Două scandaluri izbucnite în presa ultimelor zile arată din nou lipsa de soliditate a demersului jurnalistic din România şi superficialitatea uneori interesată cu care sunt tratate subiecte importante.
Primul e aşa-numita problemă a paşapoartelor cu chip biometric, care a pornit de la un respectat, dar inevitabil ieşit din lume duhovnic ortodox, care a lansat un apel împotriva acestui tip de paşapoarte, din raţiuni religioase. Al doilea, legat de Insula Şerpilor, a transformat un succes al diplomaţiei româneşti în eternul scandal cu moguli şi politicieni la care asistăm de ani de zile la TV.
Părintele Iustin Pârvu a lansat un apel către credincioşi, care spune că paşapoartele biometrice reprezintă o modalitate de „însemnare“ a omului cu „semnul fiarei“, adică 666, însemnare premergătoare Apocalipsei. Curios, apelul a prins viteză pe internet, pentru a deveni subiect de dezbatere în presa clasică. Reacţia jurnaliştilor laici a venit imediat, cu referiri la mentalitatea înapoiată a Bisericii Ortodoxe Române şi în general a creştinismului, după care un număr de credincioşi ortodocşi au preluat tema cu generalizări asupra presei „îndrăcite“. A urmat un miting de câteva sute de persoane, iarăşi confundat de presă cu Biserica majoritară, fiindcă s-a desfăşurat în deal la Patriarhie. Participanţii, la drept vorbind, erau şi ei destul de supăraţi pe TOATĂ presa.
Din toată desfăşurarea lipsesc câteva elemente. Poziţia oficială a BOR, care va fi aflată de-abia la sfârşitul lui februarie. Existenţa lui 666 în chipurile biometrice şi atestarea acestuia ca număr al „fiarei“, lucruri care ar trebui să fundamenteze poziţia Părintelui Pârvu. Dacă a doua problemă este mai ales sarcina teologilor, prima e de resortul jurnaliştilor, care ar fi putut verifica afirmaţiile Părintelui. În loc de aceasta, oamenii de presă le-au taxat de prostii şi le-au pus în seama întregii Biserici.
Al doilea caz, referitor la platoul Insulei Şerpilor, e oarecum simetric. Succesul echipei lui Bogdan Aurescu a fost imediat obnubilat de ieşirea la iveală a dubiosului contract din ultimele zile ale cabinetului Tăriceanu. Valid în sine, acest demers jurnalistic ar fi trebuit continuat, dar cu prudenţă şi numai împreună cu o abordare a consecinţelor economice, geopolitice şi de alte tipuri ale modificării de hartă obţinute de reprezentanţii Ministerului de Externe. În loc de asta, interesul s-a deplasat mai ales spre sforăria din spatele contractului, destul de greu de descâlcit. Imediat după numele lui Călin Popescu-Tăriceanu, în dispută au apărut doi controversaţi miliardari, care s-ar afla „în spatele“ acestei afaceri. Dacă Bogdan Aurescu şi echipa lui ar fi recuperat Basarabia, probabil că astă-seară la televizor am vedea tot o discuţie despre faptul că Sorin Ovidiu Vîntu sau Dinu Patriciu au furat-o înainte ca aceasta să se întoarcă la noi, cu complicitatea guvernului PNL, PDL sau PSD. E de mirare faptul că Aurescu nu a primit, în locul unei decoraţii, calificativul de „omul cuiva“ în tot acest circ.
Presa de calitate sau de referinţă se distinge printr-o abordare în sprijinul cititorului, bazată pe date certe, condimentată cu demersuri de tip analitic. În cele două situaţii, analiza a fost înlocuită de speculaţie, datele certe de capete de fir (bravo cui le-a găsit, dar firul trebuie dus mai departe), iar interesul cititorului a fost nicăieri. Trist e faptul că de aceste cazuri s-a ocupat, în acest fel, mai ales presa „serioasă“.
Recomandările noastre
