Jaqueline Cristian, victorie mare în fața unei semifinaliste de la Roland Garos. România, la un meci distanță de turneul final al Cupei Billie Jean King. Video

Jaqueline Cristian, victorie mare în fața unei semifinaliste de la Roland Garos. România, la un meci distanță de turneul final al Cupei Billie Jean King. Video

Echipa feminină de tenis a României conduce Slovenia cu 2 – 0 în competiția de calificare pentru turneul final al Cupei Billie Jean King. Jaqueline Cristian a învins-o pe Tamara Zidansek cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3, vineri, la Koper. Datorită acestei victorii, echipa României mai are nevoie de un singur meci câștigat pentru a se califica mai departe.

Jaqueline Adina Cristian, de 24 ani, locul 180 WTA a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc, în cel de-al doilea meci de la Koper. Sportiva din România s-a impus cu un break la scorul de 3-3 și a câștigat ultimele patru ghemuri ale confruntării cu Tamara Zidansek. Jaqueline Adina Cristian a confirmat, în acest meci, forma bună pe care a arătat-o în circuitul ITF, în luna martie și a depășit-o pe fosta semifinalistă a turneului de la Roland Garros chiar la ea acasă.

Astfel, datorită Anei Bogdan, care s-a impus în primul meci și a lui Jaqueline Adina Cristian, victorioasă ăn cel de-al doilea, Romînia are un avantaj foarte important în fața Sloveniei, la finalul zilei întâi.

De altfel, Jaqueline Cristian s-a impus şi în primele trei partide cu Zidansek (25 ani, 102 WTA), în 2021 în primul tur la Tenerife, cu 7-5, 4-6, 6-1, în februarie în optimi la Altenkirchen (Germania), cu 5-7, 6-3, 6-3, şi în martie în sferturi la Trnava, cu 7-5, 1-6, 6-2.

România mai are nevoie de o victorie, într-unul dil cele trei meciuri programate pentru ziua de sâmbătă. Dacă Ana Bogdan o va învinge pe Tamara Zidansek, în primul meci de sâmbătă, România va fi calificată oficial la turneul final al Cupei Billie Jean King.

Prima victorie a zilei a venit de la Ana Bogdan

În primul meci de vineri, jucătoarea de tenis Ana Bogdan s-a impus spectaculos în fața jucătoarei Kaja Juvan, numărul 121 mondial. Meciul s-a încheiat cu scorul final 3-6, 6-3, 6-4, în două ore şi jumătate. În setul decisiv, Juvan a condus cu 4-0 și 40-15, dar Ana Bogdan a revenit spectaculos și s-a impus.

Ana Bogdan a reuşit o victorie incredibilă, recuperând în setul decisiv de la 0-4, după ce slovena a ratat două mingi de 5-0. Românca a totalizat 28 de mingi direct câştigătoare (21 pentru Juvan), având 44 de erori neforţate (47 Juvan). Jucătoarea de tenis din România a luptat pentru șansa ei și a reușit să câștige următoarele 6 ghemuri, obținând victoria pentru România. 

Echipa României este condusă de căpitanul nejucător Horia Tecău şi de antrenorii Alina Tecşor-Cercel şi Daniel Dobre. Din această formație fac parte Ana Bogdan – locul 58 WTA la simplu, 273 la dublu, Irina Maria Bara – 234 la simplu, 122 la dublu, Jaqueline Adina Cristian – 180 la simplu, 529 la dublu, Anca Alexia Todoni – 719 la simplu, 988 la dublu şi Monica Niculescu – 42 la dublu.

Ne puteți urmări și pe Google News