INTERVIU EXCLUSIV. Celebrul actor deţinător al unui premiu decernat de Academia americană de film a vorbit despre provocările implicate de realizarea "True Grit/Adevăratul curaj" , despre ce înseamnă faima în ziua de azi şi despre dragoste la prima vedere.

Berlinala (10 – 20 februarie) a fost deschisă anul acesta de un lungmetraj care deţine nu mai puţin de zece nominalizări la Oscar. "True Grit/Adevăratul curaj" este ultimul film realizat de fraţii Joel şi Ethan Coen şi are o distribuţie de zile mari: Jeff Bridges îl interpretează pe Rooster Cogburn, un şerif angajat de o fetiţă, Mattie (Hailee Steinfeld) pentru a se răzbuna pe Tom Chaney (Josh Brolin), omul care i-a ucis tatăl şi care a fugit pe teritoriul indienilor. Un alt reprezentant al legii care îl vânează pe Chaney este LaBoeuf (Matt Damon), însă periplul celor trei va avea consecinţe mult mai tragice decât anticipează ei.

Cel mai recent lungmetraj al fraţilor Coen este o ecranizare a romanului lui lui Charles Portis, iar echipa insistă la unison că "True Grit/Adevăratul curaj" nu este un remake al "O sută de dolari pentru şerif" (1969), pelicula care i-a adus lui John Wayne un Oscar.

Cronicile de după premiera lui "True Grit/Adevăratul curaj" s-au întrecut în elogii. Potrivit "The Guardian" filmul fraţilor Coen este mai sumbru şi mai aspru decât "O sută de dolari pentru şerif", dar cel puţin la fel de bun. Nu, nu e vorba de un remake, precizează şi criticul Philip French. Dacă în filmul regizat de Henry Hathaway, John Wayne era "prima vioară", fraţii Coen au preferat să facă din Mattie personajul principal şi să îi dea cea mai consistentă partitură a westernului.

Noul lungmetraj începe cu Mattie enunţând paragraful care deschide romanul, ceea ce face ca ea să aibă controlul poveştii. Criticul nu uită să laude engleza formală în care vorbesc personajele. Conform "The Independent", "True Grit/Adevăratul curaj" este producţia cea mai clasică în sens hollywoodian care a ieşit din mâinile fraţilor Coen şi aduce un omagiu oportun canonului genului western.

• Premiera românească a lui "True Grit/Adevăratul curaj" - care este distribuit de RoImage - are loc pe 25 februarie.

Existenţa ciclică a westernului Evenimentul zilei: Westernul dramatic este un gen demodat. De ce se înghesuie oamenii să vadă "True Grit/Adevăratul curaj"? Jeff Bridges: În primul rând pentru că este regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen. Sunt adevăraţi maeştri când vine vorba de realizarea filmelor. Când îi vezi la treabă ţi se pare că le vine firesc şi uşor să regizeze când de fapt nu e deloc aşa. Filmele lor sunt şi bine construite, şi bine scrise. Dialogurile lor sună real şi sunt foarte adecvate poveştilor pe care vor să le spună. Am lucrat cu ei la "Marele Lebowski" (1998) şi de obicei oamenii cred că am improvizat foarte mult la acel film, dar toate acele replici existau deja în scenariu.

Cât despre acest gen, cred că westernul are o existenţă ciclică. Oamenii se satură după o vreme, dar apoi le revine apetitul. Am făcut un film acum mulţi ani intitulat "Heaven's Gate" (1980), despre care în S.U.A. s-a crezut că bate ultimul cui în sicriul westernului, a fost groaznic. Însă voi, cei de pe această parte a iazului (râde), aţi fost înnebuniţi după acel film, l-aţi înghiţit pe nerăsuflate. Şi eu am crezut că e un film foarte bun, îmi place din ce în ce mai mult de fiecare dată când îl revăd. Poate că motivul pentru care n-am mai văzut westernuri în ultima vreme e şi eşecul lui "Heaven's Gate", faptul că a avut cronici extrem de proaste în S.U.A. Oricum, a existat o perioadă în care s-au realizat westernuri în exces. Poate e mai bine că acum apar mai puţine, dar mai neobişnuite şi mai de bun gust.

De când aţi lucrat cu fraţii Coen la "Marele Lebowski" aţi observat vreo schimbare în stilul lor de regie? Nu, sincer, nu. Joel şi-a tăiat părul pe care îl purta în coadă, dar cam atât (Râde).

Matt Damon a acceptat să joace în "True Grit/Adevăratul curaj" înainte să citească scenariul. Aşa s-a întâmplat şi în cazul dv.? Prima dată când am auzit de "True Grit/Adevăratul curaj", eram în mijlocul filmărilor la "TRON: Moştenirea". E mereu deconcertant şi sincer mă calcă pe nervi să mi se ofere un rol când lucrez la un alt film, în special când rolul care mi se propune sună cu adevărat interesant. Am ştiut de când am auzit de film că îmi va plăcea. Muream să lucrez cu fraţii Coen, mai ales după atât de mult timp. De câte ori te invită să te joci cu ei ştii că va ieşi ceva extrem de cool. Răniţi cu zeamă de căpşuni

Ce înseamnă pt dv. un western? Păi, în primul rând, îmi oferă posibilitatea să mă sui în şa şi să călăresc un cal (râde). Westernul se raportează o perioadă minunată şi foarte neobişnuită din istoria Americii, populată de personaje interesante. De altfel, băieţii se joacă de-a cowboy-i, voi n-aţi făcut asta, aşa-i? (Râde). Să joci într-un western înseamnă şi, poate inconştient, să retrăieşti fanteziile din copilărie. De fapt, când eram mic am fost şi cowboy, şi indian, ţin minte cum ne mânjeam cu zeamă de căpşuni când eram "răniţi" în luptă. Eu asociez noţiunea de cowboy cu tata, Lloyd Bridges; când lucra la câte un western, venea acasă în costum, tot prăfuit, iar eu îmi chemam prietenii să îl vadă.

Şi, să nu uit, westernul pare foarte macho, dar ce e interesant şi modern la "True Grit/Adevăratul curaj" e că personajul principal e o fată de 13 – 14 ani. Şi ce treabă bună a făcut Hailee Steinfeld, e cu adevărat remarcabilă!

Ce credeţi că determină un western să fie bun? Îmi plac westernurile care te transportă în acea perioadă, care au un iz de autenticitate. Nu sunt fanul lungmetrajelor care "supra-romantizează" genul. A fost o perioadă fascinantă din istoria Americii. Aţi călărit mult în film şi asta sigur v-a plăcut... Da, enorm. Am o fermă în Montana şi ador să mă duc acolo să călăresc. Dar să călăresc şi să fac scenele de luptă a fost dificil pentru că sunt obişnuit să călăresc, dar nu cu frâiele între dinţi, cărând două flinte şi cu un bandaj care îmi acoperea un ochi! Am făcut una dintre scenele de luptă pe un cal mecanic şi apoi Joel mi-a spus "Bun, acum să o facem pe bune". Băieţi răi şi băieţi buni

Nu vi se pare că westernul e un gen nostalgic, în sensul că binele şi răul sunt clar delimitate şi problemele se rezolvă cu un pistol?Personajul meu, Rooster Cogburn, reprezintă un răspuns bun la această întrebare, în sensul că e greu să vezi unde se trage linia care desparte băieţii buni de cei răi. Şi azi e la fel: băieţii buni şi cei răi sunt aceiaşi.

John Wayne a câştigat un Oscar pentru rolul lui din "O sută de dolari pentru şerif" (1969). A fost o provocare să vă adjudecaţi acest personaj? Prima indicaţie de regie pe care mi-au dat-o fraţii Coen, pentru că eram curios de ce voiau să facă un remake al unui western clasic, a fost "Nu facem un remake. Noi ne raportăm la cartea pe care a scris-o Charles Portis". Am citit-o şi am înţeles ce voiau să spună. E o carte minunată şi nu departe de ceva ce ar produce fraţii Coen. Aşa că nu m-am raportat la filmul cu John Wayne. N-aţi făcut-o din cauza faptului că nu doreaţi să influenţeze modul în care îl interpretaţi pe Rooster? Păi, John Wayne este o figură marcantă în industria cinematografică, dar eu am luat foarte în serios indicaţia fraţilor Coen. Nu m-am comparat cu John Wayne. Nu mi-a trecut prin cap în nici un moment "Cum a făcut John Wayne scena asta?". Pur şi simplu nu mi-am bătut capul cu asta. Am jucat personajul ca şi cum "True Grit/Adevăratul curaj" era prima ecranizare a cărţii, ca şi când n-ar mai fi existat un film înaintea lui. În pielea lui Rooster Cogburn

Cât de greu a fost să jucaţi văzând cu un singur ochi? Cel mai greu a fost să ţin minte să îmi dau jos bandajul pentru ochi între duble. Nu e o problemă pentru că atunci când ai de jucat o scenă, te foloseşti de asta. Dacă te loveşti de obiecte sau aluneci, nu e o problemă, te ajută să intri în pielea personajului, nu m-a deranjat asta, ci, dimpotrivă, m-a ajutat să intru în realitatea lui Rooster Cogburn. Dv. aţi creat toate micile detalii ale personajului sau v-au fost sugerate de regizori? Când dau interviuri îmi dau seama cât de greu e să înţelegi ce spun în film, mulţumesc lui Dumnezeu pentru subtitrări! (Râde). Eu am venit cu acest mod de a vorbi al personajului meu, pentru că e băutor de cursă lungă, fumător inveterat, motiv pentru care coboară vocea şi fraţilor Coen le-a plăcut asta, dar pe măsură ce lucram la film, inteligibilitatea replicilor a devenit o provocare. Seamănă cu "Crazy Heart", în sensul că încercaţi să stabiliţi un nou tip de anti-erou? Nu ştiu dacă intenţia mea era atât să stabilesc ceva cât să reacţionez la o poveste bună şi personaje interesante. Poate că, mai demult în cariera mea, aş fi refuzat rolul din "True Grit/Adevăratul curaj" pentru că eram îngrijorat să nu dezvolt o "persona" suficient de puternică, nu voiam să ajung să repet personaje. Probabil era din cauza tatălui meu, care a avut mult succes cu serialul "Sea Hunt", oamenii îl credeau scafandru, ceea ce era un mare compliment, dar apoi i s-au oferit numai roluri de scafandru. Însă în ultimii 10 ani nu am mai dat atenţie acestui lucru. Sunt elemente care se repetă dacă lucrez la un film imediat după altul, nu îmi mai îngrijesc persona. DECIZIE. Bridges a hotărât care va fi vocea personajului său, Rooster Cogburn

Arta s-a mutat în film, muzica, la fel

S-a schimbat şi punctul dv. de vedere asupra actoriei de la începutul carierei dv. până în prezent? Oho, şi încă cum! Părinţii mei adorau showbizz-ul atât de mult încât de-abia aşteptau ca toate odraslele lor să intre în această industrie. Iar eu, ca toţi copiii, nu voiam să mă fac ce voiau ei, ci ce voiam eu. Muzician, artist, sculptor sau aşa ceva. Hotărârea de a avea o carieră de actor profesionist am luat-o destul de târziu în cariera mea, cred că făcusem deja vreo duzină de filme până să mă decid că asta vreau. Atunci am realizat că pot să iau lucrurile care îmi plac şi să le includ în filmele mele, cum a fost cazul cu muzica din "Crazy Heart". A mers foarte bine, mă bucur că mi-am ascultat părinţii într-un final. Cum v-aţi simţit jucând în "TRON: Moştenirea" împotriva unui eu al dv. întinerit cu mijloace digitale? Foarte, foarte straniu. De asta am vrut să joc în acest lungmetraj, ca să simt pe pielea mea cum e să faci film în absenţa camerelor. La asta s-a ajuns! Totul se va face în post-producţie, vom vedea din ce în ce mai multe astfel de filme. La "TRON: Moştenirea" s-au folosit senzori de captare a mişcării. Te afli într-o cameră şi ai sute de senzori, de toate mărimile, aţintiţi asupra ta, porţi un costum mulat pe care ai aplicate numeroase... mingi, ai puncte pe faţă şi îţi joci rolul. Apoi totul – machiajul, vestimentaţia, decorul, până şi unghiurile camerei – se adaugă în post-producţie. A fost foarte neobişnuit, cred că să joci în acest mod solicită un nou set de abilităţi... Ştii, e ca atunci când erai copil şi n-aveai tot felul de accesorii cool şi erai nevoit să îţi foloseşti imaginaţia. Preferaţi atunci "True Grit/Adevăratul curaj", un film la care nu vă prefaceţi că sunteţi ud leoarcă în timp ce traversaţi un râu? Ador costumele şi platourile de filmare, mă bazez pe ele foarte mult. Aşa că da, prefer "True Grit/Adevăratul curaj". Dar nu puteam să-mi refuz ocazia de a încerca cu degetul viitorul cinemaului, e fascinant. Unul din lucrurile pozitive care au rezultat din această tehnologie este că acum actorii îşi pot juca personajele la orice vârstă. Pot să joc şi un copil de opt ani! Bine, în filmele obişnuite, când vezi actori jucând personaje mai mici sau mai mari decât vârstele pe care le au, sare în ochi. Bine, nici această tehnologie nu e perfect pusă la punct, mai au de lucru la ea, dar la asta se va ajunge. Mai puţin sau mai mult efort actoricesc

Mai mulţi actori au spus despre filmele care folosesc această tehnologie că au reţinut din experienţa respectivă faptul că le permitea să facă mai puţine eforturi. Asta susţineţi şi dv? Da, probabil că e adevărat... Sau, pot să spun şi "pot să fac mult mai multe eforturi" (râde). Asta era teoria lui Lee Marvin, un actor minunat. Majoritatea actorilor, când camera se apropie de ei, au tendinţa să fie mai rezervaţi, dar Marvin era exact contrariul şi lui i-a ieşit mereu bine. Ceea ce nu poţi să faci în filmele care folosesc această tehnologie este să forţezi nota, să "supra-interpretezi", oamenii n-ar înţelege. De pildă, când citeşti scenariul şi apare indicaţia "Ochii lui Bobby se umplură de lacrimi şi spuse", simţi în coaste obligaţia de a simula o emoţie. Nu ai un angajament evident faţă de public, desigur, de fapt, ai un angajament, dar nu vrei să se vadă, nu vrei să simţi că ai obligaţia să faci publicul să simtă ce simţi tu. Este ca povestea cu musca de pe perete. Astea sunt filmele care îmi plac mie şi interpretările pe care le apreciez, când mă simt ca o muscă care observă totul de pe un perete. Cu Oscarul la o analiză atentă

V-aţi bucura să câştigaţi încă un Oscar în acest an? N-ar fi rău, asta-i sigur (râde)! Ar fi bine, m-aş distra... De fapt, nu, ceremonia Oscarurilor nu e distractivă. Dar nu m-aş supăra dacă ar lua alt actor trofeul. Partea bună a premiilor este că talentul tău este apreciat şi recunoscut de colegii tăi de breaslă. Dar totodată Oscarurile şi galele astea au devenit ditamai reclame la industria cinematografică în sine şi continuă să evolueze în acest sens. Nu e rău, cu toţii vrem ca publicul să vadă filmele în care jucăm şi reprezintă o şansă pentru ca regizorii şi studiourile să spună "Uite, lungmetrajul ăsta e o reuşită, veniţi să îl vedeţi!". Da, am văzut şi "Discursul regelui" şi probabil Colin Firth o să ia acasă Oscarul.

Unde îţi ţii Oscarul? Soţia mea a strâns toate premiile pe care le-am obţinut vreodată şi le-a pus pe un raft dintre bucătărie şi sufragerie. Apropo de soţia dv., căsnicia dv. e remarcabil de longevivă. Eşti căsătorit de 33 de ani. Ştii, a fost dragoste la prima vedere. Obiectul la care ţin cel mai mult este ceva ce ţin şi acum în buzunar. Acum 36 de ani filmam în Montana. Şi nu-mi putea lua ochii de la o fată, era superbă. Până la urmă am reuşit să îmi fac curaj ca s-o invit în oraş. A spus nu, dar a adăugat "e un orăşel mic, poate se întâmplă să ne mai vedem". Ei, aşa s-a întâmplat. Ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit şi a devenit soţia mea. Eram căsătoriţi de 15 ani şi mă aflam la birou, citindu-mi corespondenţa. Şi capăt o scrisoare de la un machior care lucrase la acel film. În ea scria "Am găsit printre lucrurile mele o fotografie cu tine invitând în oraş o localnică. M-am gândit că poate ţi-ai dori să o ai". Am două fotografii cu ea în buzunar – una cu ea în plan apropiat şi alta cu momentul în care m-a refuzat. De câte ori am îndoieli de genul e ea femeia cu care ar trebui să fiu, mă gândesc la acel moment şi la alte câteva din relaţia noastră, şi îmi dau seama că îndoiala a dispărut. Ea merită să joace rolul principal în viaţa mea. Celebritatea nu mai e ce a fost

"True Grit/Adevăratul curaj" a deschis Berlinala. Ce înseamnă acest festival pentru dv.? În primul rând faptul că pot aduce un film de care sunt atât de ataşat aici, în Europa, sper să placă publicului de pe vechiul continent cel puţin la fel de mult ca spectatorilor din S.U.A.

Îmi place şi să petrec timp cu echipa filmului şi asta se întâmplă doar pe la festivaluri. Şi apoi mai sunt toată pompa, glamour- ul şi tirul continuu al fotografilor... Nu înţeleg de ce toată lumea spune că în timp te obişnuieşti. Eu nu m-am obişnuit niciodată... Uite, ies din maşină, văd covorul roşu şi nu ştiu de ce, fotografii încă mă mai iau prin surprindere... E bine sau rău în funcţie de dispoziţia în care sunt. Uneori o iau ca pe o experienţă dementă, în alte cazuri, e o experienţă iritantă.

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/CUiCu-zuAgM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Sunt atât de mulţi fani aici la Berlinală, că, înainte de aceste interviuri, aţi vrut să luaţi cina şi n-aţi putut intra în restaurant. Aţi fost surprins de acest fapt? Mdea. A fost amuzant. Vremurile s-au schimbat, ce să zic... Fanii din ziua de azi sunt aproape profesionişti, nu vi se pare? Strâng o grămadă de poze, încearcă să obţină cât mai multe autografe... Există un concurs între ei apropo de cine vinde mai multe. Prima dată te gândeşti că e cool să dai autografe pe care cineva să le vândă pe... nu ştiu... zece dolari. Dar după o vreme devine obositor. Pianul problematic

Dacă aţi fi fost un star muzical, ar fi şi mai rău. Cum evoluează acest aspect al carierei dv.? Voi scoate un nou album împreună cu T-Bone Burnett, ne distrăm bine împreună. Acum lucrăm la partea vocală. De abia aştept să pun la punct o trupă şi să plecăm în turneu, poate concertăm şi în Europa.

Cât priveşte cariera mea de pianist, îmi doresc s-o fi ascultat pe mama. Mi-a spus că nu mă mai obligă să merg la lecţii, dar că o să îmi pară rău într-o zi. E un instrument minunat, pot să cânt cât de cât, dar cum n-am exersat suficient... Există şi o şmecherie de actor. I-am cerut regizorului să îmi spună în ce secvenţe avea să treacă camera de la mâinile mele la faţă şi o să învăţ acele părţi. Şi când am filmat scenele, sunetul putea să îţi îngheţe sângele în vine, dar măcar notele erau corecte.

Şi la "True Grit/Adevăratul curaj" aţi făcut sesiuni de jamming cum s-a întâmplat la "Crazy Heart"? Oho, numeroase. Motivul fiind că fiica mea, Jessie, mi-a fost asistentă la "True Grit/Adevăratul curaj". E un muzician talentat, cântă la chitară şi compune. Aşa că au existat concerte spontane, am cântat împreună la chitară zilnic. Dintre fraţii Coen, Ethan cântă la chitară, dar nu, nu am cântat împreună. Mulţumesc pentru idee! Un personaj istoric

Ce figură celebră din universul westernurilor v-aţi dori să jucaţi? Ce ziceţi de generalul George Armstrong Custer?Interesantă idee. Aş vrea să îl joc pe Pratt. Fratele meu dezvoltă acum un scenariu despre el, este tipul căreia i s-a dat însărcinarea de a muta toţi indienii în rezervaţii. Omul se considera un apărător al indienilor. S-a dus la toţi şefii pe care îi cunoştea şi le-a spus "Asta e, aţi pierdut acest război, trebuie să vă părăsiţi pământurile. Dar nu credeţi că ar fi mai bine pentru membrii tineri ai tribului să fie educaţi în interiorul acestei culturi? Când semnaţi tratate nu vreţi să fiţi capabili să citiţi ce scrie în ele? Ce vă propun eu este să creem o universitate pentru indieni ca să îi educăm în civilizaţia omului alb". Pe genericul de început al filmului va fi această fotografie cu indienii în pielile lor, cu cosiţele împletite lungi până în pământ, şi apoi îi vezi tunşi, privaţi de toată cultura lor. E greu de demarat acest proiect, dar aş vrea să joc acest rol.

Care este cel mai valoros sfat pe care l-ai căpătat şi cine ţi l-a dat? Tatăl meu m-a învăţat elementele de bază ale actoriei, de care nu m-am despărţit niciodată. Mama mea era actriţă – probabil cea mai bună din grupul nostru – dar a renunţat la această carieră pentru a fi o mamă profesionistă. Şi i-a ieşit de minune! Ea mi-a dat cel mai valoros sfat. De câte ori plecam la muncă îmi spunea "Adu-ţi aminte să te distrezi". Şi apoi adăuga "Nu lua lucrurile prea în serios". Soţia mea îmi spune acelaşi lucru şi este o reamintire necesară pentru că uit din când în când.

Credeţi că vă veţi pensiona vreodată? Din când în când îmi trece prin cap. La fiecare doi ani simt că ar fi bine să mă pensionez şi apoi mă întorc la lucru. Îmi vine ca o mănuşă. Cum a încercat să îmi spună mama, o să joc în filme atât timp cât o să mă distreze şi cert e că încă se întâmplă.

Corespondenţă de la Berlin