Pe 6 mai 1949, când știm, din dosarele penitenciarelor că Iuliu Maniu era încarcerat la Galați, agenții proaspăt înființatei Agenții Centrale de Informații (CIA a fost organizată pe 18 septembrie 1947) de la București primeau informația că, presați de respectarea drepturilor omului, bolșevicii care puseseră stăpânire pe România ar fi acceptat rejudecarea procesului prin care liderul țărănist fusese condamnat la detenție pe viață.

Pe 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost condamnat. Nu a mai trăit nici o zi de libertate, de la înscenarea de la Tămădău, din 14 iulie 1947.

Încarcerarea unui om care avea 74 de ani a însemnat o condamnare la moarte. Pe 5 februarie 1953, moare în iadul de la Sighet. Mai mult de un an după acest tragic sfârșit, agenții CIA aveau să fie intoxicați cu informații cum că liderul politic trăiește.

Un material inspirat de această operațiune am publicat pe site-ul Evenimentului Istoric, el poate fi citit AICI.

Revenind în 1949, agenții primiseră următoarele date, imposibil de verificat în condițiile în care ei acționau ”pe teritoriu inamic”:

”Iuliu Maniu este acum în București, beneficiind de o nouă audiere. (...) Maniu ar putea fi plasat în arest la domiciliu permanent, ca rezultat a unui nou proces.

(...) apelul va fi folosit ca un efort al Guvernului Român de a recunoaște drepturile omului.”

Părțile marcate ca lipsind din text sunt mici fragmente nedesecretizate, probabil că ele conțineau numele sau indicii privind sursa informațiilor.

Telegrama se încheie cu un scurt comentariu privind datele culese din teren:

”Potrivit raportului zilnic al FBIB, Curtea Militară de Apel română a respins apelul lui Iuliu Maniu, mai degrabă decât să accepte rejudecarea procesului.

Se spune, în legătură cu acest subiect, că potrivit legii românești deținutul nu trebuie neapărat prezent la apelul său, de aceea este posibil ca Maniu să fi fost adus la București din alt motiv, fără legătură cu procedurile sale juridice.”