Rasialismul a devenit un fenomen dominant în peisajul politic și social actual. Promovat de o stângă fanatizată, efectul său se poate vedea astăzi în haosul din America.

Un editorial de Gilles William Goldnadel pentru Le Figaro.

Să începem cu începutul: moartea lui George Floyd constituie o oroare de neiertat. Imaginile difuzate la nesfârșit cu suferințele sale sunt insuportabile.

Trecutul violent, nepedepsit, al polițistului, permite, fără o certitudine legală absolută, să nu excludem circumstanța agravantă a rasismului, în cadrul unei fapte penale care va trebui pedepsită cu severitate maximă.

Scriind aceste lucruri, ce țin de banalitate, trebuie să trec acum la ceea ce nu am văzut scris pe nicăieri, și care ține din nefericire, în acest context ideologic nevrotic, de o formă de temeritate. Poliția americană este violentă, după chipul societății americane.

Faimoasa și curajoasa ziaristă afro-americană Candence Owens amintea acum câteva zile că 55% albi mor sub loviturile polițiștilor, față de 27% negri.

Din punctul de vedere al proporției populației (albii sunt 70%, negrii 13%), socoteala nu este echitabilă, dar relativizează polemica.

De asemenea, trebuie să adăugăm că aproape întotdeauna polițiștii americani sunt în legitimă apărare.

Și pentru că ne aflăm la capitolul contabilitate morbidă și rasială, aceeași ziaristă dezvăluia pe 9 mai că, în 2018, au fost uciși 2.925 de negri și că 2.600 dintre asasinii lor erau negri. Owens mai precizează și că „negrii ucid de două ori mai mult albi, decât albii ucid negri”.

Să înaintăm în acest sistem pervers și selectiv al rasialismului și să ne amintim, de pildă, moartea lui Tony Timpa. La fel ca sărmanul George Floyd, a fost sufocat până la moarte de niște polițai amuzați, în ciuda implorărilor lui: „Mă omorăți”. Exact aceeași oroare.

Dar în acest caz, nu s-au înregistrat nici un fel de violențe, nici un fel de jafuri. Nici presă dezlănțuită. Pentru că Tony era alb.

Trebuie de asemenea să evocăm și acest anti-trumpism primar care face ca, și aici, în Franța, mulți să fi fost tentați la început să arunce haosul în cârca președintelui.

Dificil, totuși, când întreg aparatul de stat din Minnesota este Democrat și că mișcarea Black Lives Matter este o reacție la violența polițienească din vremea lui Obama.

Aș putea de asemenea, fără a ofensa curentul mediatic principal, să observ că aceiași inși, cu câteva zile în urmă, îi taxau de extremism de dreapta pe cei care, în America, refuzau izolarea?

Ai zice că virusul viclean respectă un armistițiu sanitar, permițând adunările în număr mare.

Aceeași licență o fi fost acordată și miilor de străini fără documente care au defilat nestingheriți sâmbătă pe străzile Parisului într-o remarcabilă tăcere mediatică.

În Franța, când francezii sunt masacrați cu sutele din fanatism sau rasism islamic, uneori antisemit, urmează inevitabil marșuri albe, obligatoriu „demne și tăcute”.

Nici vorbă de furii negre și jafuri obligatorii.