Iubirea costat-o pe o trezorieră din Cluj 100.000 de dolari. Era să o coste și libertatea pentru că banii erau furați

Iubirea costat-o pe o trezorieră din Cluj 100.000 de dolari. Era să o coste și libertatea pentru că banii erau furațiDolari. Sursa foto: Pixabay

Iubirea costă scump, mai ales atunci când nu este împărtășită, cel puțin asta a trăit o femeie din Cluj, trezorieră de meserie. A cunoscut un bărbat pe rețelele de socializare și acesta i-a cerut 100.000 de dolari, pe care femeia i-a luat din instituția unde lucra.

Iubirea de pe net, prea scumpă să fie adevărată

O femeie din Cluj s-a îndrăgostit acum trei ani de un bărbat pe o rețea de socializare. La un moment dat acesta a pretins că are mai multe probleme financiare, drept urmare are nevoie de bani. I-a cerut nici mai mult nici mai puțin decât 100.000 de dolari. Femeia a decis să scoată în mai multe rânduri din trezorerie banii în cauză.

Sursa foto: Arhivă/EVZ

Câteodată suma era de 20.000 de dolari, alte dăți a scos și 40.000 de dolari. În cele din urmă a reuțit să sustragă 100.000 de dolari. Doar că cei de la firma în cauză au observat și au sesizat parchetul. La momentul anchetei, femeia a recunoscut tot. Ba chiar a ajutat și a cooperat cu autoritățile. Și nu în ultimul rând a restituit suma pe care a furat-o.

Iertată de judecători

În primă instanță a fost condamnată la 9 luni de închisoare cu suspendare și interzicea unor drepturi. Însă Curtea de Apel Cluj, a decis altceva. ”În baza art. 67 al. 1 din Codul penal aplică inculpatei V. (fostă D, fostă T) E.I., fără antecedente penale, cetățean român, divorțat, fără obligații militare, studii superioare, ocupația lucrător comercial, pedepsele complementare prevăzute de articolul 66 alineat 1 litera a şi b din Codul penal.

Respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. Aplică pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată”, au explicat judecătorii. Perioada de încercare este de 2 ani pentru sentința primită.

Ne puteți urmări și pe Google News