Istoria Secretă Decembrie 1989. Atât diversiunea psihologică, cât și războiul electronic, au fost două dintre cele mai importante componente ale conflictului modern, care au acționat asupra populației pentru stârnirea diferitelor intrigi.

Prima victimă a fost adevărul

Prima victimă a fost adevărul, dezinformarea și minciuna având o mare importanță în demolarea moralului populației. A fost exploatată cu succes percepția populației asupra organului Securitate, fiind prezentat drept dușmanul cel mai mare.

Generalul Iulian Vlad a susțin într-un interviu cu Angela Băcescu faptul că “nu am făcut nimic împotriva poporului român și a patriei mele România, în toți cei peste 38 de ani, cât am servit-o militar. Nu m-am considerat, nu mă consider și nu mă voi considera vinovat de săvârșirea unei asemenea infracțiuni. Nu Securitatea a fost cea care a tras.”[1]

Vocabularul folosit de cei care transmiteau știri false prin rețeaua telefonică, era specific militar, persoanele cunoscând compunerea unităților militare, numele comandanților, parole militare de recunoaștere. Apelurile telefonice au fost făcute de persoane care foloseau numele celor cunoscuți pentru a oferi credibilitate mesajului sau evenimentului la care făceau referire.

Asupra eterului românesc s-a abătut un bruiaj teribil

Războiul electronic a fost de asemenea un factor care a dus la crearea unei diversiuni a maselor. S-ar părea că acest război electronic ar fi început din data de 15 decembrie, dată la care după afirmațiile foștilor ofițeri de contrainformații, acestora a început să li se intercepteze convorbirile, făcânduli-se, de multe ori, imposibilă comunicarea.

Declanșarea puternică a avut loc în 17-18 decembrie, când asupra eterului românesc, s-a abătut un bruiaj teribil, care a îngreunat enorm comunicațiile radio ale armatei, inclusiv supravegherea radar. Bruiajul s-a intensificat pe măsura degradării situației interne, ajungându-se în nopțile de  22-25 decembrie, generalii care conduceau armata să fie bombardați cu mesaje privind atacuri aeriene.

Budiaci Ștefan Mircea: “ Cunosc faptul că armata României era dotată cu sistemul automatizat Almaz. De fapt, acest sistem automatizat de dirijare a avioanelor de vânătoare către ținte, era în dotarea C.A.A.T. Apreciez că, din moment ce prin acest sistem se primeau informații cu privire la poziționarea țintelor, este posibil ca prin intermediul aceluiași sistem să fie generate și alte ținte.”[2]

Istoria Secretă. Diversiunea

Amiralul în rezervă, Plăviciosu Alexandru, fost comandant al Institutului de Cercetare și Dezvoltare al Armatei și adjunct al Departamentului pentru Producție și Înzestrarea Armatei a declarat că:

Sistemul național de radio-locație era perfect integrat sistemului Tratatului de la Varșovia, tehnologia fiind importată din fosta URSS. Cu certitudine fiecare stație de radio-locație în parte era livrată și cu tehnica necesară imitării de ținte aeriene. Având la bază cunoștințele mele în domeniu, afirm că imitarea țintelor aeriene în cele trei nopți, putea fi făcută de la oricare dintre stațiile de radio-locație aflate pe teritoriul României…

Precizez că, pe lângă intoxicarea stațiilor radar, au existat și apeluri telefonice prin care factorii de decizie aflați în punctul de comandă al CAAT erau anunțați cu privire la anumite operațiuni de desant aerian, parametrii acestui desant fiind aceiași cu cei ai țintelor aeriene…Personal apreciez că, întreaga diversiune radio-electronică a fost executată de elemente ale Armatei Române, fără intervenție din exterior.[3]

Istoria Secretă. Dezinformarea

Revenind la dezinformarea privind elementele care au tras, începând cu seara de 22 decembrie, s-a vehiculat ideea că cei care trag sunt securiști, acest zvon plecând, prima oară, din interiorul Televiziunii Române. Popov Mihai: “ Am analizat și psihoza terorismului, pentru că în acele împrejurări s-a creat și o adevărată psihoză a terorismului. Pe fondul acestei psihoze au existat persoane care au făcut ceea ce se cheamă reacție psihică de stres, cazul tipic al colonelului V. de la televiziune care a încercat să-l înjunghie pe generalul Tudor…

Sunt persoane cu anumite structuri neuropsihice mai labile, care nu compensează în suficientă măsură acest bombardament emoțional. Se rupe echilibrul dintre inhibiție și excitație și se intră într-o stare crepusculară pe fondul căreia oamenii sunt capabili de gesturi paradoxale, au episoade e amnezie, lacunare, consecutive, adică nu știu ce s-a întâmplat cu ei în clipele acelea…De fapt, toți aceștia au acționat în virtutea nebuniei care i-a cuprins pentru moment.”[4]

Astfel, neîncrederea și frica a făcut ca tragerile să devină necontrolate, cauzând pierderi de vieți și îndeajuns răniți încât să avem parte de un eveniment sângeros la finele lunii Decembrie 1989. Starea evidențiată a dus de multe ori, participanții evenimentelor, în situații critice pentru aceștia, considerând autoapărarea singura metodă prin care se poate scăpa din acest atac terorist.

Istoria Secretă Decembrie 1989

Gheorghe Georgel: “ La 22/23 decembrie 1989, în jurul orelor 24:00-02:00 (poate greșesc întrucât a trecut mult timp) după ce au trecut prin fața centrului de calcul, din direcția Ho Si Min, două camioane ale MApN tip șa de pasageri cu prelată, au oprit oarecum brusc în dreptul punctului de control al MApN.

Din cele două camioane au început să coboare soldați îmbrăcați în albastru, culoarea specifică parașutiștilor, dar probabil s-a crezut că sunt securiști. Moment în care a început schimbul de focuri dintre soldații MApN și cei în albastru. După circa 30 de minute s-a reușit o recunoaștere de către cei de la punctul de control al MApN, a parașutiștilor, căci asta erau, au venit să ne ajute în apărarea clădirii MApN.”[5]

Iar dacă acestea erau cazurile în care populația doar era dezinformată, speriată și conștientă că trebuie să se apere, pentru a ajunge într-un astfel de haos, exista nevoia și unui început al tragerilor. În anul 1989, exista în cadrul organizării forțelor armate ale României, inclusiv un batalion de cercetare-diversiune.

„Știu că au existat astfel de simulatoare”

Batalionul 404 Buzău, făcea parte din aceste secții de diversiune, având conform spuselor fostului ministru al Apărării, Olteanu Constantin: “ Știu că au existat astfel de simulatoare, însă doar în dotarea Batalionului 404 de la Buzău care avea în cadrul instrucției misiuni diverse și trebuiau să simuleze și executarea focului. Eu nu le-am văzut niciodată, dar cred că cele mai modern trebuiau să aibă și simularea focului la gura țevii pentru a crea convingerea adversarului că se execută foc real.”[6]

Conform rechizitoriului făcut de Parchetul Militar, obținându-se o notă privind implicarea acestui batalion în acțiunile de la Timișoara,

“ Militarii, îmbrăcați în civil, au plasat pe clădirile din jurul fostului CJ de Partid, simulatoare de foc îndreptate spre mulțimea de demonstranți. La momentul fixat, ele au fost puse în funcțiune, creând derută, oamenii părăsind incinta și astfel, prin breșa realizată, a fost scos grupul de persoane care a reușit să părăsească sediul.” Se constată că nota nu e semnată sau datată. Să fie oare vorba doar despre acest batalion de cercetare-diversiune aflat în subordinea DIA? Sau evenimentele din Decembrie 1989 să fi avut parte de o altă structură implicată în acest demers?


[1] Angela Băcescu, România 1989. Din nou în calea năvălirilor barbare, Editura Zalmoxis, Cluj-Napoca, 1994, p.39

[2] Rechizitoriu 05.04.2019

[3] Rechizitoriu 05.04.2019, sediu SPM, 11.06.2018

[4] Rechizitoriu 05.04.2019, stenograma nr 146 din 02.09.1994

[5] Rechizitoriu 05.04.2019, dosar nr. 11/P/2014, vol. 8, 12.06.1990

[6] Rechizitoriu 05.04.2019, sediul SPM, 13.02.2018

Istoria Secretă Decembrie 1989