„Dar tu presă unde ești?/ Ce s-a-ntâmplat cu tine/ Ai dispărut ca în povești /Fără a reveni în sine/ Un singur „clan” tu poți să cânți / Pentru a vieții existență/ Ce-a mai rămas pe-acest pământ/ De-atâta incompetență”. Cele două strofe fac parte din poezia „Vis și speranță”, scrisă de militarul Iulius Filip și adresată lui Nicolae Ceaușescu, la începutul anilor 80. Șocanta neobrăzare sau nebuneasca îndrăzneală trebuia pedepsită conform procedurilor sistemului comunist, slujit cu sârg de torționarii plantați în instituțiile partidului-stat.

Am avut privilegiul să-l cunosc pe Iulius Filip la una dintre întrunirile Asociației Brașov - 15 Noiembrie 1987, al cărei membru de onoare sunt. Cel mai probabil la cea de la împlinirea a 20 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, eveniment la care a participat și Traian Băsescu, pe-atunci președintele României. Mi-l aduc aminte pe domnul Filip ca pe un om foarte blând și bun. Colegul și prietenul meu de la Ziua de Brașov, Florin Palas, i-a și înregistrat o declarație, pe care o redau integral. „Numai rugăciunea m-a ținut în viață”, ne spunea Iulius Filip rememorând amarele chinuri pe care le suferise la Aiud, adevărate batjocoriri ale umanității, ale dumnezeiescului din om.

Mărturia lui Iulius Filip despre arestarea și torturarea sa în pușcăriile Rahova, Jilava și Aiud

În 1980, am compus o poezie, «Vis şi speranţă», pe care am trimis-o conducerii comuniste din acea perioadă. După expedierea acestei poezii, am fost dat afară din Armată ca element incompatibil cu calitatea de maistru militar. Poezia era un îndemn la redeşteptarea românilor.

Am ajuns să fiu îngrijitor la blocurile de pe strada pe care locuiam. În Armată câştigam 1.800 de lei, iar ca îngrijitor câştigam în jur de 450 lei. Am reuşit, cu ajutorul unui fost profesor al meu, să mă angajez ca muncitor la Atelierele „16 februarie”. Am propus constituirea unui sindicat liber numit „Unirea”. O structură independentă de P.C.R. Acest lucru mi-a atras arestarea şi anchetarea de către Securitate.

Ne-am orientat spre sindicatul „Solidaritatea” din Polonia. Ghidul nostru erau cele 22 de reforme promovate de către aceştia. Frica de Securitate ne-a făcut să nu ne putem organiza. În 1981 am trimis un mesaj către Congresul Solidarităţii, în care uram succes deplin primului congres al unui sindicat liber din ţările socialiste. L-am semnat şi l-am trimis în trei exemplare. Unul l-am trimis prin Poşta Română, altul printr-un tren internaţional, iar pe-al treilea l-am trimis printr-un turist polonez. Mesajul a fost citit la „Europa Liberă”. A doua zi am fost arestat. După ce m-au eliberat, mi-au pus gardă permanentă la blocul în care locuiam.

În 12-13 decembrie 1981, Jaruzelski preia conducerea militară a Poloniei, iar în data de 14 am fost arestat eu. Am fost dus la subsolul Securităţii Cluj. Mi s-a adus acuzaţia de pactizare cu forţele contrarevoluţionale din Polonia. Procurorul militar ne-a încadrat la propagandă împotriva orânduirii socialiste, cu mandat de arest pentru 30 de zile. De la Securitatea Cluj am fost dus la Departamentul de Cercetări Penale a Securităţii Statului. A fost o anchetă grea. A durat până în februarie 1982. Am susţinut că nu am comis un act de trădare, deoarece la data când am trimis mesajul, sindicatul Solidaritatea era recunoscut de statul polonez.

1981. Ziarul Le Monde scrie despre disidentul român

Într-o declaraţie pe care am dat-o la Securitate am cerut demisia lui Nicolae Ceauşescu, pentru trădarea intereselor naţiunii române şi pentru că a dus ţara în pragul falimentului şi al sărăciei.

În 30 septembrie 1981, „Le Monde” a relatat pe larg mesajul pe care l-am trimis la Gdansk. Am fost condamnat la 8 ani de închisoare. Am fost reprezentat de o avocată tânără din oficiu, Mariana Goetz, care îmi cerea să declar la proces că regret faptele. Nu am regretat nimic. Am declarat că îmi asum întreaga responsabilitate pentru cele scrise şi afirmate. Avocata mea a trecut de partea acuzării.

Rahova. Supus la tortura cu belciug, 10 zile

M-au închis, prima oară, la închisoarea Rahova, în secţia specială a condamnaţilor la moarte. Am fost închis cu Năstăsescu Gheorghe, Muşat Gheorghe, Măgureanu Gheorghe, Stanciu Dumitru, Dumitru Iuga şi mulţi alţii.

M-au considerat un element irecuperabil.

 Am fost ţinut sub supraveghere şi pedepse continue. Eram supus la tortură cu belciug zece zile. Era un inel în mijlocul cimentului cu patru lanţuri, care duceau în patru direcţii. Eu eram cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. Mi se băga lanţul de la belciug pe sub lanţul de la picioare, pe sub cătuşele de la mâini şi stăteam pe ciment. Mâncam ca animalele dintr-un castron. Ne dădeau să mâncăm din două-n două zile.

Majoritatea deţinuţilor politic erau muncitori. Din păcate, intelectualitatea a fost ruşinos de laşă. În toată această perioadă am fost susţinut de Dumnezeu. Numai datorită Lui trăiesc.

Jilava. Doi inși în halate albe îl țineau cu capul pe geam

Un alt securist mi-a făcut raport şi a cerut să fiu internat la spitalul Jilava. Am fost dus acolo din iulie până în octombrie. Eram legat cu lanţuri şi cătuşe. Lanţurile erau legate de piciorul patului, iar cătuşele de capul patului. Prin haine îmi făceau injecţii neuroparalitice. După ce mi le-au făcut, eram legumă. Eram terminat. În acea perioadă m-a căutat soţia. Comandantul închisorii i-a spus că sunt foarte bolnav şi nu pot veni la vorbitor. Atunci soţia a mers în audienţă la Direcţia Penitenciarelor Bucureşti. A primit o aprobare specială să mă vadă. Atunci, ăştia de la Jilava au îmbrăcat doi inşi în halate albe, m-au luat pe sus, m-au dus la poartă şi mă ţineau de spate, cu capul scos pe un geam. Soţia m-a întrebat ce fac, dar eu nu-i puteam răspunde. Eram paralizat, eram un mort viu în faţa geamului. Dându-şi seama ce se întâmplă cu mine, soţia s-a dus în audienţă la Ambasadorul Statelor Unite ale Americii. După aceasta a fost desfiinţată secţia de nebuni din spital.

La Aiud, o zi mânca, una nu

În 1983, m-au dus la Aiud. Mă plimbau toată ziua cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. O zi ne dădeau de mâncare, una nu. Dacă la intrarea în închisoare aveam 67 de kg, ajunsesem la 39 kg. Am stat un an de zile singur în celulă. Am fost eliberat după 5 ani şi 4 luni de detenţie.

Când am auzit de manifestarea anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, am fost foarte bucuros. Prin nişte muncitori am aflat ce s-a întâmplat. Am zis că, în sfârşit, muncitorii români suferă şi luptă împreună, deşi nu se cunosc.

În 1988 am trimis un mesaj Conferinţei Generale Europene, de la Viena. Acest mesaj avea 13 puncte de reformă. Am fost arestat la Iaşi, unde mergeam la o întâlnire cu muncitorii. Vroiam să formăm sindicatul „Libertatea”. Când mi-au dat drumul, am plecat ca refugiat politic în S.U.A.

Am fost decorat, în anul 2005, cu Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merit al Republicii Polone”. (mărturie consemnată de Florin Palas)

Trecutul lui Augustin Lazăr trebuie căutat în arhivele de la Justiție, nu numai la CNSAS

Se invocă decizii ale CNSAS, s-a decis ca CNSAS-ul să mai studieze trecutul lui Augustin Lazăr în Arhivele Securității. O altă fumigenă. Trecutul lui Lazăr trebuie căutat la CNSAJ, la mapa profesională de la Ministerul Justiției, la Dosarul cu tartorii torționarilor, pentru a vedea câte cazuri Iulius Filip are la activ. Desigur, dacă e să ne luăm după corul pionierilor, mai vinovat e plutonierul-major care-i strângea degetele în ușă lui Iulius Filip decât cel care a decis ca mai trebuie „reeducat” „banditul”. Ca să-i iasă democrația din cap. Pe nas și pe gură, cu sânge și fiere, vomitând de durere. Încă un an. În lanțuri, de mâini și de picioare, la izolare, cu nevoile fiziologice sub el, mâncând în patru labe din farfuria cu borș și leșie. Și încă un an, mama lui de dușman al poporului!

Cu blândețea lui caracteristică, într-un document extraordinar din Arhiva CNSAS, pe care îl reproducem integral mai jos, Iulius Filip i se adresează direct lui Augustin Lazăr, la 14 iulie 1986, la doar o săptămână după ce i-a fost respinsă a doua cerere de eliberarea condiționată, pe 8 iulie 1986, numindu-l pe procurorul care i-a mai distrus încă un an din viață „frate române”.

În „Scrisoarea deschisă” către fratele nefârtat Augustin Lazăr, Iulius Filip îl menționează și pe torționarul Gheorghe Lazăr. Deci nu e nici o confuzie. Iulius Filip știa foarte bine cine sunt amândoi. Doar el a trăit „binefacerile” amândurora. Un scurt fragment:

 „Scrisoare deschisă.

Către președintele comisiei de propuneri

Frate române: Am citit caracterizarea pe care mi-ați făcut-o și cunosc cine v-a pus la dispoziție materialul informativ. Reținerea cererii ptr. liberare condiționată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost și sunt un om liber? Cînd o să citeșți aceste rînduri, o să ți se pară deplasată această poziție, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare și atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă și liber.”

 „Era un tânăr procuror, ce putea să facă?”, îl căinează membrul GDS Stere Gulea. Dar Iulius Filip, arestat pentru o poezie și o scrisoare, nu era tânăr? Avea doar 34 de ani când i-a scris lui Ceaușescu cerându-i să respecte democrația și Constituția! Ridicol sau tragic, Andrei Pleșu avea exact la fel, aceeași vârstă, tot 34 de ani, când i-a scris și el lui Ceaușescu pentru a-i obține iertarea ca șef al Partidului Comunist fiindcă inițiase Mișcarea Transcedentală.

Procurorul general al României Augustin Lazăr trebuie să aibă decența să-și dea demisia sau, dacă nu o face, să fie demis.

Traian Băsescu și Raportul „Comisiei Tismăneanu”

Aş fi un caraghios să spun să rămână (Lazăr), când eu am condamnat comunismul şi instrumentele comunismului. Sunt capitole întregi despre ce făceau procurorii“, a declarat Băsescu.

Vladimir Tismăneanu a scris mult și a avizat ca președinte al Comisiei ce-i poartă numele Raportul pe baza căruia Băsescu a condamnat comunismul în timpul mandatului său de președinte:

„Principalele trăsături ale sistemului comunist din România, care îl califică drept un adversar categoric al principiilor democratice, aşadar ca pe un despotism totalitar, au fost următoarele elemente discutate în profunzime în structura acestui raport: - controlul total asupra mijloacelor statale de exercitare a violenţei, înainte de toate procuratura, miliţia, armata, grănicerii. (...) Legislaţia cu caracter represiv în România comunistă: - În totalitarismul comunist, retorica „duşmanului de clasă” acoperă zone de referinţă întinse. (...) aparatul reprezintă legea şi este în acelaşi timp deasupra ei. Securişti, procurori, judecători, miliţieni, tribunale, gardieni, închisori, lagăre – un mister malefic le înconjoară şi perpetuează puterea sistemului în timp”. Ce ne mai spune Raportul în încheiere? Că, după 1989, a urmat „regruparea nomenklaturii şi preluarea puterii, prin aranjamente de culise, de către grupuri şi persoane din eşaloanele secundare ale vechiului regim (partid, UTC, Securitate, Armată, Procuratură).

Acest lucru ne determină să subliniem faptul că fenomenul de „continuitate” a reprezentat o frână majoră în eforturile de a întemeia o comunitate politică democratică. Vechile reflexe leniniste au continuat să inspire, din partea noilor diriguitori comportamente intolerante, paternaliste şi autoritariste”.

Raportul a fost publicat și de Editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu.

Penitenciarul Aiud. Comandanţi si Directori din perioada comunistă și din anii democrației

Cpt. DOROBANTU NICOLAE – 1950-1953 Col. COLLER STEFAN – 1953-1958

Col. CRACIUN GHEORGHE – 01.01.1958-30.11.1964 (cele mai groaznice mărturii ale deținuților politici sunt despre acest torționar)

Col. VOLCESCU IORGU – 01.12.1964-31.05.1973

Col. MOLDOVAN TRAIAN – 1973-1978

Lt. Col. DAMIAN MIHAI – 1978-1981

Col. RUS VASILE – 1981-1987 (comandantul din perioada în care acolo activa procurorul Augustin Lazăr și au fost întemnițați Iulius Filip, Ion Munteanu, Dumitru Iuga, Florentin Scalețchi, Ion Bugan)

Col. TARTAN VASILE – 1987-1991 (acest comandant a fost păstrat la Aiud și după revolta din decembrie 1989)

Col. GREFU IOAN – 1991-1992

Col. SILAGHI PETRU – 1992-1997 (pus comandant de regimul Ion Iliescu, dar el a fost în conducerea închisorii și în 1985, făcând parte din comisia prezidată de procurorul Augustin Lazăr, pentru eliberarea condiționată a deținuților)

Col. NEAMTU DOREL – 1997-2001

Col. VALEA AUREL – 2001

Magistrat COMANITA VIOREL – 2001-2006

Col. VALEA AUREL – 2007

Magistrat MUREȘAN IOAN – 2007-2009

Cms. Șef NAZARE VALENTIN – 2009 - prezent. (Simona Ionescu)

 

Procurorul general al României

Animalele cu chip de om care îl torturau bestial - torționarii lui Filip - se întruneau - după decretul dat de Ceaușescu pentru micșorarea cu o treime a pedepselor deținuților politic - pentru a hotărî dacă poate sau nu să fie eliberat condiționat „dușmanul poporului”. Dacă a fost sau nu „reeeducat” în spirit marxistleninist.

Clanul torționarilor de la Aiud era condus în anii ‚ 80 de un procuror, pe numele lui - după cum s-a aflat acum - Augustin Lazăr, atunci președinte de Comisie specială, astăzi Procuror general al României. Venit lunar: 35.619 lei, inclusiv spor de confidențialitate în valoare de 3.649 de lei, conform Bugetul. ro. Un funcționar al statului de la cel mai înalt nivel trebuie plătit ca să nu trădeze? Oare fosta lui victimă, Iulius Filip, ce pensie primește?

Am așteptat, de la producerea dovezilor că el este responsabil de încarcerarea lui Iulius Filip pentru încă doi ani, să-și dea demisia. Nu a făcut-o. În schimb, a ieșit obraznic la atac, fără a-și cere măcar scuze în public victimei sale.

În timpul comunismului Augustin Lazăr nu a fost torționar, desigur. El a fost ceva mai mult: tartorul torționarilor. Nu o dată, ci în două rânduri, tartorul a dispus continuarea tratamentului „adecvat” pentru deținutul politic Iulius Filip până la ispășirea pedepsei. „Nu a dat dovezi temeinice de îndreptare”. Timpul în care a fost încarcerat deținutul Iulius Filip, care executa 5 ani si 4 luni închisoare din 8, pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, „nu prezenta garanția unei depline reeducări”. „A purtat discuții dușmănoase la adresa RSR”. Să mai stea un an. Și apoi, la anul, din nou, același Augustin Lazăr decide continuarea supliciului. Carceră, izolare, umilire, tortură. Repet: nu el a torturat - el a decis ca deținutului politic Iulius Filip să îi fie continuat tratamentul de tortură. Un an. Și încă un an.