectelor - de a folosi insula pe parcursul Jocurilor. Sâmbătă, într-un spectacol incredibil de sunete, culori, istorie, tradiţie, Jocurile au fost deschise în mod oficial. Cele 38 de etnii, împodobite cu cele mai frumoase ornamente ale tribului, şi-au etalat cu mândrie cultura, într-un spectacol grandios.

Întreaga săptămână a fost, de fapt, o celebrare a tradiţiilor acestor popoare, o săptămână în care indigenii au demonstrat publicului -şi unul altuia- sporturi şi dansuri tradiţionale şi s-au întrecut în competiţii sportive.

Evenimentul a avut şi o componentă socio-politică - în fiecare dimineaţă a avut loc Forumul Social, un spatiu de dezbătut probleme importante ale popoarele indigene din Brazilia: lipsuri în sistemul de educaţie indigenă, conservarea limbii ca element fundamental al culturii unui popor, probleme ale tinetului, pierderea teritoriului ancestral, care este în continuare acaparat de mari fermieri (fazenderos), impactul lumii de afară asupra comunităţilor, economia verde, precum şi pregătirile indigenilor pentru summitul de la Rio din 2012 (Rio +20). Forumul Social a reunit reprezentanţi şi lideri din multe triburi care şi-au împărtăşit problemele şi le-au prezentat unor reprezentanţi ai guvernului aflaţi la eveniment.

Marcos Terena, unul din liderii indigeni cei mai de seamă nu doar la nivel naţional ci şi internaţional, este de mult implicat în lupta pentru recunoasterea drepturilor indigenilor pe plan mondial. În 1992, la summitul din Rio de Janeiro (Conferinta privind mediul si dezvoltarea, "Earth Summit", organizat de Natiunile Unite), Marcos Terena a fost primul şi singurul indigen care a vorbit în faţa adunării generale. Marcos este coordinatorul principal pentru participarea popoarelor indigene la summitul din 2012, Rio +20.

Competiţiile sportive s-au desfăşurat în fiecare dupămasă, şi au fost presărate cu dansuri şi ritualuri care au evidenţiat trăsăturile fiecărui popor prezent. Zeci de războinici din cele patru colţuri ale Braziliei s-au întrecut la tras cu arcul, aruncarea suliţei, canotaj, înot, fotbal, corrida de tora - o cursă cu un trunchi de copac în spinare (trunchi de buriti, care la bărbaţi are 100kg, iar la femei 80kg), şi concurs de tras cu frânghia care a fost cel mai animat şi plin de divertisment.

La trasul cu arcul, popoarele Pataxo din Bahia, Kura Bakairi şi Kamayura din Mato Grosso s-au distins ca cele mai bune, la aruncatul suliţei războinicii Terena, Tapirape şi Javae au condus competiţia, iar la fotbal au iesit invingători bărbaţii Xerente şi femeile Karaja, ambele triburi din statul gazdă, Tocantins.

Bakairi, Terena, Xavante, Kamayura, Surui, Mamainde, Gaviao, Kraho, Assurini, Javae, Umutina…cuvinte care nu-mi spuneau nimic înainte de a participa la Jocuri. Acum, fiecare îmi aduce în faţă o imagine bine conturată a unei persoane apartinând unui trib cu tatuaje şi ornamente specifice, cu limba lui, cu istoria şi traditiile sale.

Cuvintele iau acum forma unor prieteni, cu familii, speranţe, idealuri, cu ritualuri şi legende, niste oameni care în continuare luptă pentru a ieşi din umbra în care au fost aruncaţi acum 500 de ani, pentru a dobândi respectul şi locul cuvenit în societate, locul pe care îl merită, de popoare originare, cu istorie mai lungă si mai bogată decat ne place noua să credem şi să acceptăm.