Japonia îşi reporneşte reactoarele nucleare

Japonia îşi reporneşte reactoarele nucleare

Autorităţile nipone au anunţat că vor porni două reactoare nucleare, după ce toate centralele din Japonia au fost închise în urma dezastrului de la Fukushima, din martie 2011.

Reactoarele centralei Ohi, din prefectura Fukui, vor fi pornite peste trei săptămâni, în ciuda protestelor publice. Premierul Yoshihiko Noda a explicat că decizia a fost motivată de lipsurile energetice cu care se confruntă Japonia în această vară.

Cele 50 de reactoare nucleare ale Japoniei au fost închise după ce centrala de la Fukushima a fost grav afectată de cutremurul şi tsunamiul din 11 martie 2011.