Israelul a lovit televiziunea de stat de la Teheran. Orașul se cufundă în beznă

Israelul a lovit televiziunea de stat de la Teheran. Orașul se cufundă în beznă

Capitala Iranului a fost din nou vizată luni seară de un val de atacuri aeriene lansate de aviația militară israeliană.

Potrivit televiziunii libaneze Al Mayadeen, unul dintre obiectivele lovite a fost clădirea principală a Corporatiei de Radio și Televiziune a Iranului (IRIB), unde se afla personal aflat în timpul unei transmisiuni în direct. Sursa citată a relatat că există victime în interiorul clădirii, însă nu a oferit un bilanț oficial.

Atacul asupra IRIB a fost perceput ca un gest simbolic, întrucât instituția este considerată o componentă centrală a aparatului de propagandă al regimului de la Teheran.

Israel a lovit noi ținte strategice din capitala iraniană

Pe lângă IRIB, forțele aeriene israeliene au atacat și sediul cotidianului Akharin Akhbar, situat tot în Sectorul 3 al Teheranului. Publicația este considerată apropiată cercurilor de conducere clericală din Iran. Zona în care au avut loc loviturile găzduiește mai multe sedii guvernamentale și centre de coordonare media.

Campania aeriană israeliană continuă asupra acestei zone, potrivit presei internaționale, fiind vizate infrastructuri de comunicații și cartiere generale asociate regimului iranian.

Iran

Iran. Sursa foto: dreamstime.com

Conflictul s-a extins oficial după 13 iunie. Operațiunea Rising Lion

Escaladarea conflictului dintre Israel și Iran s-a produs pe 13 iunie 2025, când statul israelian a lansat oficial operațiunea denumită Rising Lion. Aceasta a vizat situri nucleare și obiective militare strategice din Iran. Atacurile au fost precedate de operațiuni de infiltrare și de utilizarea dronelor autonome.

Presa internațională, inclusiv Al Mayadeen și Reuters, a relatat că peste 200 de persoane au murit în Iran în urma atacurilor, printre care comandanți ai armatei și cercetători implicați în programul nuclear.

Iran a răspuns cu sute de rachete și drone

În replică, Iranul a lansat Operation True Promise III, un atac masiv cu sute de rachete balistice și drone direcționate spre centre urbane israeliene.

Potrivit datelor oficiale din Israel, între 80% și 90% din rachetele iraniene au fost interceptate, însă bilanțul provizoriu indică peste 20 de morți și sute de răniți.

Atacul asupra sediului IRIB a dus la întreruperea transmisiunii în direct, provocând confuzie în rândul populației. Presa internațională menționează căzone întinse din Teheran sunt afectate de pene de curent, blocaje rutiere și plecări masive ale populației către zone mai sigure. Mii de civili părăsesc capitala, temându-se de noi bombardamente.

Israel susține că deține controlul aerian asupra Teheranului

Armata israeliană a anunțat, printr-un comunicat, că deține controlul aerian asupra spațiului de deasupra Teheranului. Totodată, autoritățile israeliene susțin că au distrus o treime din lansatoarele de rachete ale Iranului.

Conform acelorași surse, forțele aeriene israeliene au vizat în ultimele 48 de ore și spitale militare, baze ale Forței Quds și instalații de logistică strategică, în ciuda avertismentelor lansate de comunitatea internațională privind posibile consecințe umanitare severe.