Gărzile țărănești ale Partidului Național Țărănesc au ființat din 1936 până în1938, fiind precedate de organizarea, în 1929, a cetelor de voinici.

Ele au fost o reacție la apariția formațiunii paramilitare „Garda de Fier”.

În ședința din 18 ianuarie 1936, Delegatia Permanenta a PNȚ a luat în discuție situația politică existentă în țară și alegerile parțiale care se apropiau.

Față de violența introduse în politica țării de catre unele grupări, cu complicitatea guvernului și toleranța administrației și "dată fiind absența totală a scutului legal", după cum scria „Patria” din 21 ianuarie 1936, conducerea PNȚ a hotărât înființarea gărzilor țăranești.

În Transilvania, fruntașul național-tărănist Dr. Ilie Lazăr a fost însărcinat cu organizarea acestor gărzi.

Gărzile „Iuliu Maniu”

În anul 1934, s-au înființat gărzile „Iuliu Maniu”, iar după desființarea oficială în toamna aceluiași an au continuat să activeze neoficial, iar din 1936 au purtat denumirea de gărzi țărănești.

Pe data de 7 iunie 1934, la Cluj, la inițiativa fruntașului politic național-țărănist Cornel Bianu, a avut loc o întrunire importantă a grupării maniste.

Bianu dădea presei un comunicat, în care se afirmau următoarele: „Având în vedere afirmațiunile grave, cari se colportează cu privire la unele intențiuni infame ale unor anumite cercuri și cari privesc persoana dlui Iuliu Maniu, îmi cer voie a invita membrii tineretului național-țărănesc la o consfătuire, care să se țină pe data de 7 iunie la Cluj”.

Scopul declarat al întrunirii era acela de „a constitui un zid de apărare” în jurul lui Iuliu Maniu.

Se zvonea că familia și cunoscuții lui Iuliu Maniu au fost sesizați „din surse de încredere” că viața lui era în pericol, chiar de a fi asasinat. O știre, în acest sens, ar fi apărut chiar la Radio Budapesta.

După depunerea unui jurământ, s-a hotărât înființarea imediată în toate orașele și satele a gărzii „Iuliu Maniu”.

Pentru organizarea și conducerea gărzilor a fost ales un comitet, în frunte cu Gheorghe Dragoș. S-a constatat că în județul Sălaj se constituise deja garda, sub conducerea lui Iuliu Coroianu, fost deputat. De asemenea, la Cluj, sub conducerea avocatului Valer Moldovan. S-a luat decizia ca garda sălăjeană să plece de urgență la Bădăcin, pentru a se pune la dispoziția lui Iuliu Maniu.

Maniu: Garda are datoria de a transmite maselor ideile democrației

Iuliu Maniu le-a mulțumit, „adânc mișcat de gestul de simpatie al tineretului”.

A subliniat, însă, că nu primește o gardă permanentă la Bădăcin, întrucât se simțea în deplină siguranță, „a conștiinței datoriei împlinite” și chiar dacă „ar cădea fizicește, salvatoare pentru țară” era „biruința ideilor pentru care luptă”. Că garda avea datoria de a transmite maselor ideile democrației.

Cu toată împotrivirea lui Iuliu Maniu, delegația a înființat gărzi pe tot traseul Bădăcin-Cluj.

Procesul de constituire al gărzilor „Iuliu Maniu” se generalizează în întreg Ardealul și în Banat.

Organizare după modelul armatelor romane.

Gărzile „Iuliu Maniu” păstrau aceeași structură copiată după modelul de organizare al armatelor romane.

Scopul lor declarat era acela de a crea o gardă personală a lui Iuliu Maniu, a cărui viață se credea că este în pericol. Nu era exclus, având în vedere că în decembrie 1933 primul ministru I.G. Duca fusese asasinat. Se constată o escaladare a violenței și introducerea asasinatului, ca tactică de luptă politică a extremei drepte.

Trebuie subliniat că gărzile „Iuliu Maniu”, cu toată organizarea tipic militară, aveau un caracter defensiv.

Pe lângă un eventual pericol de asasinat, național-țărăniștii din gruparea manistă vorbeau și de un asasinat moral al mentorului lor, prin încercarea regelui Carol al II-lea de a-l compromite. Astfel, s-a încercat „asasinarea” lui morală, prin implicare în afacerea Skoda.

În perioada 9-12 septembrie 1934 au loc, în Capitală, ședințele Comitetului Central Executiv al PNȚ care au decis desfințarea gărzilor „Iuliu Maniu”.

Comandanții gărzilor „Iuliu Maniu” din Ardeal și Banat au devenit, peste doi ani, conducătorii gărzilor țărănești. Așadar, ele nu au fost dizolvate, ci doar și-au întrerupt activitatea.

Gărzile „Iuliu Maniu” s-au reactivate după 6 martie 1945, luptând împotriva sovietizării României.