Editura Evenimentul si Capital

MITING DIASPORA. Jandarmeria reacționează după violențele din Piața Victoriei: „Jandarmii au fost loviți cu pietre și, ulterior, s-a decis intervenția în forță”

Autor: | | 2 Comentarii | 2115 Vizualizari

Reprezentanții Jandarmeriei Române au explicat, într-o conferință de presă, că au fost acțiuni eminamente defensive, iar forțele au acționat când au fost atacate și că ordinul de intervenție a fost dat de prefectul Capitalei. Purtătorul de cuvânt, Marius Militaru, a precizat că cea mai grea misiune din timpul intervenției din Piața Victoriei a fost să le transmită părinților femeii jandarm lovită cu bestialitate că fata lor ar putea rămâne paralizată.

Șeful Serviciului Informare și Relații publice al Jandarmeriei Române și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Marius Militaru și, respectiv, Georgian Enache, au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că autoritățile se așteaptă la noi acțiuni violente în cadrul unei manifestări anunțate sâmbătă. Totodată, reprezentanții Jandarmeriei fac apel la manifestanții pașnicvi să evite grupurile violente. „Grupurile agresive au făcut scut din protestatarii pașnici ceea ce a îngreunat intervenția jandarmilor”, a explicat Militaru.

Despre aceste grupuri de instigatori violenți, oficialul Jandarmeriei Române a precizat: „Grupurile violente erau compacte, dar dispersate în masa de manifestanți. Avem informații că au lovit și manifestanți pașnici. Aveau o dinamică a grupului, erau bine organizați, asta a determinat dispozitivele defensive".

Locotenent colonel Marius Militaru, a anunțat că peste 450 de persoane, dintre care 35 de jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma violenţelor care s-au produs, vineri seară, la mitingul din Piaţa Victoriei. Potrivit acestuia, 70 dintre cele 452 de persoane au fost transportate la spital, iar 11 dintre ele sunt jandarmi.

„Jandarmii au fost loviți cu pietre și, ulterior, s-a decis intervenția în forță. 33 de persoane au fost duse la secție, vorbim de opt dosare penale deschise până la această oră. O singură armă a fost sustrasă, de la colega noastră care a fost pusă la pământ și bătută cu bestialitate. Cel mai greu moment pentru noi a fost să-I spunem părinților ei că fata lor va rămâne paralizată pe viață”, a explicat Marius Militaru.

Oficialii Jandarmerie au subliniat că au acționat defensiv, nu ofensiv, în timpul intervenției fiind prezent și un procuror care a monitorizat evenimentele.

„Dispozitivele de aseară au fost eminamente defensive, au fost acțiuni când forțele de ordine au fost atacate. Majoritatea televiziunilor au suprins imagini cu acele persoane care au încercat să pătrundă în sediul Guvernului. Este evident că blocarea circulației, când numărul protestatarilor nu era mare, urmat de încercarea ruperii cordonului de jandarmi, a fost o acțiune premeditată”, a explicat Militaru.

Reprezentanții Jandarmeriei au mai anunțat că au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.000 de lei, situația fiind una preliminară: De asemenea, au fost deschse opt dosare penle, pentru ultraj. „Se anunță și astăzi proteste, continuăm să-i avertizăm pe cei care doresc să participe să fie receptivi la ce transmitem noi, pentru că se expun unor riscuri. Cei care doresc să manifeste civilizat să se delimiteze de persoanele violente, să facă pasul înapoi când li se cere acest lucru. După cum s-a văzut și pe canalele TV, au fost oameni folosiți ca scut de acești huligani”, a precizat Militaru. În legătură cu urilizarea gazelor lacrimogene, reprezentanții Jandarmeriei au spus că s-a intervenit gradual: „Folosirea forței este ultima soluție, am avut echipe de dialog cu oameni pregătiți care au discutat cu oamenii de acolo, le-au explicat cum trebuie să se desfășoare această activitate publică. Pe tot parcursul zilei cei prezenți au fost atenționați la ce se expun dacă rămân. Persoanele care au ales să rămână și-au asumat conștient sau inconștient aceste lucruri”.

Întrebați de ce nu i-au ridicat pe provocatori, aceștia a spus că extracția presupune anumite riscuri: „Au fost grupuri compacte în toată masa de manifestanți. Riscurile erau foarte mari. Averau o anumită dinamică a grupului, erau bine organizați”.

A MURIT la doar 39 de ani! Anuntul despre artista a fost facut in aceasta dimineata

Pagina 1 din 2
Tag-uri: jandarmeria



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 08:29 Lovitură PUTERNICĂ dată Regimului Dragnea din partea Germaniei. România va pierde ENORM dacă Kovesi va fi arestată. 06:10 „Operațiunea Sebastian Ghiță îl denunță pe Florian Coldea” a fost un succes. Va fi și „Operațiunea Sebastian Ghiță o denunță pe Codruța Kovesi”? România lui Cristoiu 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”