Italia are un plan legat de mașini, dar Uniunea Europeană e sceptică

Mașină electrică. Sursa foto: Pixabay

Anticiparea clauzei de revizuire a regulamentului UE privind emisiile auto (de la 2026 la începutul lui 2025) pentru a evita ca protestele tractoarelor să cedeze locul celor ale producătorilor de automobile.

Ministrul afacerilor și al produselor de origine italienească, Adolfo Urso, a zburat joi la Bruxelles pentru a prezenta deputaților europeni și părților interesate viziunea strategică pentru industria europeană și pentru a căuta sprijinul cât mai multor țări cu scopul de a redeschide dosarul privind mașinile, care din 2035 prevede interzicerea vânzării motoarelor cu ardere internă, benzină și motorină. Misiunea lui Urso la Consiliul Competitivitate va fi să-i convingă pe ceilalți miniștri să semneze un „non-paper” (document informal) care să fie prezentat Comisiei UE.

Italia are un plan pentru automobile, dar părerile la nivel de UE sunt împărțite

O misiune destul de dificilă, nu numai pentru că discuția nu este programată oficial ci și pentru că Bruxellesul nu pare dispus să facă pași înapoi. Pentru Italia, obiectivul prevăzut pentru 2035 este încă „posibil”, dar numai cu condiția să se decidă imediat condițiile pentru a-l atinge. În caz contrar, singura cale de urmat va fi „amânarea tranziției la electric”.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul italian a subliniat trei linii roșii: de la nevoia de a debloca „resurse semnificative, inclusiv fonduri mutuale” care să permită o serie de investiții care accelerează tranziția”, până la stabilirea unei „viziuni clare a neutralității tehnologice” pentru tranziția motoarelor, care include nu numai e-combustibili, ci și biocombustibili și hidrogen, și în final nevoia „de a combina tranziția de mediu cu tranziția digitală și securitatea geopolitică”. Un plan care potrivit europarlamentarului Fdi-Ecr, Nicola Procaccini, „indică UE calea către competitivitate”. În privința resurselor comune, potrivit lui Urso, Italia ar putea avea sprijinul Germaniei, hotărâtă să nu atingă ținta din 2035 ci să discute „toate condițiile necesare pentru a ajunge la acea întâlnire cu o industrie europeană competitivă”, inclusiv resurse comune și neutralitate tehnologică.

În ciuda sprijinului german, exprimat lui Urso de vicecancelarul Robert Habeck, un ecologist, misiunea Romei rămâne una dificilă. Bruxellesul nu intenționează să dea înapoi în ceea ce privește obiectivele - nici primele stabilite pentru 2025, nici cele pentru 2035 - și nici nu pare dispus să modifice data revizuirii.

Potrivit unor surse calificate, în cadrul discuției de la Consiliul UE pentru Competitivitate au intervenit delegațiile României, Republicii Cehe, Maltei, Lituaniei și Slovaciei care și-au exprimat susținerea față de ideile care stau la baza propunerii italiene pentru o nouă politică industrială europeană, prezentată de ministrul afaceri și made in Italy, Adolfo Urso.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / ansa.it