Jens Stoltenberg, concluziile întâlnirii de urgență de la Bruxelles: Sute de mii de forțe în alertă maximă. Trebuie să ne resetăm apărarea colectivă

Sursa: EPA/STEPHANIE LECOCQ

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat, miercuri, 16 martie, că la ședința susținută cu miniștrii alianței la Bruxelles au fost luate o serie de decizii importante, printre care se numără și întărirea prezenței militare în Flancul Estic. Alianța Nord-Atlantică trebuie, de asemenea, să își reseteze principiul de apărare, consolidându-și țările membre în materie militară și asigurând o pregătire mai solidă a soldaților.

Jens Stoltenberg: „Am avut o întâlnire extraordinară a miniștrilor Apărării din NATO, ne-am concentrat pe consecințele invaziei ruse în Ucraina. Ne-am arătat susținerea pentru Ucraina și am subliniat sancțiunile contra Rusiei și am discutat despre întărirea alianței acum și în anii viitori. Partenerii noștri - Finlanda, Suedia, Georgia, UE - s-au alăturat sesiunii noastre.

Jens Stoltenberg, avertisment pentru Vladimir Putin

Ministrul Apărării din Ucraina ne-a descris în termeni duri distrugerile provocate de războiul lui Putin, rezistența Ucrainei contra invaziei și susținerea noastră constantă. Cu toții am adus un tribut curajului poporului ucrainean și forțelor armate ucrainene.

Aliații NATO și partenerii au susținut Ucraina cu echipamente și armament, îi ajutăm să își apere drepturile fundamentale la libertate, auto-apărare și democrație cu echipamente militare importante. Miniștrii au căzut de acord că trebuie să continuăm să asigurăm susținere Ucrainei, inclusiv cu provizii militare și pe cale umanitară și financiară.

Aliații NATO și partenerii găzduiesc milioane de refugiați. Președintele Putin trebuie să oprească acest război imediat, să își retragă forțele acum și să angajeze în negocieri pe cale diplomatică cu bună credință.

„Moscova trebuie să știe că NATO nu va tolera”

NATO răspunde la această criză cu unitate. Săptămâna viitoare, șefii de stat și de Guvern aliați se vor întâlni pentru un Summit extraordinar al NATO. Vom analiza răspunsul imediat și schimbările pe care trebuie să le facem pe termen lung privind securitatea. Moscova ar trebui să știe cu siguranță că NATO nu va tolera niciun atac privind suveranitatea teritorială și integritatea alianței.

Am activat deja planul de apărare pentru a proteja alianța, a ne crește pregătirea și a mobiliza trupe pe ambele părți ale Atlanticului. Există acum sute de mii de forte în alertă maximă în toata alianța, 100.000 de soldați în Europa și aprox. 40.000 de trupe sub comandă directă NATO în estul alianței, susținuți de putere aeriană și navala majoră.

Șeful NATO anunță „resetarea” în apărare

Dar suntem in fața unei noi realități pentru securitatea noastră, așa că trebuie să ne resetăm apărarea colectivă și descurajarea pe termen mai lung. Azi i-am însărcinat pe comandanți sa dezvolte opțiuni în toate domeniile, pe sol, aer, pe plan maritim... Noua poziționare ar trebui să includă mai multe forțe în partea estică a alianței și o pregătire mai mare, cu mai multe echipamente pre-poziționate.

Toate acestea vor necesita investiții majore. Alinații trebuie să investească cel puțin 2% din PIB în Apărare. Aliați precum Germania, Danemarca, au făcut deja anunțuri importante privind investiții mai mari”.