Până acum, schimburile de focuri dintre Israel și gruparea Hamas din Fâșia Gaza au fost rezonabil de precaute. În pofida rachetelor și a baloanelor incendiare lansate în Israel și a ripostei armate nocturne a Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF – numele oficial al armatei israeliene, n. red.) asupra Fâșiei Gaza, nu s-au înregistrat decese și nici pagube importante. Singurele victime au fost patru militanți ai Jihadului Islamic care și-au pierdut viața luni, dar se pare că a fost vorba despre un ’accident de muncă’, întrucât ei umblau cu niște rachete sau cu exploziv.

În cazul palestinienilor, rachetele și baloanele teleghidate cu explozibil nu sunt niște arme de precizie chiar dacă este evident că organizațiile militanților din Fâșia Gaza nu au nicio problemă atunci când atacă, dacă vor, Ashkelonul sau Sderotul cu rachetele lor. În cazul Israelului, precauția este fără greș. Tancurile trag asupra unor poziții ocupate de Hamas, iar Forțele Aeriene ale Israelului (IAF) bombardează buncărele și depozitele de armament doar atunci când armata e sigură că în jurul obiectivelor respective nu vor fi oameni.

În Fâșia Gaza, escaladarea situației din ultimele săptămâni viza un anume moment, respectiv, sosirea de marți seara în teritoriu a lui Mohammed al-Emadi, coordonatorul ajutoarelor umanitare ale Qatarului în enclavă. Emadi urma să aducă fondul lunar obișnuit. Guvernul Hamas dorește mărirea lui (la $45 milioane sau chiar la $6o milioane, potrivit mai multor surse). Hamas speră totodată să obțină și promisiunea de a primi banii în avans cu câteva luni, dacă nu chiar cu ani.

Contextul este însă legat de noile evenimente care sporesc tensiunile cu Israelul. În noiembrie sunt programate niște alegeri interne în cadrul Hamas, alegeri la care Khaled Meshal încearcă să revină la conducere, deși este exilat în Golful Persic. Iar săptămâna trecută, patru oameni din Gaza au fost testați pozitiv în ceea ce s-ar considera drept prima contagiere din comunitate. Cei câțiva oameni care au revenit din străinătate în Fâșia Gaza sunt băgați într-o strictă carantină timp de mai multe săptămâni pentru a nu lăsa virusul să ajungă în locurile prea aglomerate. În fața locuințelor persoanelor aflate în carantină sunt amplasate camere de luat vederi, iar câteva au fost surprinse încălcând izolarea. Marți, îngrijorat pe bună dreptate de eventualitatea unei epidemii, guvernul a impus o izolare strictă de 48 de ore, sperând ca astfel să oprească răspândirea maladiei COVID-19.

În pofida informațiilor apărute în legătură cu Israelul, ultima escaladare nu a început fără motiv, doar din cauză că Hamas s-ar fi plictisit. De mai multe luni, conducerea israeliană a permis ca situația din Fâșia Gaza să se înfierbânte treptat până când violența a răbufnit. În ianuarie, înainte ca virusul să ajungă în regiune, se înregistraseră progrese reale în privința unor contacte indirecte între Israel și Hamas, mediate de Egipt.

Palestinienii și-au oprit marșurile violente pe care obișnuiau să le organizeze vinerea în apropierea frontierei cu Israelul, preferând să-și reducă violențele. La rândul său, guvernul interimar condus de premierul Benjamin Netanyahu a făcut numeroase concesii de ordin economic. Organizației Hamas i s-au promis o lungă serie de proiecte de infrastructură cu finanțare internațională, precum și ridicarea restricțiilor și interdicțiilor impuse de israelieni. În plus, Israelul a permis unui număr de aproximativ 7000 de palestinieni, în majoritate muncitori (deși în Israel ei erau considerați oficial drept comercianți și oameni de afaceri) să intre în țară ca să lucreze.

Declanșarea pandemiei din luna martie a împiedicat aceste demersuri. Temându-se că virusul ar putea ajunge din Israel în Fâșia Gaza, Hamas i-a oprit pe lucrători să plece și a închis porțile Gazei, bazându-se pe sfaturile medicilor israelieni. În același timp, o serie de coordonatori ai proiectelor străine au părăsit Fâșia Gaza din cauza coronavirusului.

Departamentul israelian al apărării este acum divizat în privința măsurilor de adoptat. Ca de obicei, IDF și Biroul de Coordonare a Activității Guvernului în Teritoriile Ocupate recomandă ridicarea restricțiilor, inclusiv reluarea intrării lucrătorilor din Gaza în Israel, sperând ca astfel să detensioneze situația. Și tot ca de obicei, serviciul de securitate Shin Bet este împotrivă, avertizând că organizațiile teroriste vor încerca să profite de intrarea palestinienilor în Israel ca să obțină informații în vederea unor atacuri teroriste viitoare.

Pretențiile Hamas nu sunt imposibile. În afara neînțelegerilor interne pe tema reluării accesului lucrătorilor, concesiile economice necesare sunt fezabile din punctul de vedere al departamentului israelian al apărării. Se pare că, de fapt, una din dificultățile apărute în cadrul negocierilor este legată de caracterul medierii egiptene. Cairo are propriul său program și nu se grăbește să exercite presiuni asupra celor două părți pentru a le convinge să ajungă la un acord care să garanteze un calm durabil. În plus, mai rămâne încă problema celor doi soldați israelieni și a celor doi civili israelieni pe care Hamas îi ține ostatici în Fâșia Gaza. Incapacitatea de a soluționa această criză, chiar și după șase ani de la încheierea Operațiunii Protective Edge, agravează situația.

Și totuși, se pare că, prin coordonare cu Qatarul, Israelului îi mai rămâne o marjă de acțiune pentru a preveni extinderea unor violențe pe care nimeni nu le dorește, mai ales în contextul unei pandemii. Președintele Reuven Rivlin a pus recent punctul pe i când s-a referit la Gaza. “Nu are importanță cu cine discuți, ceea ce contează este despre ce anume discutăm“. Israelul și Hamas au ce să discute, obiectivul fiind acela de a se ajunge la o încetare a focului pe termen lung. Guvernul nu face asta, fie din cauză că nu se simte presat să acționeze sau, mai rău, fie din cauză cineva din Ierusalim găsește că e convenabil să mențină Gaza ca pe o arenă ce poate lua foc cu ușurință la momentul politic potrivit.

Articol de Amos Harel

Sursa: Rador