După un distins și printre ultimi străjeri ai istoriei neamului românesc, l-am numit pe domnul profesor Dinu C. Giurescu, membru al Academiei Române, urmat de reputatul jurist, specialist în teoria generală a statului și dreptului, deținător al demnităților supreme în Justiție, președențiile Curții Constituționale a României și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul profesor univ. dr. Nicolae Popa și, nu se putea să fie altfel, un promotor al protocronismului românesc, istoricul literar și bizantologul Dan Zamfirescu, am fost înalt onorat cu provocarea prefațării celui de al patrulea volum, „De la Mihai Viteazul până la Matei Basarab și Vasile Lupu”, din seria de opt a „Istoriei serviciilor secrete românești până la 1944” , autor prof. univ. dr. general în retragere Marian V. Ureche.

Istoria recitită cu ochii și analizată cu mintea analistului de informații secrete ne apare cu totul altfel. Mai fascinantă, mai plină de învățămite, mai necesară ca oricând, ca resursă a renașterii și redobândirii măreției popoarelor amenințate de provocările pentru care nu sunt pregătite, tocmai pentru că li se ridiculizează și falsifică istoria.

Cel de al patrulea volum din „Istoria serviciilor secrete românești până la 1944” cuprinde perioada de început a secolului al XVII-lea, respectiv domniile alternante în Țara Româneas

Principatele Române ortodoxe la cheremul confruntării catolico-islamice

Perioada menționată este caracterizată de jocuri politice complicate, duplicitare și, pe cale de consecință, greu previzible dintre Imperiului Otoman, Polonia, Hanatul Crimeii și Monarhia Habsburgică, între ale căror interese soarta Principatelor Române depindea de cunoașterea secretă a intențiilor actorilor menționați și alegerea cu înțeleaptă măsură a alianțelor cu o parte sau alta din jocul strategiilor geopolitice care se intersectau în principate.

Loialitatea dregătorilor, păstrarea tainelor cancelariilor domnești, contracararea instigării opoziției interne, amestecul principilor maghiari ai Transilvaniei și ale polonezilor în treburile dinlăuntrul Tării Românești si a Moldovei, agresivitatea misionariatului catolic, cu susținere poloneză, sporirea influențelor grecești sunt doar câteva dintre elementele defintorii ale contextului activităților secrete de informații.

Nu am putea să nu observăm cum, în contextul geopolitic actual, o trilaterală Turcia - România-Polonia este în căutarea soluțiilor de gestionare a vulnerabilităților de securitate din coridorul Marea Baltică-Marea Neagră, după crizele Ucrainei și Crimeii, cu deosebire că la începutul secolului al XVIIlea, Hanatul Crimeii era un pol de putere care conta în echilibrul regional, iar Imperiul Rus nu fusese, încă, fondat.

Domniile în principate se obțineau doar cu sprijinul Porții, uneori al Poloniei, dar erau nesigure, scurte, deci cu slabe șanse de evitare a surprizelor politice, în absența unui sistem de informații și contrainformații instituționalizat, așa cum ființa în epocă la Istambul,Veneția sau Londra.

Este adevărat că machedonii armâni cărvănăreau din Durres – Albania către Istambul, apoi prin principate și mai departe spre Moscova, dar informațiile colectate de aceștia erau mai mult topografice și de interes comercial.

Important de observat, că importanți dregători ai Porții, inclusiv viziri, proveneau dintre greci, albanezi, croați sau bosniaci, special recrutați pentru controlul marginilor imperiului.

Flancarea cu informatori de încredere a domnitorilor era o rutină administrativă, ca și crearea intrigilor, ori amorsarea conspirațiilor.

Un număr de 17 domnii în 34 de ani, exprimă cât se poate de elocvent stabilitatea puterii în Moldova, cu mențiunea importantă, însă, că boierilor Movilă (Ieremia, Simion, Mihai, Alexandru și Moise) le-a venit rîndul la tron de zece ori. Domniile în Țara Românească sunt ceva mai stabile, nouă în 32 de ani ( pag. 44 ). Faptul nu este chiar întâmplător, deoarece instituția Marelui Ban, inexistentă în Moldova până în ultimul deceniu al secolului a XVII-lea, în Țara Românească avea un rol important în informarea și consilierea domnitorilor, precum și în desemnarea solilor, ori a reprezentanților diplomatici ( capuchehaiele, de regulă greci din Costantinopol) la Înalta Poartă sau pe lângă pașii orașelor dunărene. Marele Ban suplinea atribuțiile unui șef de serviciu de informații, care în Moldova reveneau logofătului de taină, în materia afacerilor interne , respectiv Marelui Postelnic, în materia afacerilor străine. De reținut această separare , posibilă ca urmare a influențelor din organizarea afacerilor secrete ale Bisericii Catolice.

Bisericile de toate riturile - centre informative

Bisericile de toate riturile erau strângătoare de informații, îndeletnicire plăcută și patriarhului Costantinopolului, cretanul Chiril Lukaris, instruit la Padova și Veneția, unde se pare a fi deprins cum ar putea fi apărată Biserica Ortodoxă de Curia Papală. Chiril a stabilit contacte cu protestanții și calvinii, precum și cu anglicanii, susținători ai luptei ideologice împotriva iezuiților (pag. 58). Ca Patriarh al Alexandriei , dar, ulterior, și al Constatinopolului primește închinarea unor ctitorii ortodoxe din Țara Românească și se opune acțiunilor principelui Transivaniei, Gavril Bethlen de calvinizare a românilor ortodocși.

Ocupația informativă secretă a greco-levantinilor

Greco-levantinii, pe cât de benefică le-a fost influența culturală, pe atât de nefaste au fost acțiunile lor ca dregători, deoarece au impus o fiscalitate excesivă (ex. taxa pe vânturarea grâului) , împingând boierii și poporenii la răscoală (pag. 67), unii capi ai revoltei fiind jupuiți de vii, iar boieri de seamă, „văzând toți atâta sărăcire și pustiire țării” s-au închinat principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I .

Grecii din Fanar cumpărau și vindeau orice, pe oricine si oricând, ei dovedindu-se neîntrecuți maeștri ai mitei, corupției și afacerilor secrete, al comerțului cu coroane domnești ,ori mitre patriarhale ( pag. 73 ) .

Absența barierelor religioase, dependența pretendenților la domnie de creditorii greci și pozițiile deosebit de influente ale dregătorilor fanarioți făceau agreate și , chiar mai mult, râvnite alianțele matrimoniale dintre marii boieri pământeni, inclusiv familii domnitoare și „sprijinitorii ortodocșilor” din Fanar ( pag. 78 ). Mai trebuie observat, însă, că Inalta Poartă percepea familiilor domnitoare taxe substanțiale pentru acceptarea unor astfel de aranjamente matrimoniale.

Instrucția școlară era asigurată de învățații greci, care au adus în principate opera marilor gânditori ai epocii eleniste. Această cultură (la care aveau acces aproape exclusiv clerul si clasa boiereasca) a pătruns la noi prin biserică, prin școală, prin cancelariile domnești (care se foloseau de carturari greci) si prin numeroasele traduceri care s-au facut din grecește în românește.

Regăsim, așadar, toate ingredientele unei desăvârșie ocupații secrete a principatelor, prin intermediul spionajului la curte, de alcov și în afaceri, a politicilor fiscale și prin controlul relațiilor externe. Sub acest ultim aspect, grecii , cunoscători prin tradiție ai limbilor străine, erau prezenți la toate cancelariile europene importante, ei știind să folosească cunoașterea altor graiuri ca instrument de putere.

Sub domnia lui Radu Mihnea ( 15 ani alternativ în Țara Românească și Moldova ), dar și a lui Alexandru Iliaș în Țara Românească ( 1616-1618 ;1627- 1629 ) boieriI pământeni au perceput ocuparea administrației de către dregătorii greci, drept un pericol existențial , motiv pentru care au conspirat pentru înlăturarea domnitorilor.

Sunt, astfel, consemnate de istorie actele de bravură ale „boierilor naționaliști” ridicați la luptă de paharnicul Lupu Mehedințeanu (*. Pentru a scăpa, Alexandru Iliaș a fost nevoit nevoit să-și sacrifice parte din sfetnicii de încredere, iar influentul Batiste Veveli, dat mulțimii, a fost măcelărit cu topoarele. Același sfârșit l-au avut și alți greci : boieri, negustori, prelați, un arhiereu și un dragoman (** ( pag. 83-85 ).

Pe un alt plan, Monarhia Habsburgică preocupată de urmările mișcării lui Mihai Viteazul se implică mult mai activ pentru consolidarea influenței și controlului, urmărind subminarea puterii domnilor și boierilor pământeni rezervați sau potrivnici închinării la străini. Din acest motiv, domnitorul Radu Șerban și boierii Buzești vor fi sistematic spionați, sabotați, plasați în intrigi, rău vorbiți, inventându-se primejdii ireale din partea acestora, pentru a putea fi motivate , la nevoie, eventualele intervenții manu militari ( pag. 92 ) . Vectorii dezinformării și ai manipulării sunt îndeobște agenți imperiali cu origini venețiene, angajați în jocuri multiple ( cu polonii și otomanii ) , dar predispuși și la învoieli cu domnitorul.

Tradiția de patru secole a spionajului olandez în spațiul românesc

Nu am putea lăsa neobservat faptul că Olanda, aflată în „plină epocă de aur” este la curent cu detalii ale luptei moldovenilor și polonezilor cu turcii, la Țuțora și răzvrătirea domnului Moldovei, Gașpar Grațiani ( 1619- 1620 ). Informațiile au fost transmise ambasadorului olandez la Constantinopol, Cornelius Haga, de către patriarhul Alexandriei, Chiril Lukaris, cu prilejul unei vizite făcute domnitorului Țării Românești, Radu Mihnea, iar „nota informativă”, datată 20 septembrie 1620, este un adevărat model al genului ( pag. 97- 100 ).

Domnitor al Țării Moldovei - agent al prozelitismului antiortodox

Prin Ordinul religios al misionarilor iezuiți erau căutate informații depre eretici și schismatici. Emisarii apostolici, buni psihologi și înzestrați intelectual, căutau apoi căile convertirii la catolicism, preponderent prin apropierea de domnitori. În acest sens, lucra Congregația de Propaganda Fide, nunțiul apostolic din Polonia și vicarul catolic de la Constantinopol ( Ordinul franciscanilor conventuali), prefectul misiunilor pentru Țara Românească și Moldova (pag.102)

Croații catolici obțin demnități militare la Bănia Craiovei, românii suddunăreni sunt stimulați să dezvolte activități comerciale în nordul Dunării.

Radu Mihnea, după trecerea în Moldova, corespondează cu Papa Paul al V-lea (Camillo Borghese) și a acceptat în taină convertirea la catolicism, oferind pavăza sa misionariatului , secretarii săi confidențiali fiind chiar dintre misionari, Andrei Bogoslavic, succedat de Paolo Bonnicios, cărora domnul le-a încredințat nu numai comorile sale ( n.n. banii spre a fi depuși la banca Zecca din Veneția ), ci și sufletul său ( pag. 111-112).

„Trădătorul” mai presus decât Domnul Țării Moldovei

Suzeranitatea polonă presupunea din partea domnitorului, drept cea dintâi „recomandare și condiție prescrisă”, aceea de a servi și de a se afla în slujba Coroanei lui Sigismund Vasa, Rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei (18 septembrie 1587 – 19 aprilie 1632). În cazul Moldovei, Marele Logofăt Luca Stroici, ca supus al coroanei Poloniei și diriguitor al afacerilor secrete, avea un statut, e drept neoficial, mai important decât cel al domnitorului Ieremia Movilă. Despre Luca Stroici, în corespondența secretă a Cancelariei Poloniei, se menționează: „(…) domnul Logofăt Luca Stroici (…) mi-a spus ca fiu al Coroanei, legat prin jurământ și obligat prin indigenat (…) El a scris în legătură cu aceasta un bilet cu mâna sa proprie, care bilet îl trimit Grației Sale , abatelui subcancelar, pentu a fi arătat M.V. R. (n.n. Majestății Vasa Regele). Cele ce urmează, sunt și mai edificatoare : „El a spus că posedă această informație de la domnul Ianake ... ( n.n. banul Ianake Catargi, căsătorit cu Maria, fiica marelui clucer Radu Buzescu (! ) ulterior socrul domnitorului Alexandru Iliaș, pag. 122 ). Superioritatea sistemului informativ secret polonez, chiar neinstituționalizat, cu atît mai eficient, este peste evidențe. Comentariile nu-și mai au locul !

Principatele Române un Eden al spionilor

Când am ales termenul de comparație, am avut în vedere accepțiile de țară deschisă și de tărâm al belșugului (săraca țară bogată, de toți spionată, spre a fi apoi de toți furată ).

Rețele de agenți secreți profesioniști, sub acoperirea unor îndeletniciri mult prea trebuincioase, dar total nedeprinse de pământeni, cercetau principatele pentru a le valorifica resursele și a face parte din veniturile lor imperiilor, caselor monarhice, înalților demnitari ai puterilor suzerane, bisericilor și ordinelor religioase misionare și, nu în ultimul rând, spionilor care s-au făcut utili și domnitorilor, obținând importante dregătorii, îndeosebi cele care aveau legătură cu visteria, vama, comerțul, recrutarea trupelor de călăreți.

În condițiile date, un sistem contrainformativ autohton, care să controleze , să prevină, ori să limiteze afacerile de spionaj străine era de neconceput, deoarece precaritatea exercițiului funcțiilor statale și a elementelor de continuitate politică nu puteau defini și, cu atât mai puțin, realiza un concept de securitate.

Delațiunea domnească- „oamenii noștri aflați în patria lor”

Ieremia Movilă și Jan Zamoyski, cancelarul Poloniei, pot constitui un „studiu de caz” asupra consecințelor absenței conștiinței identității naționale.

Românul trăda românul, ca fapt firesc, chiar necesar. Nu chiar întâmplarea a făcut ca Mihai Viteazul să nu fie surprins strategic de delațiunea profesionistă a lui Ieremia Movilă.

Informațiile, ori au fost obținute mult prea tîrziu, sau au fost transmise, după ce Mihai Viteazul nu mai putea fi oprit.

Cei din categoria lui Ieremia Movilă era numiți de polonezi „oamenii noștri aflați în patria lor”…

Pe tronul principatelor s-a întâmplat să ajungă și aventurieri. Este și cazul croatului catolic Gaspar Graziani. Acesta a fost domn al Moldovei (4 febr. - 20 sept. 1620 ) . Cu nimic legat de țară, necunoscător al poporului și fără respect față de credința și obiceiurile supușilor, noul domn, pus de Poartă să-i stăvilească pe polonezi, se va aventura în mașinațiuni hazardante, punând Moldova în pericol. Situația creată a fost rapid și corect evaluată de boierii pământeni, care i s-au pus împotrivă.

Interesant este că Gaspar Graziani a avut anterior un traseu care-l indică a fi un agent al regelui Angliei, Iacob I, la curtea sultanilor Ahmet I, Mustafa I și Osman al II-lea. (*

În Țara Românească, agenții habsburgilor , ai polonezilor și turcilor se amestecă în luptele pentru domnie dintre Radu Șerban, Simion Movilă și Radu Mihnea, dar câștigătorul va fi cel agreat de Împăratul Rudolf al II-lea și susținut de boierii Buzești, Șerban din Coiani (n.n. Mironești, județul Gurgiu), întronat, în octombrie 1601, ca Radu Șerban. După numai o lună, Radu Mihnea îi ia locul, până în martie 1602, când favorirtul polonezilor, Simion Movilă ocupă și el tronul pentru vreo trei luni. Apoi, din luna iulie 1602, cu substanțial sprijin militar și financiar din partea lui Rudolf al II-lea, Radu Șerban îl va înrânge pe Simion Movilă și va domni neîntrerupt vreme de opt ani. Generalul Basta va fi garantul pentru Curtea de la Praga că noul domn nu va proceda precum Mihai Viteazul, adică să pună stăpânire pe Transilvania.

Rapoartele secrete informează că (…) voievodul Radu este un bărbat cinstit și nu încearcă nimic ce ar fi rău, dar are sfetnici fățarnici și înșelători (… pag. 195.) Aceștia au fost, însă, anihilați prin loialitatea față de țară și domn a fraților Buzești, experimentați și în descâlcirea complicatelor afaceri secrete ale Curții de la Praga ( pag. 199 -200). Pentru liniștea țării, cu învoială de la Rudolf al II-lea, a primit steag de domnie și de la turci și tătari.

Posibil și ca urmare a unei alianțe secrete cu Curtea de la Praga, împotriva principelui Transilvaniei, Gabriel Bathory, acesta îl surprinde , la 25 decembrie 1610, pe Radu Șerban, invadând Muntenia ( pag. 217). Niciun fel de informații de avertizare, niciun fel indiciu nu a prevestit invazia. Totuși, domnitorul a fost avertizat de judele Brașovului să se pună la adăpost, reușind să se refugieze în Moldova.

Lui Gabriel Bathory i-a fost refuzată cererea de atribuire a domniei, ca principe al Transilvaniei și Valahiei. Invadatorul fiind „neam neomenos” a prădat, a ars și chinuit, punând cărbuni pe pîntecele oamenilor, le scoteau ochii, tăiau mâinile , le jupuiau genunchii (…) aprindeau mânia lor împotriva monahilor și preoților pe care cu multe chinuri și încercări îi ucideau (…) Au sfărâmat mitopolia de la Argeș, cea mai scumpă, și toate sfintele mânăstiri și mânăstirile de călugărițe și bisericile le-au distrus (…) iar desfrânări și lucruri rușinoase se făceau multe (…) au furat toate giuvaerurile, sfărâmând mormintele domnilor (… pag. 218 ).

În Moldova, domnii din dinastia movileștilor au fost statornic filopoloni, dar și ortodocși consecvenți, cu rădăcini adânci în istorie (pag. 227). Sub Ieremia Movilă, Moldova a devenit stat membru al Coroanei poloneze (pag. 229), ceea ce a făcut ca domnitorul să gestioneze un volum de informații secrete de primă importanță privind relațiile Porții cu statele europene.

Polonezii și tătarii au secătuit Moldova, jafurile și violențele armatei poloneze au făcut ca boierii să caute sprijin la generalul Basta, administratorul Transilvaniei, iar Ieremia Movilă să se teamă de o iminentă razvrătire și alungare de la tron ( pag. 238). Din anul 1600, fratele său Simion Movilă a domnit aproape doi ani în Muntenia, tot cu susținere poloneză. Cumulat cu interesul constant pentru Transilvania, apar evidente ambițiile Poloniei privind Principatele Române. Motiv pentru care și turcii se gândeau să transforme toate trei principatele în pașalâc ( pag. 263, raportul ambasadorului Franței , Achille de Harlay, sieur de Sancy, din 21 aprilie 1612). Ambasadorul o informează pe regina Maria de Medici, regenta lui Ludovic al XIV-lea : (…) principatele Moldovei, Valahiei și Transilvaniei sunt pietre de scandal căci împăratul pretinde c-ar avea drept asupra Transilvaniei iar polonii asupra Moldovi, pe când turcii dispun, în realitate, de dânsele după bunul plac” ( pag. 265 ).

Ieremia Movilă a primit constant informații de la Constantinopol, de la Buda și din Transilvania, de la tătari, de la cazaci, cu care i-a alimentat pe polonezi, reușind o relativă stabilizare a situației Moldovei.

Odată cu venirea la tronul Moldovei, cu sprijin tătar, a lui Ștefan Tomșa a II-lea, 32 de boieri filopoloni sunt decapitați (pag. 265). Alți 75 de infideli vor avea aceiași soartă, cu prilejul unui ospăț, dar răvrătirile au continuat. Tomșa îi înfrânge , dar o intervenție militară a Movileștilor cu oaste polono-cazacotransilvană, sub comanda principelui polon Wiszniewscki, îl obligă să fugă din țară, tronul revenind tânărului Alexandru Movilă (pag.270). Oastea care l-a înscăunat pe Alexandru Movilă i-a prădat pe toți negustorii din Iași, dar și satele Moldovei, provocînd reacții puternice din partea țăranilor. Populația refuză să plătească dări către noua domnie. „Moldovenii – scrie unul dintre nobilii poloni din oastea Movileștilor – nu vor să plătească darea lui Alexandru vodă, spunînd că acesta n-a căpătat steag de domnie, iar dintre cei trimiși să strîngă dările, două sute au fost uciși”. Ecaterina, mama domnitorului, Alexandru și Bogdan Movilă vor fi înlăturați de turci și duși la Istambul, unde vor trece la islamism, iar doamna lui Ieremia Vodă se va sfârși în haremul unui agă.

Moise Movilă ( 28 aprilie 1630 - noiembrie 1631 și 2 iulie 1633 - aprilie 1634) și Gavril Movilă ( domn al Țării Românești iunie 1618 - iulie 1620), buni poate pentru pacea țării, nu au fost, însă, mize importante ale intereselor străine.

Gavril a acceptat domnia prin tăcere, fiindu- i impusă de marele vizir ca un fel de pedeapsă, pentru a stinge pretențiile creditorilor lui Alexandru Iliaș.

După domnie se va refugia în Transilvania la bunul său prieten Gabriel Bathory, unde se va căsători cu Elisabeta Zolyomi, văduva lui Mihai Imrefi. A trăit până în anul 1637 la Cetatea Piatra Șoimului (Aleșd, județul Bihor)

*) Familia boierilor Mehedințeanu ( Glogoveanu ) a fost renumită, vreme de două secole, pentru actele de mare virtute, bravură şi vitejie, dobândind prin hrisoave de la domnii pământeni ulteriori recompense şi favoruri. Vezi Constantin V. Obedeanu, Boierii Mehedinţeni- Glogoveni (Arhivele Olteniei, VI, 1927, nr.29-30, p. 155-156) **) Însărcinat cu relațiile dintre țările creștine și Înalta Poartă

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)