Jamie Oliver şi reţeta succesului

Jamie Oliver şi reţeta succesului

Ultima carte cu reţete culinare semnată de celebrul Jamie Oliver a devenit cel mai bine vândut titlu de non-ficţiune al tuturor timpurilor.

În numai 10 săptămâni, volumul "Reţete în 30 de minute" al lui Jamie Oliver s-a vândut în peste 735.000 de copii, doborând astfel recordul înregistrat de cartea scrisă în memoria comediantului Peter Kay, "Sunetul râsului".  Ultima apariţie editorială a faimosului bucătar a reuşit chiar să devanseze şi vânzările "Cărţii Recordurilor", cu de două ori mai multe exemplare achiziţionate.

Cartea "Reţete în 30 de minute" a lui Oliver conţine 50 de meniuri complete pentru a căror realizare nu este nevoie de mai mult de o jumătate de oră. Toate acestea au fost transpuse într-un serial pentru micul ecran de către postul de televiziune Channel 4.

Potrivit analiştilor pieţei publicaţiilor din Marea Britanie, săptămâna care se încheie a fost cea mai bună de până acum din punct de vedere al vânzărilor, volumul cu reţete culinare fiind achiziţionat în nu mai puţin de 110.000 de exemplare.

"Este de-a dreptul ieşit din comun să ai vânzări de asemenea proporţii în condiţiile în care seria de televiziune a fost epuizată de mai bine de câteva săptămâni, la fel ca şi tirajul iniţial. Sunt absolut convins că acest volum va deveni cea mai vândută carte de bucate a tuturor timpurilor", a comentat Tom Tivnan, editor coordonator al revistei "The Bookseller". Accesibilitatea, cheia succesului lui Jamie

Potrivit aceleiaşi publicaţii, "Cartea Recordurilor" se plasează pe locul al doilea în topul vânzărilor, cu 50.444 de copii achiziţionate în ultimele şapte zile. Cifrele sunt cu atât mai surprinzătoare, consideră editorul, cu cât popularitatea cărţilor cu reţete culinare a scăzut vertiginos în ultimii ani, Marea Britanie fiind printre puţinele ţări care continuă să manifeste un interes mai mare decât acum un deceniu pentru arta culinară.

"Sunt patru sau cinci autori de cărţi de bucate care domină încă piaţa editorială. Ei sunt cunoscuţi cititorilor după prenume - Jamie, Delia, Gordon, Nigella", adaugă Tivnan, făcând astfel referire la Jamie Oliver, Delia Smith,     Gordon Ramsay şi Nigella Lawson. "Cu toate acestea, sunt de părere că accesibilitatea este cheia succesului de care se bucură Jamie. Este aproape singurul care s-a adaptat ideii că poţi mânca grozav fără să petreci ore întregi în bucătărie".

Editura Penguin, cea care a publicat în Marea Britanie celebra carte a lui Jamie Oliver, nu i-a pus un preţ foarte mare, numai 26 de lire sterline. Surprinzător însă, în ciuda vânzărilor de care se declară mai mult decât fericiţi, cei de la Penguin au decis să aplice reduceri de până la 50% la ultimul volum cu reţete culinare semnat de Jamie Oliver.

În România însă, volumul "Să gătim cu Jamie" se vinde ca pâinea caldă, dar la un preţ piperat de 74,90 de lei, redus cu 13 lei în lanţurile de magazine Carrefour. <object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/-tHKh26IV4E?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/-tHKh26IV4E?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News