Dan Andronic: Vom discuta cu domnul Alex Mihai Stoenescu, un scormonitor în ale istoriei. Un om care a scris enorm despre Decembrie '89, despre istoria post-comunistă a României, dar și autorul unor lucrări de referință în istoria loviturilor de stat în România, dinastia Brătienilor… Ultima carte, am înțeles că este „România post-comunistă 1989-1991”. Dar aș vrea să începem prin a face o legătură între clasa politică actuală și cea care a fost. Pentru că, undeva, există un fir roșu care trebuie ușor, ușor, înfășurat, să ajungem la capătul ghemului. Vorbim de o generație de politicieni formată în acei ani, unii dintre ei, chiar, contemporani.

– Alex Mihai Stoenescu: Sigur, între cele două există un prag istoric – evenimentele din decembrie '89 – şi care le leagă, cumva, mai ales din punct de vedere social.

-Știți de ce vă propun lucrul acesta? Pentru că, la ora actuală, sondajele îi dau lui Nicolae Ceaușescu, fostul președinte al României, o cotă de popularitate foarte mare. Și acest lucru se întâmplă pentru că, într-o formă sau alta, memoria oamenilor este selectivă: reține doar ultimele amănunte istorice.

-Eu aş spune, mai degrabă că este…

-Uităm frigul din apartamente, uităm foametea, uităm cozile, uităm demolările de biserici, demolările de cartiere, uităm industrializarea forțată…Uităm atât de multe lucruri și ajungem să idealizăm o perioadă care, după părerea mea, nu este o perioadă fericită din istoria României

. -În bună măsură, aceste procente de popularitate ale lui Ceauşescu…să nu zic că ar proveni în mare măsură din diversiunile propagandistice lansate, mai ales după evenimentele din decembrie 1989. Nu mai discut de cele de atunci. Ci de după, mai ales, de felul în care s-a construit noua clasă politică din România, după '89. S-a construit pe o serie întreagă de elemente false, de imagine, majoritatea anti-comuniste. Și în care, sigur că un rol principal l-au avut anumiţi lideri, în frunte cu Ion Iliescu. Iliescu este emiţător de imagini publice şi imagini istorice, aşa – numite istorice, de cele mai multe ori fanteziste, fără legătură cu realitatea.

-Dacă tot vorbim de Ion Iliescu… Am constatat că el rescrie istoria pe măsură ce înaintează în vârstă.

-Are un institut. „Institutul Revoluţiei lui Iliescu”, aşa îi spune lumea, pe care l-a înfiinţat efectiv din dorinţa de a construi o imagine oficială, cum să spun, o istorie oficială a României, în decembrie 1989 şi după aceea, a regimului său. O istorie a lui Iliescu, pur şi simplu. Şi care este construită, finanţată, chiar, de un grup de politruci. Un grup de politruci care construieşte această istorie a lui Ion Iliescu şi a Revoluţiei, şi a evenimentelor de după…

-Revenind puțin la Ceaușescu. Spuneți că sunt foarte multe imagini distorsionate.

-Da.

-Eu am găsit un citat celebru, de exemplu, din 1936, de Eugen Jebeleanu.

-Da, îl ştiu. De la proces.

-De la proces, da. „Ceaușescu e un copil, dar un copil de o inteligență, de o maturitate surpinzătoare. E scund, slab, cu ochi mici și vioi, două boabe de piper. Vorbește limpede, puțin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce știe. Are 19 ani, dar a văzut și a pățit ca pentru 90”. Ceaușescu a stat șase ani și șapte luni în închisoare și în lagăr. Când avea 15 ani a fost prima oară arestat, în 1933 și până în 23 august 1944 a fost pe la Brașov, Doftana, Văcărești, Jilava, Carnsebeș și celebrul lagăr de la Târgu Jiu. A fost Nicolae Ceaușescu un ilegalist comunist cu adevărat?

-Din punctul de vedere al puterii instalate, după 1944, prin ocupaţia sovietică, da. Din punctul de vedere al istoriei, trebuie înţeles următorul lucru: noi nu vom putea percepe, deci mă refer la românii de astăzi, care votează nu ştiu ce procent majoritar, imaginea pozitivă a lui Ceauşescu. Ei nu vor înţelege niciodată exact această istorie post-modernă a României, care este istoria perioadei comuniste din România, nu vor înţelege niciodată, dacă nu vor face eforturi să înţeleagă, două lucruri fundamentale despre Ceauşescu. Personalitatea lui, care este creată în timp, inclusiv prin astfel de episoade ale vieţii lui..

-Dar citatul este real?

-Fără îndoială! Este autentic. I-a asigurat lui Jebeleanu viaţa în lux…

-Viață liniștită…

-Deci, personalitatea lui Ceauşescu, felul cum s-a format, cum a gândit şi cum a sfârşit Ceauşescu datorită acestei personalităţi, cât i-a adus avantaje, cât i-a adus dezavantaje şi, doi, felul în care Nicolae Ceauşescu, încă din 1965, dar, mai ales, din 1967…

-După moartea lui Gheorghiu Dej…

-După moartea lui Gheorghiu Dej, îşi creează sistemul de putere propriu, altul decât sistemul sovietic. Asta este partea interesantă, amănuntul semnificativ din leadership-ul lui Ceauşescu.

„Ceaușescu avea un frate în Mișcarea Legionară”

Dan Andronic: Acesta este un proces care începe din pe vremea lui Gheorghiu Dej. Ceaușescu profită, dacă vreți, de această situație.

Alex Mihai Stoenescu: În nişte discuţii ale mele cu Adrian Păunescu pe teme istorice, tocmai despre Ceauşescu, mă lămuream asupra personalităţii lui. La un moment dat, Păunescu îmi povesteşte o scenă interesantă, petrecută în avion, cu ocazia unei vizite de lucru pe care o făcea Ceauşescu la Reşiţa. Şi l-a luat pe Adrian Păunescu, care avea nişte probleme cu „Flacăra”. Şi, Ceauşescu, cu ocazia aceasta, îi reproşează lui Adrian Păunescu faptul că a început să publice şi să facă propagandă în revista „Flacăra” unor legionari. Era vorba despre nişte profesori universitari, nişte medici celebri. Şi Păunescu a intrat în jocul ăsta şi i-a spus: „Staţi puţin că ăştia erau basarabeni, bucovineni. Una era legionarismul pe frontieră şi altceva dandy-legionarii din Bucureşti, de pe stradă, pe care i-aţi văzut şi dumneavoastră”. La această replică, Ceauşescu a început să îi povestească lui Adrian Păunescu legăturile şi cunoaşterea de către el a Mişcării Legionare. El avea un frate în Mişcarea Legionară, Ceauşescu, şi a fost dus pe la vreo trei manifestaţii şi şedinţe.

-Nicolae Ceaușescu avea un frate în Mișcarea Legionară?

-Da, da, da.

-Care?

-Nicolae. Un alt frate care se numea tot Nicolae, din câte îmi aduc aminte. Şi ăsta l-a dus pe la întrunirile legionare. Şi Ceauşescu a cunoscut…

-Și nu i-a stricat dosarul de partid?

-Nu, pentru că, ce se întâmplă, ilegaliştii au avut un statut aparte, cu excepţia unor momente de mare ruptură, de tip Ana Pauker. Fără astfel de incidente, de lupte, de conflicte majore, dosarele lor stăteau bine- mersi. Şi e bine că aţi deschis subiectul. A fost unul dintre motivele pentru care Ceauşescu l-a reprimat pe Drăghici.

-Adică, spuneți că fostul ministru de Interne, Alexandru Drăghici, știa dosarul de cadre al lui Ceaușescu și de legăturile lui cu Mișcarea Legionară? Sincer vă spun, nu am mai auzit asta până acum.

-Cu precizie, absolut! E cercetare istorică.

Confesiune către Adrian Păunescu

Dan Andronic: Deci, Nicolae Ceaușescu a avut legături, prin fratele lui, cu Mișcarea Legionară?

-Alex Mihai Stoenescu: A cunoscut, a fost la întrunirile Mişcării Legionare. Şi i-a povestit lui Adrian Păunescu. Păunescu mi-a confirmat, de fapt, lucruri pe care le ştiam. I-a povestit că a cunoscut, că a fost şi i-a atras atenţia el, aşa, ca… Ceauşesu se considera istoric sau martor al istoriei. I-a atras atenţia lui Păunescu că este o diferenţă între Mişcarea Legionară a lui Zelea Codreanu şi Mişcarea Legionară a lui Horia Sima, spunând el că s-au produs nişte modificări… Părea un expert în chestia asta, Păunescu fiind şocat, că nu se aştepta. Sigur, la sfârşit, când au aterizat la Reşiţa, Ceauşescu l-a atenţionat: „Să nu cumva să te prind că scrii”. Sigur, această mărturie îmi confirmă mie nişte informaţii pe care le aveam oricum şi care sunt, de fapt, precizate şi în vreo două biografii ale lui Ceauşescu. Nu în sensul că a fost înscris în Mişcarea Legionară, dar a participat la nişte întruniri.

-În acele vremuri, dacă aveai un frate în Mișcarea Legionară, era ca și cum aveai un frate chiabur…

-Da. Avea un frate în Mişcarea Legionară. Problema care este şi ce este interesant pentru personalitatea lui Ceauşescu: în momentul în care astfel de subiecte s-au pus, în anii '70 sau în 1980 când a avut loc celebra întâlnire cu intelectualii lui Ceauşescu…Şi, aici, Dan Zamfirescu, celebrul istoric teolog, mi-a descris reacţiile lui. Până în decembrie 1989, când avem acelaşi tip de reacţie din partea lui Ceauşescu, în raport cu evenimentul istoric. Deci, Ceauşescu judeca evenimentul istoric, mai ales cel modern, partea finală a perioadei interbelice din România o judeca numai prin prisma propriilor observaţii. Deci, el considera că aceea este istoria reală pe care a văzut-o el şi a trăit-o şi restul, ce scriu istoricii, sunt nişte poveşti.

Tudor Postelnicu și generalii Vlad și Milea, amenințați cu execuția de dictator

Dan Andronic: Asta este o viziune ușor moromețiană, ca să nu spun țărănească. Adică dacă n-am văzut, nu există și ce am văzut eu așa e…

Alex Mihai Stoenescu: Exact, exact. Deci asta a contat foarte mult în manifestările, în raporturile lui Ceauşescu cu oamenii de cultură şi, în general, cu aspectele culturale: literatură, teatru, istorie. Astea erau lovite cel mai tare de viziunea lui Ceauşescu. Pentru că spunea: „Am văzut eu, nu e aşa!”. Și vă rog să vă aduceți aminte de reacțiile lui Ceaușescu la CPEx-urile din ’89.

-Acolo, sincer, mie mi se par piese de teatru, mai mult decât reacții reale. Am discutat și eu cu câțiva participanți. E adevărat că exista o tensiune foarte mare a evenimentelor. Dar, la un moment dat, Nicolae Ceaușescu pare că joacă o piesă de teatru. Este o doză de cabotinism în acele ședințe.

-Acolo a fost, într-adevăr, şi un astfel de episod, pe care vi-l descriu imediat pentru că îl cunosc, l-am cercetat în amănunt. Dar să nu uităm nicio clipă că acea piesă de teatru, cum o numim noi, a fost de natură criminală. Deci, ceea ce căuta să obţină Ceauşescu prin această piesă de teatru era dreptul absolut de a ordona represalii şi represiunea de la Timişoara. Deci, despre asta este vorba. Şi cea de la Bucureşti. Să nu uităm că, acolo, în aceste CPEx-uri, Ceauşescu îi ameninţă cu execuţia pe…

-Îi acuză de trădare…

-Îi acuză de trădare şi îi ameninţă pe generalul Iulian Vlad, pe generalul Vasile Milea şi pe Tudor Postelnicu.

-Pe generalul Iulian Vlad, șeful Securități, pe Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale și pe Tudor Postelnicu, ministrul de Interne.

-Asta l-a şi costat, căci din momentul acela, cel puţin Securitatea a degajat. Deci, acolo el cere ca ministerele de forţă şi, în primul rând, Ministerul Apărării Naţionale să intre în subordinea lui directă. Vă rog să citiţi stenograma. Acolo sunt nişte lucruri grave.

-Haideți să ne uităm mai înainte de 1965. În 1950, Ceaușescu este numit, este general maior, deja, cadru militar și este numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. Era cel care se ocupa de tot ce însemna, cum li s-a spus după aceea, politruci, celebri comisari din Armata sovietică erau în subordinea lui. La nici 32 de ani, devine ministru adjunct, iar în '53 este numit prim-adjunct al ministrului Apărării Naționale. Deci, Nicolae Ceaușescu începe, de fapt, o carieră militară. O carieră militară care, după aia, este pigmentată și de un stagiu la Academia Frunze.

-Patru luni, sau cam aşa ceva

. -Da, era pe repede înainte. Dar acolo este dat ca fiind un om extrem de conștiincios, deci, care a încercat chiar să învețe.

-Nu înţelegea nimic.

-Ceaușescu a încercat să învețe. Nu știu dacă înțelegea sau nu.

-Făcea eforturi, da. -Erau cursurile rapide… -Aşa este. N-a înţeles nimic.

– După aceea, în '55 este primit în Biroul Politic și, acolo, foarte important, se ocupă cu supravegherea internă de partid, în domeniul Internelor, Securității, Armatei, Procuraturii Generale și Justiției. Iar, o funcție extraordinar de importantă.

-După care, următoarea funcţie…

Silviu Brucan a fost consilierul lui Ceaușescu în 1950

– Dan Andronic: Dacă tot vorbim de sistemul de putere, să detaliem primele trepte ale carierei lui Ceaușescu.

– Alex Mihai Stoenescu: Aşa este. A mai urmat o treaptă, care a fost decisivă, şi anume şeful secţiei organizatorice a partidului. Asta este funcţia cheie pe care a avut-o înainte să fie…şi care explică de ce a fost ales… Perioada în care Nicolae Ceauşescu a fost trimis de Gheorghiu Dej la Ministerul Apărării Naţionale, la armată, a fost esenţială pentru formarea personalităţii lui Ceauşescu. În primul rând, trimiterea lui acolo avea, a avut nişte resorturi personale ale lui Gheorghiu Dej, în sensul că el a identificat ce-i lipseşte lui Ceauşescu pentru a fi un activist politic, un conducător politic. Ceea ce-i lipsea era ordinea şi învăţătură, ceva educaţie.

-Asta le lipsea cam la toți comuniștii în aceea perioadă.

-Dar, cel puţin pe Ceauşescu l-a trimis la Ministerul Apărării pentru a învăţa aceste două lucruri pe care Ceauşescu le-a învăţat perfect. Perioada de formare a lui Ceauşescu ca lider politic, perioada de formare a lui Ceauşescu în calitate de conducător este cea de la Ministerul Apărării unde a îndeplinit această funcţie de locţiitor politic al ministrului de resort.

-De ce s-a dus la Ministerul Apărării Naționale și nu la Securitate, de exemplu? Era, ca profil, cam același lucru.

-A fost decizia lui Gheorghiu Dej. Iar Dej a considerat că lui Ceauşescu îi lipsesc aceste două elemente: ordinea, să pună ordine în felul lui de a acţiona, că era cam împrăştiat şi, doi, să înveţe. Să înveţe ceva. Ori, la Ministerul Apărării Naţionale, Ceauşescu l-a avut, în calitate de consilier politic, ideologic, pe un individ, un ideolog stalinist pe nume Silviu Brucan…

-Stați puțin, că aici e interesant. Deci, Silviu Brucan a fost consilierul lui Nicolae Ceaușescu în 1950?

-Da. Era cel care preda, la Academia Militară, în acea perioadă, doctrină stalinistă. În această calitate, a fost cel care-i dădea, îi făcea consilierile ideologice şi doctrinare lui Ceauşescu, în această perioadă.

-Și de aici credeți că i s-a tras lui Silviu Brucan acea aură? El a fost anchetat de Securitate, dar „cu mănuși”. Era luat de acasă, și adus înapoi în perioada Scrisorii celor Șase…

-Nu, nu, nici vorbă! Scrisoarea celor şase…Eu am făcut reconstituirea destul de bună. Dar ajungem şi acolo. Deci perioada de la Armată este perioada formării lui Nicolae Ceauşescu, drept conducător politic. Capătă nişte reflexe, învaţă nişte lucruri foarte bine şi, cum aţi spus şi dumneavoastră, trece din această etapă în etapa secţiei militare, aşa se numea secţia instituţiilor de forţă ale statului. Nici nu putem să ne explicăm, din punct de vedere al sistemului de putere sovietic care exista în România în timpul lui Gheorghiu Dej, cum a ajuns un tânăr să ocupe funcţia de şef al secţiei organizatorice. Ori, în sistemul sovietic, deci modelul sovietic aplicat la noi, conducătorul secţiei sau şeful secţiei organizatorice a partidului era succesorul la putere al primului secretar.

-Deci, de aici, ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu în 1965-1967.

-În toate schimbările de lideri comunişti, din sistemul comunist european şi nu numai, şi în Vietnam şi prin alte părţi, succesorul a venit din funcţia de şef organizatoric. Şi exemplul cel mai bun este URSS. Brejnev este numit în locul lui Hruşciov din funcţia de şef organizator, Gorbaciov este numit în locul lui Cernenco.

-Andropov și Cernenco, nu?

-Andropov, nu. Andropov este cel care a rupt lanţul şi e o întreagă poveste.

În '62, Ceauşescu a înăbuşit o răscoală ţărănească în două sate de lângă Piteşti

Dan Andronic: Dacă discutăm de personalitatea lui Nicolae Ceaușescu mai trebuie spus un lucru. Acel moment al colectivizării. Pentru că există două momente. De cel din 1957, știam, de unul din 1962 ne-ați povestit dumneavoastră. Dar, în '57, Nicolae Ceaușescu, la acea vreme general-locotenent, conduce unități militare care înăbușă o revoltă a țăranilor care se opuneau colectivizării, în localitatea Vadu Roșca, județul Vrancea.


FOTO Alex Mihai Stoenescu



Alex Mihai Stoenescu: Da, e cunoscut episodul. E şi documentat

. -Acolo se spune că a tras chiar și cu pistolul. E un episod cunoscut, el ocupânduse, până în acel moment, din partea Ministerului Agriculturii de colectivizare.

-Au fost mai multe episoade. A fost un episod în Dobrogea, de mai mică intensitate, încă unul în Oltenia şi trebuie să urmaţi traseul, să urmăriţi acest, cum să spun, sistem de putere care era sovietic, al cumului de funcţii. Ceauşescu a fost şi responsabil, din partea Comitetului Central şi pentru regiunea Dobrogea, şi pentru regiunea Oltenia şi deputat în Marea Adunare Naţională pentru regiunea Argeş şi poate evocăm, aici, incidentul din 1962.

-Mi-ați spus de un incident din 1962. Eu nu l-am găsit nicăieri.

-Este în cărţile mele, căci a fost documentat de mine. Îmi aparţine descoperirea lui.

-Deci, în 1962, la finalul procesului de colectivizare?

-La finalul procesului de colectivizare, în 1962, Ceauşescu, printre alte funcţii, o îndeplinea şi pe aceea de deputat în Marea Adunare Naţională, pentru regiunea Argeş. În două sate din sudul Piteştiului are loc o revoltă a ţăranilor împotriva preşedintelui cooperativei agricole de producţie. N-a fost o revoltă anti- comunistă, împotriva sistemului. N-a fost împotriva colectivizării, ci o revoltă pentru că ăla fura, îi chinuia, în sfârşit, nu le dădea cotele… Şi au ieşit oamenii în uliţă, cum se spune. Securitatea a reacţionat imediat, şi Miliţia, dar trupele de Securitate trimise acolo n-au avut curajul să intre în sat. Începuseră ţăranii să devină violenţi. Securitatea nu intervine. Vine Ceauşescu de la Bucureşti şi organizează, imediat, un comandament raional, la Piteşti.

-Militar…

-Nu militar, cu toţi.

-Cu organele de partid…

-Cu organele de partid, cu organele militare, cu tot ce însemna Raionul Argeş.

-Și, aicea, o să mai apară un nume…

-Două nume, chiar…

-Două nume. De unul știu. Deci comandantul unei unități care va interveni a fost generalul Vasile Milea.

-Aşa este.

– Discutam despre un incident din anul 1962, din zona Piteștiului, în care Ceaușescu înăbușă o revoltă a țăranilor folosind unități militare. În cadrul acestor unități militare apare un nume extrem de interesant, al generalului Vasile Milea, viitorul ministru al Apărării Naționale.

-Din decembrie '89…

-Comandantul unei unități de tancuri, dacă nu mă înșel…

-În calitatea pe care o avea. Sigur, din '52 era în Comitetul Central, în Biroul Politic.

-Ceaușescu?

-Ceauşescu, da. Din calitatea de deputat al Raionului Argeş, convoacă o şedinţă, la Piteşti, cu toţi factorii politici, militari şi cere soluţii. Se gândeau ce să facă. Principala problemă era de ce nu intervine Securitatea. De ce acele forţe de securitate au rămas în pădure şi n-au avut curajul să intervină. În această situaţie, comandantul şcolii de tancuri şi auto din Piteşti se ridică şi propune o intervenţie cu blindate. Acest comandant al şcolii de tancuri şi auto, din Piteşti, care a făcut această propunere se numea Vasile Milea. Şi, din momentul ăla, a fost omul lui Ceauşescu şi iată că în decembrie '89 face acelaşi lucru, cu Ceauşescu împreună, deşi are această aură de erou.

Armata nu l-a părăsit pe tiran

-Răstoarnă toate miturile Revoluției… Care este cel de-al doilea nume?

-Încă ceva foarte interesant. Comandantul acestei companii de blindate era un tânăr locotenent-major – de altfel, un excelent tanchist, unul dintre cei mai buni elevi de acolo – pe care îl chema Ştefan Guşă

. -Incredibil! Cel care în decembrie 1989 era șeful Marelul Stat Major.

-Era şeful Marelui Stat Major şi explică, în bună măsură, cum a fost posibil ca un ofiţer atât de tânăr să ajungă şeful Marelui Stat Major. Să fie avansat general.

-Ati găsit, după acest moment, legături între Nicolae Ceaușescu, Ștefan Gușă, Vasile Milea?

-Fără îndoială. Ceauşescu s-a ocupat personal şi direct de cariera lui Vasile Milea.

-E clară legătura lui Nicolae Ceaușescu cu Armata. Totuși, Armata e cea care îl părăsește, în 1989. Care a fost legătura lui Nicolae Ceaușescu cu Securitatea?

-Vreau să fac o precizare. Din păcate, asta e şi marea tragedie: Armata nu l-a părăsit.

-Am înțeles precizarea. Haideți să nuanțăm: Armata n-a reacționat așa cum se aștepta Ceaușescu. Deci n-a pus mitralierele pe români…

-Așa este.

Generalul Vasile Milea a fost tot timpul protejat de dictator

Dan Andronic: Revin la întrebare: care este legătura lui Ceaușescu cu Securitatea?

Alex Mihai Stoenescu: Vreau să se înţeleagă următorul lucru. Că nu îmi permit să facem o emisiune anecdotică, de legendă. Astea sunt rezultatul unei cercetări istorice făcute pe izvoare, pe surse, pe mărturii, pe documente. Cariera lui Vasile Milea a fost, în permanenţă, construită şi protejată de Nicolae Ceauşescu, pe metoda pe care a învăţat-o cât timp a fost Ceauşescu la Armată, în acea perioadă de care vă spuneam. El acolo a învăţat să-şi construiască oameni de încredere. Oameni care să-l asculte, oameni care să fie cât se poate de loiali. Pe această metodă, un caz tipic este Vasile Milea. Gândiţi-vă că Vasile Milea a avut incidente diplomatice grave. Într-o delegaţie prin Cipru, pe undeva, a făcut nişte aprecieri şi am avut o scrisoare oficială din partea statului Cipru, la adresa lui Ceauşescu, că ministrul Apărării al lui a avut tot felul de expresii, „alungaţi-i pe turci din insulă”, adică tot felul de nebunii de-astea, complet aiurea. L-a iertat şi atunci. A fost o situaţie gravă la o aplicaţie prin Dobrogea când, mă rog, sub influenţa alcoolului, cu ruşii, cu ofiţerii, cu mareşalii ruşi a făcut şi acolo nişte gafe. La un moment dat, Postelnicu i-a dat un raport lui Ceauşescu că Milea a fost racolat de sovietici, în timpul unei delegaţii la Moscova, când i s-a făcut rău şi a fost dus la spital.Şi i-a zis lui Ceauşescu că, acolo, la spital l-au racolat ruşii. Deci a avut „n” probleme.

-Dar Vasile Milea era văzut, pe de altă parte, de cei din anturajul lui Nicolae Ceaușescu ca fiind un om extrem de fidel.

-Lui Ceauşescu. Tocmai acesta era şi motivul. Gândiţi-vă la încă un aspect. La un moment dat, a fost un moment extrem de interesant. Ceauşescu s-a hotărât să numească un nou comandant la Gărzile Patriotice. Şi reamintesc celor care nu ştiu că Gărzile Patriotice era o structură în subordinea Comitetului Central al partidului, era o structură militarizată, dar era a partidului, nu a Armatei sau… Şi l-a propus pe Vasile Milea. Ion Ioniţă, Cornel Coman, deci, marii generali ai Armatei, Constantin Olteanu, consultaţi, toţi se opun acestei numiri. Spun că are slăbiciuni, că are nişte probleme, nu ştiu. Ceauşescu trece peste toate. Deci, se consulta, dar nu asculta de ei. Vedea doar interesul lui. Vasile Milea a fost fără îndoială şi până la capăt omul lui Ceaușescu. Aşa se explică şi executarea ordinelor de represalii.

-Ștefan Andrei spune că, și aici îl citez pe el, că tot timpul se consulta cu Elena Ceaușescu.

-Din toate mărturiile pe care le-am obținut, pentru că am stat de vorbă cu medici, cu conducătorii Securității, foștii membri ai Biroului Politic. Am luat mărturii.Am stat de vorbă cu niște oameni care la prima vedere nu par interesanți, dar care, în realitate, aveau o calitate extraordinară, și anume, contactul direct cu Ceaușescu de mai multe ori pe zi. Și vă dau un exemplu, un consilier de presă intra la Ceaușescu de 10 ori pe zi. Am stat de vorbă cu Eugen Florescu și acesta mi-a spus. Eu nu eram o persoană importantă în CC, dar aveam următoarele avantaje. Intram de 10 ori pe zi la Ceaușescu, ceea ce nu se întâmpla cu alții. Pentru că Ceaușescu spunea: dați un comunicat cu nu știu ce etc. Ori cel mai interesant la Eugen Florescu a fost să surprind evoluția lui Nicolae Ceaușescu pe parcursul unei zile. Și nimeni nu putea să-mi dea un astfel de răspuns, decât cel care intra la el de 10 ori pe zi și îl surprindea. Pentru că pe mine m-a preocupat să înțeleg personalitatea lui Ceaușescu, felul în care s-a degradat. Pentru că s-au degradat niște calități incontestabile pe care le-a avut.

-Vorbim de un om care avea aproape 71 de ani.

-Da, și avea un diabet avansat. Bolile lui au evoluat.

-Dar nu putem să-l comparăm pe Ceaușescu din anii '70, cu cel din 1989

. -Fără îndoială. Plus că , repet, diabetul în stare avansată pe care îl avea Ceaușescu începea să aibă efecte. Am discutat cu medici. Foarte important este altceva: conducerea Securității, erau câțiva olteni care formau un grup ce a contat foarte mult la comportamentul Securității în decembrie 1989, pentru că s-au sfătuit. Și încă ceva, n-au vorbit. Nu s-a scurs nimic din ce au hotărât pe 17 decembrie 1989, mai ales când l-au abandonat pe Ceaușescu. A existat verificarea discretă a bolilor lui Ceaușescu de către conducerea Securității. Și au constituit, la un moment dat, profilul bolii lui.

Iliescu a fost mai mult opozant decât dizident

– Dan Andronic: Unde este locul lui Ion Iliescu în acest angrenaj?

– Alex Mihai Stoenescu: Proiecția asupra personalității și istoriei, să zicem așa, a lui Ion Iliescu a fost mult exagerată de presă și de adversarii săi politici.

-Înainte de '89 sau după?

-Construită înainte de '89, dar mai ales cea dinainte. Că este vorba de o teorie a conspirației, pe care o pot explica, pentru că am documentat- o. Ion Iliescu a făcut parte dintr-un grup și chiar a condus un grup dizident. Trebuie înțeles că prin dizidență se descrie o opinie separată sau diferită decât cea a partidului

. -Un fracționism de partid…

-Da, un fracționism de partid. Numai în interior. Faptul că numeroșilor alți intelectuali li se atribuie calitatea de dizident este greșită. Nu erau dizidenți, erau opozanți. Trebuie să fii în interiorul partidului și să ai o altă viziune și o altă poziție, și chiar o acțiune contrară liniei partidului. Iliescu a făcut parte din această categorie, cu încă o serie întreagă de oameni care îi erau apropiați, inclusiv Virgil Măgureanu. Acest grup politic de dizidenți a avut contacte. Iliescu a fost liderul unui grup informal, care răspundea definiției de dizidență politică în interiorul PCR. A existat un moment care a marcat destinul lui Ion Iliescu, legătura cu conspirația militară a generalului Militaru, o conspirație a unor generali trădători: Nicolae Militaru, Ștefan Kostyal, a unor agenți ai serviciilor sovietice, care au încercat să-l înlocuiască pe Ceaușescu printr-o lovitură militară. Militaru s-a ocupat cu tot felul de contacte, a încercat să ajungă și la Iulian Vlad. Să-i trimită mesaje: „Știți, aș vrea să ne întâlnim”. S-a dus la ambasada sovietică, s-a dus la consulat. Militaru a fost extrem de activ. Militaru a avut toată partea asta militară a complotului.

Pe 22 decembrie 1989, Stănculescu i-a predat puterea lui Iliescu

– Dan Andronic: Am încercat să lămurim legăturile lui Ceaușescu cu Armata, cu Securitatea. Am atins puțin și momentul Iliescu, cel care, în 1989, a luat decizia de a-l executa pe Ceaușescu, de a prelua puterea și de a deveni președintele României. Unde se îmbină destinul lui Iliescu, ca să punctăm începutul României postcomuniste, cu cel al lui Atanasie Stănculescu.

– Alex Mihai Stoenescu: Se cunoșteau mai demult, deși ambii mi-au dat aceeași declarație: că nu s-au cunoscut decât în decembrie 1989.

-Aveau ceva de ascuns?

– Da, aveau ceva de ascuns…

-Știți că generalul Dan Voinea a spus că există un moment în 1956, la Timișoara în care cei doi s-au văzut.

– În ’56, după represiunile împotriva studenților. A fost organizată o aplicație militară special la Timișoara, Stănculescu a participat la ea și Stănculescu este cel care a relatat pentru prima oară apariția unor grupuri de muncitori înarmați. Civili participanți la această aplicație, la acțiuni împotriva unei revolte civile. Deci e ceva acolo.

– Se știau din '56.

-S-au mai întâlnit la Clinceni, prin 1970 dacă nu mă înșel. Se făceau niște experiențe militare cu producerea de grindină artificială. Ca să poată să schimbe polaritatea, ca să nu te lovească grindina. Erau cercetări ale zonei cu ape, iar Iliescu era șef la direcția Ape. S-au mai intâlnit la diferite spectacole…

-Unde se împletesc destinele lor, pentru că Stănculescu a preluat puterea și i-a dat-o lui Iliescu.

-Ceea ce v-am spus în interviu este rezultatul a 11 ani de cercetare, de documente, de mărturii, de muncă de istoric. Esența relației Victor Atanasie Stănculescu cu Ion Iliescu este întâlnirea de la MApN din ziua de 22 decembrie, ora 16.00, când Stănculescu l-a chemat pe Iliescu acolo, venise Roman înainte, și a venit împreună cu Gelu Voican Voiculescu. Cert este că Stănculescu i-a convocat, la MApN, pe ministrul Justiției, pe șeful Procuraturii, pe reprezentantul Securității care era colonelul Rațiu, șeful Direcției a I-a. Acela este momentul decisiv în care ministerele de forță, prin reprezentanții lor, îl recunosc pe Ion Iliescu ca successor al lui Nicolae Ceaușescu. Aici pot să vă dau câte probe doriți.