Editura Evenimentul si Capital

Iulius Filip, chinuit și umilit pentru poezia „Vis și speranță”. Povestea deținutului politic care le-a făcut zile negre lui Ceaușescu, Securității și lui Augustin Lazăr

Autor: | | 10 Comentarii | 5449 Vizualizari

„Dar tu presă unde ești?/ Ce s-a-ntâmplat cu tine/ Ai dispărut ca în povești /Fără a reveni în sine/ Un singur „clan” tu poți să cânți / Pentru a vieții existență/ Ce-a mai rămas pe-acest pământ/ De-atâta incompetență”. Cele două strofe fac parte din poezia „Vis și speranță”, scrisă de militarul Iulius Filip și adresată lui Nicolae Ceaușescu, la începutul anilor 80. Șocanta neobrăzare sau nebuneasca îndrăzneală trebuia pedepsită conform procedurilor sistemului comunist, slujit cu sârg de torționarii plantați în instituțiile partidului-stat.

Am avut privilegiul să-l cunosc pe Iulius Filip la una dintre întrunirile Asociației Brașov - 15 Noiembrie 1987, al cărei membru de onoare sunt. Cel mai probabil la cea de la împlinirea a 20 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, eveniment la care a participat și Traian Băsescu, pe-atunci președintele României. Mi-l aduc aminte pe domnul Filip ca pe un om foarte blând și bun. Colegul și prietenul meu de la Ziua de Brașov, Florin Palas, i-a și înregistrat o declarație, pe care o redau integral. „Numai rugăciunea m-a ținut în viață”, ne spunea Iulius Filip rememorând amarele chinuri pe care le suferise la Aiud, adevărate batjocoriri ale umanității, ale dumnezeiescului din om.

Mărturia lui Iulius Filip despre arestarea și torturarea sa în pușcăriile Rahova, Jilava și Aiud

În 1980, am compus o poezie, «Vis şi speranţă», pe care am trimis-o conducerii comuniste din acea perioadă. După expedierea acestei poezii, am fost dat afară din Armată ca element incompatibil cu calitatea de maistru militar. Poezia era un îndemn la redeşteptarea românilor.

Am ajuns să fiu îngrijitor la blocurile de pe strada pe care locuiam. În Armată câştigam 1.800 de lei, iar ca îngrijitor câştigam în jur de 450 lei. Am reuşit, cu ajutorul unui fost profesor al meu, să mă angajez ca muncitor la Atelierele „16 februarie”. Am propus constituirea unui sindicat liber numit „Unirea”. O structură independentă de P.C.R. Acest lucru mi-a atras arestarea şi anchetarea de către Securitate.

Ne-am orientat spre sindicatul „Solidaritatea” din Polonia. Ghidul nostru erau cele 22 de reforme promovate de către aceştia. Frica de Securitate ne-a făcut să nu ne putem organiza. În 1981 am trimis un mesaj către Congresul Solidarităţii, în care uram succes deplin primului congres al unui sindicat liber din ţările socialiste. L-am semnat şi l-am trimis în trei exemplare. Unul l-am trimis prin Poşta Română, altul printr-un tren internaţional, iar pe-al treilea l-am trimis printr-un turist polonez. Mesajul a fost citit la „Europa Liberă”. A doua zi am fost arestat. După ce m-au eliberat, mi-au pus gardă permanentă la blocul în care locuiam.

În 12-13 decembrie 1981, Jaruzelski preia conducerea militară a Poloniei, iar în data de 14 am fost arestat eu. Am fost dus la subsolul Securităţii Cluj. Mi s-a adus acuzaţia de pactizare cu forţele contrarevoluţionale din Polonia. Procurorul militar ne-a încadrat la propagandă împotriva orânduirii socialiste, cu mandat de arest pentru 30 de zile. De la Securitatea Cluj am fost dus la Departamentul de Cercetări Penale a Securităţii Statului. A fost o anchetă grea. A durat până în februarie 1982. Am susţinut că nu am comis un act de trădare, deoarece la data când am trimis mesajul, sindicatul Solidaritatea era recunoscut de statul polonez.

1981. Ziarul Le Monde scrie despre disidentul român

Într-o declaraţie pe care am dat-o la Securitate am cerut demisia lui Nicolae Ceauşescu, pentru trădarea intereselor naţiunii române şi pentru că a dus ţara în pragul falimentului şi al sărăciei.

În 30 septembrie 1981, „Le Monde” a relatat pe larg mesajul pe care l-am trimis la Gdansk. Am fost condamnat la 8 ani de închisoare. Am fost reprezentat de o avocată tânără din oficiu, Mariana Goetz, care îmi cerea să declar la proces că regret faptele. Nu am regretat nimic. Am declarat că îmi asum întreaga responsabilitate pentru cele scrise şi afirmate. Avocata mea a trecut de partea acuzării.

Rahova. Supus la tortura cu belciug, 10 zile

M-au închis, prima oară, la închisoarea Rahova, în secţia specială a condamnaţilor la moarte. Am fost închis cu Năstăsescu Gheorghe, Muşat Gheorghe, Măgureanu Gheorghe, Stanciu Dumitru, Dumitru Iuga şi mulţi alţii.

M-au considerat un element irecuperabil.

Am fost ţinut sub supraveghere şi pedepse continue. Eram supus la tortură cu belciug zece zile. Era un inel în mijlocul cimentului cu patru lanţuri, care duceau în patru direcţii. Eu eram cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. Mi se băga lanţul de la belciug pe sub lanţul de la picioare, pe sub cătuşele de la mâini şi stăteam pe ciment. Mâncam ca animalele dintr-un castron. Ne dădeau să mâncăm din două-n două zile.

Majoritatea deţinuţilor politic erau muncitori. Din păcate, intelectualitatea a fost ruşinos de laşă. În toată această perioadă am fost susţinut de Dumnezeu. Numai datorită Lui trăiesc.

Jilava. Doi inși în halate albe îl țineau cu capul pe geam

Un alt securist mi-a făcut raport şi a cerut să fiu internat la spitalul Jilava. Am fost dus acolo din iulie până în octombrie. Eram legat cu lanţuri şi cătuşe. Lanţurile erau legate de piciorul patului, iar cătuşele de capul patului. Prin haine îmi făceau injecţii neuroparalitice. După ce mi le-au făcut, eram legumă. Eram terminat. În acea perioadă m-a căutat soţia. Comandantul închisorii i-a spus că sunt foarte bolnav şi nu pot veni la vorbitor. Atunci soţia a mers în audienţă la Direcţia Penitenciarelor Bucureşti. A primit o aprobare specială să mă vadă. Atunci, ăştia de la Jilava au îmbrăcat doi inşi în halate albe, m-au luat pe sus, m-au dus la poartă şi mă ţineau de spate, cu capul scos pe un geam. Soţia m-a întrebat ce fac, dar eu nu-i puteam răspunde. Eram paralizat, eram un mort viu în faţa geamului. Dându-şi seama ce se întâmplă cu mine, soţia s-a dus în audienţă la Ambasadorul Statelor Unite ale Americii. După aceasta a fost desfiinţată secţia de nebuni din spital.

La Aiud, o zi mânca, una nu

În 1983, m-au dus la Aiud. Mă plimbau toată ziua cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. O zi ne dădeau de mâncare, una nu. Dacă la intrarea în închisoare aveam 67 de kg, ajunsesem la 39 kg. Am stat un an de zile singur în celulă. Am fost eliberat după 5 ani şi 4 luni de detenţie.

Când am auzit de manifestarea anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, am fost foarte bucuros. Prin nişte muncitori am aflat ce s-a întâmplat. Am zis că, în sfârşit, muncitorii români suferă şi luptă împreună, deşi nu se cunosc.

În 1988 am trimis un mesaj Conferinţei Generale Europene, de la Viena. Acest mesaj avea 13 puncte de reformă. Am fost arestat la Iaşi, unde mergeam la o întâlnire cu muncitorii. Vroiam să formăm sindicatul „Libertatea”. Când mi-au dat drumul, am plecat ca refugiat politic în S.U.A.

Am fost decorat, în anul 2005, cu Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merit al Republicii Polone”. (mărturie consemnată de Florin Palas)

Trecutul lui Augustin Lazăr trebuie căutat în arhivele de la Justiție, nu numai la CNSAS

Se invocă decizii ale CNSAS, s-a decis ca CNSAS-ul să mai studieze trecutul lui Augustin Lazăr în Arhivele Securității. O altă fumigenă. Trecutul lui Lazăr trebuie căutat la CNSAJ, la mapa profesională de la Ministerul Justiției, la Dosarul cu tartorii torționarilor, pentru a vedea câte cazuri Iulius Filip are la activ. Desigur, dacă e să ne luăm după corul pionierilor, mai vinovat e plutonierul-major care-i strângea degetele în ușă lui Iulius Filip decât cel care a decis ca mai trebuie „reeducat” „banditul”. Ca să-i iasă democrația din cap. Pe nas și pe gură, cu sânge și fiere, vomitând de durere. Încă un an. În lanțuri, de mâini și de picioare, la izolare, cu nevoile fiziologice sub el, mâncând în patru labe din farfuria cu borș și leșie. Și încă un an, mama lui de dușman al poporului!

Cu blândețea lui caracteristică, într-un document extraordinar din Arhiva CNSAS, pe care îl reproducem integral mai jos, Iulius Filip i se adresează direct lui Augustin Lazăr, la 14 iulie 1986, la doar o săptămână după ce i-a fost respinsă a doua cerere de eliberarea condiționată, pe 8 iulie 1986, numindu-l pe procurorul care i-a mai distrus încă un an din viață „frate române”.

Codruta Kovesi, lovitura de GRATIE! Va fi procuror european. Antunul facut de STRAINI. ULTIMA ORA

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI