Începuturile ceaiului în Europa

În Europa, ceaiul a fost adus de navigatorii portughezi și olandezi care călătoreau în Asia, undeva prin secolele XVI-XVIII.

În Franța, Italia și Spania ceaiul era considerată o băutură a aristocraților, care îl consumau din seturi fine de porțelan chinezesc. Cu timpul servitul ceaiului a devenit un fel de ritual, iar cutia cu plante de ceai era păzită cu strășnicie de stăpânii casei.

Pe la 1664, o delegație de negustori englezi i-au dăruit regelui două rămurele de ceai aduse din India. Darul a fost acceptat, iar băutura a fost apreciată la adevărata sa valoare, devenind în scurtă vreme preferata elitei engleze. Nu toată lumea știa, însă, cum se prepară și, mai ales cum se consumă această băutură nouă.

O veche anecdotă povestește că văduva unui duce englez, Monmouth a trimis, la un moment dat, o cutiuță cu frunze de ceai rudelor sale din Scoția. Ducesa a uitat, însă, să mai trimită și instrucțiunile de preparare. Drept urmare, bucătarul a fiert plantele, a scurs apa din ele și le-a servit la masă, ca pe o mâncare de spanac.

Un nutriționist celebru dezvăluie cea mai simplă cură: „Se mănâncă cu castronul”

 

Ulterior, pe la finalul secolului XVIII, ceaiul a ajuns și pe mesele burghezilor deși, pentru mulți, prețul era încă prohibitiv.

Având în vedere succesul pe care l-a înregistrat, autoritățile engleze au impus o taxă pe ceai, pe care puțini își permiteau să o plătească, astfel că prețul a explodat. La fel a explodat și contrabanda cu frunze de ceai, practicanții devenind, în scurtă vreme niște oameni foarte bogați.

Britanicii au spart monopolul chinez

Deși ceaiul era foarte apreciat pe Vechiul Continent, negustorii europeni n-au reușit să spargă decât foarte greu monopolul chinez pe acest produs. China hotăra cui și ce cantitate de ceai vindea. Negustorii europeni erau ținuți în birourile lor din Canton și Hong Kong, fără să li se permită călătorească și să ia legătura cu producătorii și procesatorii de ceai.

Drept urmare, pentru a face rost de cantități din ce în ce mai mari, pe măsura cererii, britanicii au furnizat, la schimb, opiu. Astfel, generații întregi de chinezi au devenit dependenți de droguri.

În cele din urmă, unul dintre comercianți, Robert Fortune, a reușit să se deghizeze în negustor chinez și să ajungă până în regiunile cultivate cu ceai, de unde a adus câțiva lăstari și a învățat cum se procesează frunzele.

Ceaiul a început să fie cultivat și în India, iar monopolul chinez a fost spart. Anul 1866 a fost ultimul în care China a mai avut exclusivitate pe comerțul cu ceai.

Descoperire de senzație. Cel mai mare meteorit din Germania găsit într-o grădină